„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul și traducătorul
Radu Vancu.
De fiecare dată când m-am aflat în fața unuia dintre eroii mei, timiditatea mea provincială m-a împiedicat să-i pot adresa vreo întrebare. De regulă, eroii mei sunt oameni care au trăit totul; care au mers până la capătul spaimei; care au văzut
dincolo. Celan e unul dintre ei. Ce poți să-l întrebi pe un astfel de om?
Îmi aduc aminte, din
Caietele lui Cioran, că până și pe el îl intimida Celan. Când îl vedea prin Paris, scurgându-și pe lângă zidurile orașului-lumină tristețea venită direct de dincolo, din marile întinderi de întuneric, Cioran era paralizat. Doi erau oamenii care-l intimidau: Celan, prin tristețea lui inumană, supraumană - și tocmai prin asta monstruos de umană, atât de definitoriu umană. O tristețe cât pentru toată specia. Purtată în cârcă de câțiva aleși ai disperării - pentru ca noi, ceilalți, să putem supraviețui.
Al doilea era Beckett. Îl întâlnește o dată întâmplător prin Jardin de Luxembourg, irlandezul citea ziarul - iar Cioran, arhicinicul, cel dezvrăjit de tot umanul, nu are curaj să-l deranjeze. Beckett i se părea singurul om
nobil pe care-l întâlnise. De fiecare dată când notează ceva în
Caiete despre el, apare referința asta la un tip de noblețe naturală.
Tristețea excesivă - și noblețea excesivă: iată cele două calități care-l intimidau pe Cioran. Și care, cu atât mai mult, m-ar intimida pe mine, care cred încă în oameni cu o naivitate provincială de care Cioran ar fi râs în hohote. Așa că știu sigur că n-aș îndrăzni să-l întreb nimic. Poate doar dacă ar vrea să-i recomand un loc unde să poată să bea cafea în liniște.
Iar el cred că mi-ar răspunde că ar vrea.
Și eu, admit, mi-aș răspunde la fel.
(Nu fiindcă tristețea excesivă ar fi vindecabilă prin cafea. Nu e. Dar singurătatea excesivă & cafeaua neagră sunt, adesea, singurul ei anestezic.)
