O poveste poate fi spusă și receptată cu interes peste tot în lume

Recent, la Editura Polirom, colecția „Junior”, a apărut volumul Jurnalul Lottei: o droaie de iepuraşi, de Alice Pantermüller, cu ilustrații de Daniela Kohl. Experiența traducerii diferă de la un volum la altul. Ce plăcere nouă ți-ai descoperit traducând acest volum?

Să o descopăr pe Lotta a fost, într-adevăr, o plăcere, deoarece aventurile ei sunt foarte simpatice și pentru că fiecare traducere e pentru mine un prilej de a învăța ceva nou și de a încerca să transpun cât mai bine vocea autorului textului original. În cazul meu, Lotta a venit după ce am tradus volumul de povestiri al lui Michael Ende, Școala de magie, apărut tot în colecția „Junior“ a Editurii Polirom și, cumva, ar fi părut că va fi o întreprindere mai ușoară, după limbajul aparte, plin de nuanțe și de semnificații, al autorului Poveștii fără sfârșit. Dar cum orice traducător o știe, capcanele pot apărea oriunde și fiecare text trebuie tratat cu multă atenție. M-am străduit - și sper că am și reușit - ca jurnalul pe care îl ține Lotta să fie în limba română la fel de atractiv cum este și în germană, iar copiii să se regăsească în el, cu situațiile pe care le trăiesc în fiecare zi acasă și la școală.

Câteva dintre textele din acest volum ne-o înfățișează pe Lotte în toată zburdălnicia și efervescența vârstei, cu gafele de rigoare, care nu-i știrbesc cu nimic frumusețea, în anii petrecuți la Școala Generală Günter Graus. Surprind textele din Jurnalul Lottei ceea ce se petrece în zilele noastre în școli și-n familii? Pot aceste texte avea succes doar în anumite zone ale lumii, unde copiii se pot identifica cu realitățile proprii?

Cred că în aventurile trăite de Lotta se regăsesc copiii de oriunde, pentru că sunt specifice unei vârste și nu neapărat unui spațiu geografic. Personajele sunt conturate într-un mod universal valabil, adulții au aceleași idei cu care copiii nu sunt de acord (cum ar fi nevoia de a studia la muzică), iar copiii își doresc mereu ce nu pot avea (cum ar fi un animal de companie, mai puține teme pentru acasă). Sigur, există și elemente care ne conduc spre realități specifice spațiului german/european, dar diversitatea limbilor în care au fost traduse volumele din seria Lotta (coreeană, ebraică, italiană, olandeză etc.) ne arată că e o poveste ce poate fi spusă și receptată cu interes peste tot în lume.

Mama și tatăl Lottei se conturează într-un mod cu totul aparte. Pot învăța copiii care citesc cartea cum să-și privească părinții, poate într-un mod mai constructiv?

Familia Lottei are atribute pe care le putem întâlni cu ușurință peste tot: mame dependente de shopping, tați ceva mai severi (cel puțin în aparență) sau frați mai mici enervanți și puși pe răutăți. Ce mi se pare relevant este că părinții din carte nu au un rol moralizator evident, ce spun ei nu sună pretențios și fals, ci reflectă întocmai felul cum sunt percepuți de copii și, uneori, cum nu sunt înțeleși în acțiunile lor de aceștia. Meritul autoarei este acela de a fi creat o poveste care îi face pe copii să descopere că realitatea care îi înconjoară poate fi diversă și că familiile nu sunt toate la fel: Cheyenne are toate jucăriile pe care și le dorește, dar mama ei e apatică, nu prea interesată de ceea ce se petrece în jur și le dă copiilor mâncare de la fast food, despre Berenike știm că e bogată și asta se vede etc.

Întrevedem și lupe care deformează, mai ales atunci când Lotte, deși e „cea mai proastă flautistă din lume”, e dusă la ore de muzică și „epuizează” mulți profesori. Generație după generație, copiii încearcă să aibă voce, chiar și atunci când nu sunt ascultați. E o carte și pentru părinți?

Aș spune că e o carte în primul rând pentru copii, iar reacțiile foarte entuziaste ale celor pe care îi cunosc și care au citit cartea mi-au confirmat acest lucru. Dar Lotta are o voce aparte și poate scoate la lumină lucruri pe care copiii le trăiesc și pe care poate adulții le uită uneori sau pe care nu le mai bagă în seamă. Nu mai zic că eșecurile muzicale ale Lottei, mi-au amintit de propria neputință și de exasperarea provocată profesorilor de muzică.

Jurnalul pe care-l primește în dar de la bunica sa o ajută pe Lotta să treacă prin momentele mai dificile ale vieții și o ajută să se cunoască mai bine. Dacă ar fi să dai cititorilor un motiv în plus să citească această carte, care ar fi?

Motive de lectură sunt multe, iar jurnalul este captivant mai ales prin aventurile neobișnuite pe care le trăiește Lotta. În plus, texele au extraordinar de mult umor, iar desenele care le însoțesc sunt foarte bine realizate, punctând situațiile și constituind ele însele o atracție pentru tinerii cititori. Mie mi-au plăcut foarte mult iepurașii, de exemplu, cu o notă aparte pentru bietul Rebuțel.

Ce volume citeai tu la vârsta personajului Lotta?

La 9-10 ani, vârsta Lottei, eram fascinată de povestea lui Peter Pan și de aventurile sale în Țara de nicăieri, de J.M. Barrie, carte pe care o aveam într-o ediție de buzunar, cu coperte cartonate, și la care țineam foarte mult. Probabil mai am și acum pe undeva. Mai era și David Copperfield, romanul lui Charles Dickens, sufeream alături de protagonist pentru nedreptățile pe care le trăia și, bineînțeles, la fel ca pe mulți copii din generația mea, mă atrăgeau aventurile Cireșarilor, care erau imediat transpuse, într-o variantă adaptată urban, în parcul de lângă școală.

Jurnalul Lottei a fost vândut în peste 3.000.000 de exemplare în Germania, tradus în 35 de limbi, iar ecranizarea seriei a avut premiera în Germania în vara acestui an. E uluitor! Crezi că are șanse și literatura pentru copii din România să aibă un succes atât de mare?

Într-adevăr numărul cărților vândute pe piața germană e impresionant și orice carte publicată în România și-ar dori asemenea tiraje. Știm cu toții că statisticile plasează piața de carte de la noi pe ultimul loc în Uniunea Europeană, dar mă bucură să văd cât de bogată a devenit oferta de carte de copii în ultima vreme, atât din punct de vedere al titlurilor publicate, cât și în ceea ce privește condițiile grafice. Poate că micii cititori pasionați de astăzi vor deveni cei care vor profita în viitor mult mai mult de ceea ce se publică și se traduce la noi.