Daniil Harms este un autor paradoxal, care a ridicat numeroase semne de întrebare criticii literare, punându-se problema poziționării estetice a textelor sale. Ce te-a atras înspre opera lui Harms?
M-au atras mai multe aspecte care, toate, justifică această impresie de scriitor paradoxal. Când l-am citit prima dată, acum 18 ani (eram studentă), mi-au plăcut concizia și latura comică a textelor sale și mult timp m-am delectat astfel, ezitând să accesez alte niveluri. În acea etapă m-au atras și stilul lui Harms-omul, modul excentric de a privi lumea, de a se comporta, de a se îmbrăca, precum și viața lui tumultuoasă. Când am început să-l studiez sistematic, în ultimii ani, m-a tulburat substratul sumbru al operei, camuflat de acel prim înveliș umoristic. Biografia acestui avangardist târziu începe odată cu prima Revoluție Rusă (1905) și se termină cu Blocada Leningradului (1942), extremități temporale și sociale teribile, care au inclus în ele, ca niște
matrioșka sinistre, alte evenimente similare și au distrus milioane de vieți. În jurul anului 1926, când Harms scria tot mai activ, cu speranța că va fi publicat, situația politică devenea tot mai întunecată, iar avangarda rusă, care depășise punctul de glorie deja de câțiva ani, părea că nu mai are de oferit surprize. Futurismul rus agoniza înainte de a se disipa în diverse grupări polarizate în funcție de relația cu puterea sovietică: acceptarea sau opoziția. În acest context, Harms își permitea să mai spere în libertatea de cuvânt a artistului, își permitea să facă farse publice, să se îmbrace ca un dandy, să se picteze pe față, să creadă în minuni. A trăit și a creat într-o perioadă incomodă, pe care a sublimat-o în compozițiile sale burlesc-absurde – un exercițiu de supraviețuire, de rezistență, ca și literatura pentru copii, singura pe care a reușit s-o publice în scurta sa viață. M-a atras, prin urmare, să descopăr acest joc riscant al lui Harms cu realitatea ostilă. În mod miraculos, carnețelele și manuscrisele lui Harms au fost salvate și au ajuns, chiar dacă cu întârziere, la cititori. Am povestit în monografie cum s-a întâmplat. Iar faptul că, în ciuda tuturor obstacolelor, Harms a ajuns să aibă succes internațional în zilele noastre mi-a atras, de asemenea, atenția, și m-a provocat să aflu de ce.
M-au preocupat în mod special câteva teme harmsiene recurente, cum ar fi violența, mutilarea, moartea, insomnia, visul, zborul, numerele, timpul. Urmărind aceste teme, am constatat caracterul plurivoc al compozițiilor lui Harms. Practic, un text de câteva rânduri poate avea mai multe chei de lectură, uneori opuse, ceea ce a fost incitant pentru cititorul „indiscret” care mi-a plăcut să fiu. Mi s-a părut provocator că pe Harms nu poți să contezi, că este un autor complicat și că m-a pus la încercare. Mi-a plăcut că, deși la prima lectură textele lui sunt lejere, nu îți oferă de fapt certitudini, ci întrebări și tensiuni. Și toate aceste stări care pot deveni inconfortabile sunt, din punctul meu de vedere, un atu al acestui scriitor. Cu toate că am scris o monografie de 478 de pagini, simt că sunt multe lucruri de spus încă. Ceea ce este foarte stimulativ.
Au trecut mai bine de șapte decenii de la moartea lui Harms. Acesta a murit de foame, într-un ospiciu al NKVD-ului, în timpul Blocadei Leningradului. Cum e receptat Harms de cititorul zilelor noastre? De ce este atât de actuală scrierea sa?
După reabilitarea formală din 1960, cam două decenii publicațiile ruse l-au etichetat pe Harms drept scriitor umorist, creator de anecdote, istorioare comice și relatări hazlii de evenimente cotidiene. Receptarea estetică a scriitorului a fost condiționată inițial de circumspecția că opera lui este o joacă de-a literatura, un exercițiu experimental, anarhic şi dezechilibrat, o jonglerie avangardistă neevoluată, receptare parțial tributară realismului socialist. După 1980, când Harms a început să fie publicat intens în ţara de origine, a devenit clar că este nu numai un scriitor pentru copii, cum îl cunoşteau cititorii, şi mai ales nu numai un umorist accesibil, cum îl prezentaseră editurile sovietice, ci un autor profund, de primă clasă (nu doar) al literaturii ruse. La edificarea acestui statut au contribuit în mod substanțial exegezele occidentale. În zilele noastre, Harms are o reputație internaţională datorită traducerii în numeroase limbi (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, polonă, cehă, suedeză, neogreacă, sârbă, bulgară, chineză, ivrit, română). Cel mai probabil după 2000-2005 putem vorbi dеsрrе un vârf аl intеrеsului реntru opera lui Harms. Cred că este un scriitor atractiv pentru cititorii din zilele noastre prin mai multe componente ale operei sale: aparenta facilitate a miniaturilor care descriu scene citadine obișnuite, făcând concurență genului jurnalistic cabotin (ne recunoaștem în aceste decupaje inepte din viețile noastre uneori prea clișeizate), relevarea absurdului cotidian, clovneria existențială, viziunea ludică și, mai presus de toate, difuzia comicului în tragic. Pe de altă parte, este captivantă și biografia-spectacol a lui Harms, imaginea personală puternică, originală pe care și-a construit-o și care a supraviețuit. Harms are multe fațete, și ale vieții, și ale operei și cred că ele îl fac actual, chiar irezistibil.
Influența lui Daniil Harms asupra literaturii din România este redusă. Ce literaturi au fost influențate mai mult?
Harms este un scriitor revelat relativ recent și, în ciuda reacțiilor entuziaste ale cititorilor și criticilor, nu a avut încă timp să se „clasicizeze”. Este în plin proces de emergență, este în acea etapă efuzivă de receptare, așa îl văd. De aceea, nu sunt sigură că putem vorbi despre o influență a lui Harms asupra unei literaturi, în afară de cea rusă. În aceasta din urmă, Harms a avut numeroși epigoni în etapa postavangardistă. Circulând clandestin după 1960, a devenit o autoritate incontestabilă pentru literatura de
underground din Rusia, pentru grupări neoficiale, precum „Școala de la Lianozovo”, conceptualismul, metametaforismul, Soț-art etc. Nu puțini dintre artiștii care au încercat să-l popularizeze în samizdat în perioada postbelică au suferit ei înșiși represiuni. Printre acești creatori entuziaști, Harms și-a găsit destui emuli și s-a ajuns ca opera lui să influențeze în mod substanțial direcțiile literaturii ruse postmoderniste și apoi contemporane. Astfel, în ciuda unui start inhibitor, Harms a devenit în zilele noastre un autor cu o cotă vаlorică ridicаtă, fiind рrintrе cеi mаi рromovаţi şi trаduşi rерrеzеntаnţi аi аvаngаrdеi rusе târzii, nu numai în Rusia. Ca atare, este vorba mai curând despre impact, nu despre influență. Menționez încă un aspect important: acest scriitor pentru copii, a cărui operă „de sertar” destinată adulților a fost publicată postum, a ajuns să fie considerat precursor al absurdului în literatura europeană şi să devanseze acest tip de literatură cu un sfert de secol, fiind consonant din punct de vedere estetic cu Eugen Ionescu şi Samuel Beckett. Practic, Harms a fost asimilat literaturii absurdului post factum. O altă situație inedită.
Pe parcursul scrierii volumului Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse ai consultat monografii și studii despre Harms. Unul dintre repere este studiul cercetătorului și profesorului elvețian Jean-Phillipe Jaccard, Daniil Harms et la fin de l`avant-garde russe (1991). Ai cercetat și mișcările de avangardă din alte spații culturale pe parcursul scrierii volumului?
Într-adevăr, excelenta monografie
Daniil Harms et la fin de l'avant-garde russe (1991, traducere în rusă în 1995) este considerată deja clasică în domeniul harmsologiei. Investigația mea, prin titlu și prin conținut, poate fi privită ca o ripostă complinitoare la studiul lui Jaccard. Am citit mult despre avangardele europene pentru alt studiu al meu dedicat fenomenului,
Avangarda literară rusă. Configurații și metamorfoze (Editura Universității din București, 2011). Încă de atunci mă gândeam la Harms, dar mi-am dat seama că nu-l pot aborda dacă nu studiez mai întâi avangarda, așa că am lucrat deductiv. În afară că mi-a impus lecturi despre avangardă, subiectul „Harms” m-a trimis către absurdul și grotescul modernist, către formulele intertextualității și ale parodiei, către postmodernism, către probleme de sociologie și istorie a Rusiei sovietice etc. etc. Mi-a deschis multe drumuri. Să citesc și să scriu despre Harms a fost foarte productiv pentru mine.
Harms a primit o educație bună, a învățat limbile engleză și germană. De altfel, a început studiile elementare la Școala Centrală Germană „Sf. Petru” și le-a terminat la Țarskoe Selo, la Gimnaziul Mariinski. Mai târziu, va traduce opera scriitorului german Wilhelm Busch, unul dintre preferații săi. Se simte și influența literaturii germane în scrierile sale?
Harms a învățat limba germană de la o profesoară nativă şi engleza de la tatăl său. Până la 10-12 ani, a fost anglofil convins, probabil sub fascinația personajului său preferat, Sherlock Holmes. O parte din anii de gimnaziu (1915-1918) i-a făcut la prestigioasa școală germană Peterschule din Sankt-Petersburg. Conform mărturiilor celor apropiați, vorbea fluent germana. Îmi amintesc că am citit la un moment dat că a început să parcurgă Biblia în germană, într-o versiune luterană. A doua soție a lui Harms, Marina Malici, își amintea mai târziu, în exil: „Aș spune că era înrădăcinat în tot ce înseamnă germană, în cultura germană. Vorbea germana perfect. Erau destul de multe cărți în germană în casă, în biblioteca lui, și le folosea constant”. De la jumătatea anilor ’20, unul dintre pseudonimele scriitorului (a avut foarte multe, peste 40) a fost Karl Ivanovici Schusterling. Numele, de sonoritate germană, este chiar al unui personaj harmsian, din povestirile pentru copii, și este foarte expresiv prin rezonanța prefixului
șustr, care în rusă înseamnă „vioi”, „iute”, „sprinten”. Iată un exemplu, dintre foarte multele, de spirit ludic harmsian. Aș mai sesiza și alt aspect: în mijlocul isteriei antigermane din acea perioadă, Harms folosește ostentativ un pseudonim cu o sonoritate incomodă! Alt exemplu: o modalitate de a se distra era pentru Harms să traducă în germană cântece din perioada NEP-ului leninist.
Pentru a compensa dificultatea de publicare a propriilor texte, în anii ’30 Harms s-a ocupat de repovestirea pentru copii a unor creații celebre din literatura universală (
Don Quijote) şi de traducerea în limba rusă a scriitorului german Wilhelm Busch (1832-1908), unul dintre autorii săi preferaţi pentru copii. Harms a tradus volumul acestuia,
Plisch und Plum („Bâldâbâc şi Bâldâboc”
, 1882), un comics savuros, ca toate compozițiile scriitorului german. Interesant mi se pare și că prima traducere a lui Harms în germană (realizată de Peter Urban) a fost devreme, în anii ’60 (spun devreme în sensul că în Rusia a circulat liber la sfârșitul anilor ’80). În perioada 1978-1988, doi cercetători ruși au reușit apariţia, la Bremen, a unei ediţii de opere complete ale lui Harms. Cam acestea ar fi, în linii mari, legăturile lui Harms cu limba și cultura germană.
Ce filme care îl au în centru pe Harms și/sau personajele sale ți-au plăcut?
Cel mai recent lungmetraj este
Harms (2017), în regia lui Ivan Bolotnikov, cu actorul polonez Wojciech Urbański în rolul principal. Filmul a primit deja premii internaționale și a circulat pe la numeroase festivaluri. Viziunea regizorală este excelentă, este foarte bine surprins temperamentul scriitorului, iar ineditul constă în faptul că Harms se întâlnește/ confruntă cu personajele sale: bătrânele căzătoare, invalidul cu picior mecanic, copiii hărțuitori, vecinii dubioși din apartamentele comunale etc. Este un caleidoscop smintit (și amar) despre viața-opera lui Harms. În rest, există foarte multe adaptări ale textelor lui Harms în piese muzicale, desene animate, operă și balet, nemaivorbind de numeroasele spectacole puse în scenă la teatre importante din Rusia și din alte țări. Am menționat în monografie și câteva puneri în scenă de la noi, dintre care am apreciat în mod deosebit spectacolul
Еlisаbеtа Bаm, regizat de Alexandru Tocilescu lа Tеаtrul Bulаndrа, în 2006, o oреră bufă dе Irinеl Аnghеl ре tеxtul omonim al lui Hаrms. Îmi sună și acum în urechi bătăile în ușă (bam-bam!) ale torționarilor care au venit s-o aresteze pe Elisabeta Bam pentru o crimă pe care nu a comis-o.
