Diversitatea culturilor și a limbilor este adevărata bogăție a Europei

Anul trecut, cartea dvs. În pădurea de metropole a fost publicată la Editura Tracus Arte, în traducerea lui Cristian Cercel, cu sprijinul Traduki. Experimentarea unui spațiu poate deveni mai autentică odată plasată în locul care a inspirat-o? Cartea înfățișează multe lucruri pe care nici măcar românii nu le știu despre anumite teme, spații, personaje marginale ale culturii și țării lor.
Realitatea este aceasta: Cunosc cu adevărat un loc de abia după ce am scris despre el. Acest lucru se aplică atât locurilor din vecinătatea mea, de exemplu orașului meu Salzburg, dar și locurilor pe care le-am vizitat, de exemplu România. Am dedicat o carte (Primul lucru pe care-l vedeam) micului cartier în care am crescut, iar după ce am scris această carte, am ştiut cu adevărat cum era atunci când eram copil şi locuiam acolo. Dar aşa mi se întâmplă peste tot. Dacă eu călătoresc undeva și apoi nu scriu nimic despre asta, pentru mine sau pentru o carte, o revistă, un ziar, atunci uit rapid ceea ce am văzut și experimentat, lucrurile își pierd culoarea și vitalitatea, se ofilesc. Mereu iau notițe oriunde sunt, dar încă nu știu pe care dintre ele o voi folosi mai târziu, care dintre ele va însemna ceva pentru mine.

Când v-ați decis că un capitol al acestei cărți va fi despre experiențele românești și întâlnirile culturale pe care le-ați avut aici? Cum v-ați definitivat cartea?
Nu ştiam asta în România, mi s-a întâmplat în timp ce scriam cartea. În pădurea cu metropole este într-adevăr o carte remarcabilă: este o istorie culturală complet subiectivă a Europei, cu accent pe artiștii mai puțin cunoscuți, evenimente, regiuni, contexte. Este o autobiografie deghizată, pentru că doar prin conexiunea pe care am făcut-o între evenimentele descrise și eu însumi, această carte m-a interesat cu adevărat. Probabil că nu este un preţ foarte mic, deoarece sunt relatate multe evenimente necunoscute, dar „cărturarul” este totuşi întotdeauna conectat cu cele mai personale, aproape intime aspecte. Când scriam am realizat că, printre multe lucruri ale culturii europene, există o legătură secretă pe care trebuie să o descoperi prin scris și trebuie să o faci vizibilă din punct de vedere compozițional. Un germanist a scris recent într-un studiu despre mine ca aş fi un autor a cărui specialitate este să ajungă de la sute la mii de direcţii și să-și regăsească în cele din urmă calea spre sine. Acesta este de fapt principiul construirii acestei cărți.

Ce știați despre România înainte să ajungeți aici?
Știam deja dinainte multe despre România - și, desigur, astăzi încă nu știu destul de multe. Dar, cu siguranță, în decursul ultimilor treizeci de ani am recenzat treizeci de cărți ale autorilor români și am fost întotdeauna interesat şi de țară. În copilăria mea am întâlnit mai mulți vizitatori din România. Tatăl meu a fost un şvab dunărean de la Wojwodina și și-a înfiinţat propriul ziar, „Neuland” („Ţinutul nou”). Şi cam de pe la mijlocul anilor șaizeci, tot mai mulți reprezentanți ai grupurilor de limbă germană din România s-au ivit în țara noastră.

Am ales un citat din acest volum: „Îmi căutam moartea în România.” Ne puteți spune mai multe?
Da, dar aceasta este doar o formulare ce nu are nimic de-a face cu un dor de moarte, nici nu face din România un fel de țară a morţii pentru mine. Am vrut doar să simt, cât mai năvalnic posibil în pasajul respectiv, faptul că la început nu m-am regăsit în oraș, nu știam de ce eram de fapt aici și am simțit lipsa de sens a călătoriei și a morţii mele. Din care m-am regăsit apoi!

Ce reprezintă diversitatea europeană din punctul dvs. de vedere? Ce întrebări ați adresa generației mai tinere? Dar generațiilor mature?
Diversitatea culturilor și a limbilor este adevărata bogăție a Europei, iar națiunile și naționalitățile ei mici sunt sarea Europei. Sunt un autor autoreflexiv, adică eu consider că scrisul meu este un fel de solilocviu continuu cu mine. Între timp, în cele cinci jurnale ale mele – acestea sunt cronici subiective, în care scriu despre politică, istorie, familie, aspecte personale, artă etc. – urmăresc adesea un aspect din perspective diferite. Pot merge atât de departe încât să spun că nu sunt întotdeauna de acord cu mine. Și îmi iau libertatea de a mă contrazice. Ceea ce vreau să spun cu asta este faptul că eu nu trebuie să pun întrebări tinerilor şi generaţiilor mai în vârstă, pentru că eu însumi sunt preocupat mereu pe care dintre ele s-o chestionez. Și să încercăm să dăm un răspuns de probă. De aceea scriu. Dacă nu aş scrie, aș deveni în scurt timp o persoană stupidă și după ceva vreme o persoană şi mai stupidă.