Ești scriitor și traducător. Dacă ar fi să descrii printr-o melodie această viață literară, care ar fi aceasta?
Sunt unul dintre demodații care încă se amăgesc cu faptul că viața literară nu e zarva mâncătoriei și a jocurilor strategice de la suprafață, că ea, dimpotrivă, se desfășoară înlăuntru. Deci, în loc de hitul (încă) emblematic la noi,
Tupeu de borfaș (La Familia feat. Marijuana), voi desemna piesa
Góða tungl a tinerei trupe islandeze Samaris. Aceasta cred că încorporează și ilustrează auditiv toate stimulentele fiorului literar intens. Tipurile de rupturi revelatorii. Cu: normalitatea, ritmul cotidian, energia, singurătatea sau temporalitatea.
Ce autori și traducători te-au influențat în perioada de formare și în prezent?
Har noului regim și cercurilor literare în care am trăit și trăiesc în prezent (Oradea, Budapesta, București), niciodată n-am dus lipsă de autori frapanți, care să mă ajute să trec peste propriile-mi prăpăstii. În primii ani de facultate, de pildă, i-am citit cu plăcere pe Henry James, Ian McEwan, Kurt Vonnegut și Raymond Carver, iar dintre poeți, autori precum Benn, Trakl, Baudelaire, Bukowski, Dimov, Brumaru, Vișniec, Foarță sau József Attila. Apoi, începând cu perioada masteratului, tot autodidact în mare parte, am făcut cunoștință cu autori de a căror influență nu m-am lepădat nici până azi: Rainer Maria Rilke (scrisorile către Franz Xaver Kappus), Thomas Bernhard (mai ales romanul Frig, în traducerea Gabrielei Danțiș), Aglaja Veteranyi (D
e ce fierbe copilul în mămăligă, traducere de Nora Iuga), Seamus Heaney (antologia de poeme în traducerea lui Dan Sociu), Charles Simic (
Cartea zeilor și a demonilor, în traducerea lui Mircea Cărtărescu), Borbély Szilárd (
Berlin. Hamlet în traducerea lui Andrei Dósa) ș.a.
La capitolul „traducători” sunt la fel de pretențios și am meteahna profund umană de a vedea așchiile din ochii colegilor de breaslă, ignorând bârna din ai mei. Admir însă cu toate rezervele mele de energie pe traducătorii scrupuloși precum George Volceanov (din engleză și maghiară, în română), Alexandru M. Călin (din latină, catalană, engleză și maghiară, în română) sau Balázs Imre József (din română, în maghiară). Pentru mine, aceștia sunt precupeții de texte care preferă să se întoarcă la târg chiar și de o sută de ori pentru a vinde marfa la prețul corect, decât să se descotorosească de ea la spartul târgului, la preț de chilipir. Negocierea, de care vorbește și Umberto Eco în A spune cam același lucru, trebuie, așadar, să se desfășoare cu răbdare și discernământ bicefal.
Ce „secrete” ai „furat” de la alți traducători?
Concret? De la Nagy Lajos, traducător și interpret al ICR Budapesta, am învățat cum se face în mod profesionist un proofreading comparativ, după ce traducerile au fost realizate. Nu întâmplător am stat luni bune pe manuscrisul maghiar al
Zidului de mătase (autor: Constantin Virgil Bănescu) până ca acesta să vadă lumina tiparului. De la Bogdan Ghiu, indirect, că totul trebuie tradus. De la redactorii-șef ai diverselor platforme specializate pe traduceri (Krusovszky Dénes, Mohácsi Balázs – Versum, Claudiu Komartin –
Poesis internațional, Peter Sragher – Fitralit, Florin Buzdugan –
Traducerile de sâmbătă), devotament și strategie. Cred că, în cele din urmă, trebuie să ajungi să mustești de intuiție lingvistică pe fondul unui bagaj cultural vast.
Care ți se pare că este icebergul unui autor? Dar al unui traducător?
Grosso modo: să fie citit și recunoscut. Să aibă parte atât de circumstanțe decente pentru a crea, cât și, ulterior, de public (avizat și amator deopotrivă). Să se poată instala într-un sistem profesional care să-i ofere senzația siguranței, aceea pe care o are un bugetar – cu condiția să nu se culce, balcanic, pe-o ureche.
Dacă ar fi să compari scena literară de la noi cu alte scene literare, ce puncte comune sau ce diferențe ai puncta?
Ar fi câteva aspecte de trecut în revistă. Mă voi pronunța luând în considerare exclusiv scenele pe care activez într-o oarecare măsură, cea maghiară și cea autohtonă. Întâi diferențele. Impresia mea în urma colaborării cu principalii animatori ai cercurilor și forurilor literare și de traduceri este că România stă o idee mai bine privind sincronicitatea cu occidentul. Traducerile și festivalurile literare internaționale sunt aici mai numeroase, șansele colaborărilor cu autorii străini, mai mari. În schimb, instituțional, Ungaria stă mai bine: există rezidențe și burse din mai multe surse decât la noi (majoritatea fiind „curate”, apolitice) și nu doar pentru traducători, ci și pentru poeți, romancieri, nuveliști, dramaturgi sau eseiști. Acolo, austeritatea nu mai parazitează imaginea poetului, în timp ce la noi, chestia asta încă creează confuzie printre pătimași. Polemicile sunt de natură politică și nu inter-generaționiste. Totuși, maghiarilor le lipsește (aproape) cu desăvârșire critica literară. La noi, cartea unui poet mediocru poate atrage chiar și, să zicem, zece cronici literare (majoritatea laudative), în timp ce dincolo se pune preț pe calitatea acestor
feedback-uri, fie ele simple
blurb-uri, note de blog sau comentarii pe
moly.hu (un fel de goodreads unguresc). Față de ce citim la noi, registrele în care se scrie azi literatură în Ungaria sunt mai conservatoare (motivele sunt diverse: caracterul limbii, avangarda literară maghiară mai slab reprezentată, poziția geografică, lipsa unei generații – precum cea optzecistă și cea douămiistă la noi – care să fi urmărit deliberat și cvasi-unitar înnoirea limbajului poetic. Pe de altă parte, asemănările se manifestă la nivelul eforturilor racordării la literatura universală. Și ei, ca și noi, alcătuiesc antologii transfrontaliere, traduc studii antropologice de mare influență, dezbat noile tendințe în materie de literatură și, la final, se revigorează la o bere. Unul dintre obiectivele mele majore este să pot crea cât mai multe contexte optime ambelor tabere, ca reprezentanții acestora să se cunoască și, de ce nu, să se contamineze.
Grăitor în acest sens e proiectul „Polifonic” subvenționat de ICR, conceput cu ocazia anului centenar de Simona Nastac (curator), secondată de Claudiu Komartin (selecționer și prezentator): am avut onoarea să particip, iată, împreună cu alți poeți bilingvi, trăitori în România și a căror limbă maternă este alta decât româna, la o serie de lecturi în mai multe capitale europene, printre care Londra, Bruxelles, București și – ultima stație, pe care urmează să o bifăm la anul – Berlin. Mi se pare o realizare extraordinară să reușești să exporți mozaicul cultural de la noi, dezosat de gargara istorico-resentimentară. Judecând după reacțiile în valuri ale publicului (la Londra atingându-se, pare-mi-se, pragul de 100 de inși), cred că poemul polifonic pe care l-am construit în echipă ca pe-un melanj de voci-stereotip ale etniilor din România a izbutit, prin forța ancestrală a poeziei interpretate, să imunizeze niște conștiințe sincere de sindromul xenofobiei. Iar dacă nu, experiența „Polifonic” tot un fel de etalon ar trebui să rămână pentru proiectele literar-artistice cu agende similare.
***
Mihók Tamás (1991, Oradea) este poet bilingv și traducător literar. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Oradea. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier. În prezent, este doctorand la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș. A publicat eseuri și poezii în majoritatea revistelor literare din țară (Familia, Vatra, Poesis internațional, Echinox, Tribuna, Steaua, România literară etc.). Colaborează constant cu revistele Várad și Szőrös Kő. Autor a patru volume de poezii:
Șantier în rai (Tracus Arte, 2013),
winrar de tot (Tracus Arte, 2015),
cuticular (Casa de editură Max Blecher, 2017) și
cuticulum vitae (Syllabux, 2017) – ultimul în limba maghiară. Câștigător al premiului „De-aș avea…” (2014)/ Familia și al premiului „Kinde Annamária” (2017)/ Várad. Redactor al revistei literare Poesis International, redactor-șef al revistei filologilor orădeni orașul 2d, admin. al platformei literare Qpoem. A tradus în limba maghiară cărțile: Constantin Virgil Bănescu –
Zidul de mătase, Radu Vancu –
4 A.M. Cantosuri domestice și
A kétezres nemzedék, iar în limba română volumul de poeme
Când te strici, de Krusovszky Dénes (Ed. Charmides).
