Locuiești de multă vreme în Hamburg. Primul volum de poezie cu titlul “Dream Houses” va apărea în Statele Unite. Cât de dificil este să scrii în limba țării în care trăiești? Ce se pierde, ce se câștigă?
Scriu în mod asumat în limba engleză și nu în germană, asta deși trăiesc de mai mult de zece ani în Germania. De vorbit vorbesc fluent, însă scrisul îmi dă de furcă în continuare. Germana este pentru mine în primul rând o limbă pragmatică, pe care o asociez cu birocrația și munca administrativă, în general. Universul meu interior este englez și pentru a-l externaliza am nevoie de mijloacele adecvate.
Atunci când scriu în engleză, simt că sunt ancorată în limbă, în special când scriu poezie. Alegerea cuvintelor se aseamănă cu dilema unui copil care stă pe plajă și caută într-un morman piatra potrivită pentru a o arunca în valuri: el știe că le-ar putea arunca pe toate odată, dar unele dintre ele pur și simplu scot un sunet mai frumos atunci când ating suprafața apei. La fel, rezonanța unui anumit cuvânt în engleză este mult mai importantă pentru mine decât „același” cuvânt în germană.
Insistența de a scrie în limba maternă este și o încercare de a-mi redobândi echilibrul interior, pe care îl poți pierde uneori dacă „trăiești” o perioadă îndelungată într-o limbă străină. Limba maternă mă leagă de anii petrecuți în Noua Zeelandă: este limba primelor frici din copilărie și a viselor de atunci; ca atare are calitatea intimității și evocă o serie de asociații. Se potrivește și cu tema care mă obsedează în scris, Noua Zeelandă, portretizată de mai multe ori în poeziile mele. Este un loc care ar putea fi descris la fel de bine în germană, însă, pentru a-i surprinde întreg misterul, folosesc limba țării natale. Există o întreagă tradiție de autoare care au înfățișat Noua Zeelandă în operele lor, scriitoare mai vechi precum Katherine Mansfield sau Janet Frame, pe care le citesc și le admir, dar și autoare contemporane precum Hannah Mettner, Tusiata Avia și Jenny Bornholdt, și lista ar putea continua. Indiferent de perioada în care au scris, aceste autoare au ceva de spus despre lume, și o fac folosindu-se de un puternic accent neozeelandez.
Ce autori germani te-au influențat atunci când ai scris acest volum?
Am recitit
Nelly Sachs, O selecție de poezii, ediția din 1963 apărută la Suhrkamp, în timp ce scriam la acest volum. Este un volum apărut antum, în perioada în care autoarea trăia, ce-i drept, în Suedia . Așa cum remarca Hans Magnus Enzensberger în postfață, poeziile ei sunt „dure”, dar transparente. Claritatea poemelor sale este ceva cu care rezonez din plin, iar o astfel de structură am încercat să obțin la rândul meu în poeziile pe care le-am scris. Uneori funcționează, insă atunci când sunt excesiv de precaută, sau când îmi lipsește curajul să fac saltul necesar,
to kill my darlings, rezultatul nu este altceva decât un schelet bine lustruit, fără carne pe oase. Acesta este pericolul încrederii exagerate în sine, care merge mână în mână cu folosirea limbii materne.
În general citesc și proză, cu precădere proză scurtă - Kafka, bineînțeles, dar și Theodor Storm, W.G. Sebald și Stephan Zweig. Când vine vorba de lirică, Paul Celan se află pe primul loc. Am scris un eseu în cadrul masterului de literatură comparată despre poetica Sylviei Plath și a lui Paul Celan. Astăzi, când recitesc textul, ideile mele mi se par destul de subțiri, parcă lipsite de autenticitate, iar asta deoarece am analizat poemele lui Celan din perspectiva unei studente la litere. Astăzi reușesc să citesc poezii precum
Floare, Corona sau
Un ochi deschis în original și să admir și mai mult plasticitatea lor. La Celan traducerea pune probleme foarte interesante; care sunt nuanțele care se pierd și ce noi valențe se câștigă prin arta traducerii. În afară de asta, Celan nu poate fi considerat un scriitor german ( ca să fim polemici) - s-a născut în Cernăuți ( pe-atunci aparținea de România, acum Ucraina) într-o familie de evrei, a trăit la Viena, iar spre sfârșitul vieții s-a stabilit în Franța. Cu toate acestea rămâne pentru mine unul din uriașii poeți germani de după război. Iar faptul că folosește limba maternă pentru a trece peste traume face parte din complexitatea operei sale, atrăgătoare și triste deopotrivă.
Care sunt tendințele literare și artistice care te atrag?
Mi se pare că poezia și arta în general sunt o parte din acest proces neîntrerupt de image making. Am terminat Facultatea de Artă la Christchurch și am lucrat multă vreme ca graphic designer. Image making are de-a face, în opinia mea, cu proporții, perspective și reguli, dar și cu studiu și perseverență. De aceea sunt incitată de lucrări care mă fac să îmi pun întrebarea ce l-a determinat pe artist să ia anumite decizii. Am tendința să mă apropii de această lucrare cu o serie de întrebări: Unde mă aflu eu, privitorul/cititorul? Ce se întâmplă dincolo de ramă? Care e legătura mea cu acest tablou (emoțională, intelectuală)? Cum se reflectă asta în bagajul meu de experiențe vizuale?
Cred că poeziile sunt reflexii ale unui adevăr care se relevă doar într-un anumit moment. Nu cred că scopul poeziei este acela de a emite teorii foarte complexe despre viață ( asta o las în seama filozofilor), ci mai degrabă de a face observații scurte și, sper eu, foarte pătrunzătoare despre ce se petrece în momentul surprins. Îmi plac jocurile de cuvinte și umorul de tip slapstick, sunt un mare fan al duo-ului Buster-Keaton, așadar apreciez comedia. Viața nu se compune doar din amuzament, însă ajută.
Ce particularități culturale există în Hamburg?
Hamburg este un oraș mic– compact, cu o identitate pregnant maritimă datorită portului. În istorie a jucat un rol important în liga hanseatică; comerțul și finanțele conduc această regiune, dar coexistă cu cartierul rău famat Reeperbahn. Există foarte mulți bani aici, dar nu se văd, discreția fiind o altă reminiscență din perioada ligii hanseatice. Suntem destul de izolați aici în Nord, ceea ce conferă orașului o aură de mister. Poate de aceea a înflorit aici scena poetică și de
creative writing. În fiecare seară are loc câte un eveniment - de la centre culturale precum Literaturhaus până la spectacole experimentale precum
Hafenlesung sau
AHAB, unde au loc lecturi publice interculturale și multilingvistice. Ex-Pat-Communities sunt foarte active în zona de scriere în engleză, fie că e vorba de manifestări culturale sau de subcultură. Mie personal nu mi se pare că există o mare diferență între cele două, ambele se nasc din același impuls de a exprima și a comunica ceva autentic, fie că e vorba de poezie, slam comedie sau film.
În anul 2017 ai vizitat România în cadrul Bienalei de Poezie Europeană și ai susținut o lectură publică la Universitatea Transilvania. Ce impact a avut asupra ta poezia românească?
Poezia atrage oameni care sunt foarte sensibili la ce se petrece în jurul lor, care au grijă la detalii și care simt același imbold de a exprima lucruri de valoare. Evenimente precum Bienala de Poezie Eurpeană la care am participat cu plăcere îi reunește pe acești oameni și dă naștere unor discursuri noi foarte dinamice în rândul elitei academice și culturale a țării.
M-am bucrat să descopăr noi autori precum Benji Horvath. Cu un stil care amintește de Kerouac, Horvath aparține unei generații de poeți care pune sub semnul întrebării tradițiile și genurile literare consacrate. Facând parte din minoritatea maghiară, opera sa este
political by nature. În contrast, generația de autori consacrați a fost reprezentată de Angela Marinescu, o somitate în literatura română și o figură radicală care se bucură de un statut special. Gestul lui Marinescu, care s-a ridicat în picioare și l-a apostrofat pe Horvath pentru că citea în maghiară, arată foarte clar legătura dintre vechea gardă și noua generație de scriitori, sau poate chiar dintre vechea și noua Europă. Într-un cuvânt, tensionată.
Ce așteptări ai de la debut?
Atât de multe! Bineînțeles că nu mă gândesc că lumea se va opri în loc sau că se va vorbi peste tot despre “Dream Houses” (deși și asta ar fi fantastic), ci mă aștept ca acest lucru să mă propulseze și mai mult pe scena lirică, un loc unde mă simt atât de bine. Lecturile sunt de departe cea mai bună cale să devii vizibil, de aceea intenționez să susțin cât mai multe cu volumul “Dream Houses”.
Mă bucur și că voi continua o colaborare muzicală începută anul acesta: unele poezii din volumul “Dream Houses” vor fi transpuse muzical de către talentata compozitoare Lisa Stick și cântate de Audrey Bashore, care are o voce minunată.
Altfel, o să încerc să scriu în continuare poezii „bine crescute”. Iar prin asta nu mă refer la faptul că poezia ar trebui să fie anemică și fără ironie - ci mai degrabă o poezie ca o cameră primitoare, în care oaspeții să se simtă bine pentru o perioadă. Profesoara mea de la Sydney University, Judith Beveridge, spunea că trebuie să-ți tratezi cititorul cu respect; este ca și când inviți pe cineva la tine acasă. Te străduiești să fii cât mai comunicativ, să reduci distanța și să nu arunci cu vorbe jignitoare. Poate e doar o meteahnă colonială, însă neozeelandezii au alergie la proastă creștere, iar pentru mine această regulă e valabilă și în poezie.
