Andrei Doboș © Ciprian Hord
La ce lucrez? Obligat de concatenarea de fire și coconi, voi face, mai bine, o litanie: la un păianjen și mișcările sale (mă gîndesc la împletirile de cruzime și creație, dar și la străinătatea veșnică a creaturii), la o imposibilitate (oricum ai da-o, poezia este și a fost ceva imposibil), la un afect virtual care să rupă ciclul de simbolizare a strălucirii proprii, la o acomodare cu starea de Bardo prin care trecem toți în Noul Regim Climatic, la un pămînt care să fie pretutindeni neted ca palma mîinii, lipsit de bolovănișuri, lin și făcut din beriliu. (Andrei Doboș)
Nume:
Andrei Doboş
Data nașterii:
6 august, 1984
Locul nașterii:
Turda
Domiciliu actual:
Floreşti, Cluj
Cărți publicate:
mănăştur story (Vinea, 2007);
Inevitabil (Casa de pariuri literare, 2011);
Valea rea (Cartea Românească, 2015);
Spiro (Charmides, 2016)
Premii etc.: Premiul „Iustin Panţa” pentru debut (2008); Nominalizare la Premiile USR pentru debut (2008)
Sediu
Creierul este miezul corpului, iar corpul este un trunchi ce se înalță
din pămînt cu un fuior de spinare, cu mușchi și țesuturi și organe, pentru a sprijini creierul
la o distanță apreciabilă de sol. Picioarele sînt făcute să miște creierul din punctul A
în punctul B. Cînd îți întinzi corpul pe canapea
îți întinzi de fapt creierul
iar gîndurile se rîspîndesc prin sînge
în ritmul de cîmp pulsatil al respirației.
Octupus camuflat în osuar.
Presiune de fund de ocean în maxilare.
Creierul este locul din care emană conștiența, lumina zilei, poetic spus,
și așa cum creierul este partea cea mai prețioasă a corpului, el fiind totuși secretat de corp – dar căutîndu-și independența față de acesta, în același fel eul este partea cea mai prețioasă din creier.
Spre deosebire de cel care îi dă naștere, eul nu este o emanație organică, el nu are propriu-zis un suport
fizic, dar se asociază adeseori unei realități organice, fiind o proprietate emergentă a creierului.
Este cel care
face posibile tranzițiile între local și global, între un organ și alt organ, între piciorul stîng și mîna dreaptă.
Iar în dimensiunea lui conștientă funcționează ca interfață social-narativă.
Poate fi asemănat cu o piele, din moment ce activitățile sale centrale sunt acelea de învăluire, protecție și excreție. Eul este deci al doilea înveliș al corpului, nevăzut, dar care se manifestă cu putere în lumea exterioară.
În centrul eului se află de obicei un afect puternic, o rădăcină
de flacără în adîncul pieptului,
un nod care conectează memoria și emoția
și le strînge într-un singur punct,
pe care îl vom numi de aici înainte sediu
