Edgar Hilsenrath, Salon du livre de Paris, 2010 | © Georges Seguin (Okki), CC BY-SA 3.0
Acordat o dată la trei ani de către orașul Heidelberg, Premiul Hilde Domin răsplătește scriitori care trăiesc în exil în Germania sau abordează tema exilului și au publicat opere literare în limba germană. Anul acesta, premiul i-a revenit lui Edgar Hilsenrath, scriitor german de origine evreiască, născut la Leipzig în 1926, care s-a refugiat cu familia, în 1938, la rudele din partea mamei, în Siret, de unde este deportat de armata română, în 1941, în lagărul de la Moghilău, în Transnistria.
Din motivația juriului:
„Cu acest premiu, onorăm un scriitor care a transpus în scrierile sale experiențele exilului într-un mod original și extrem de îndrăzneț. Romanele sale, animate de o imaginație sumbră, sunt povestea ororilor pe care oamenii sunt în stare să și le facă unii altora, redate cu ajutorul tehnicilor grotescului. Râsul care-ți rămâne blocat în gât, suspendat în cinism, tristețe și asertivitate – acesta este sursa poveștile sale."
Premiul Hilde Domin este cel mai recent dintr-o lungă listă de premii și distincții importante primite de
Edgar Hilsenrath, în vârstă de 90 ani, pentru cărțile sale care continuă să șocheze o lume întreagă începând din 1964, când publică primul roman, „Nacht" (Noaptea), despre mecanismele primare, animalice ale supraviețuirii la care este redusă viața în lagăr. (Fără să știe unul de celălalt, la Moghilău, Hilsenrath a fost vecin de lagăr cu alți doi copii care aveau să devină scriitori importanți,
Norman Manea și
Aharon Appelfeld.)
Publicat într-un tiraj minuscul de o editură mică în Germania,
„Nacht"(Noapte) a fost imediat retras de pe piață, de frica renașterii anti-semitismului german, însă în aceeași măsură de teama de a nu șoca opinia publică, într-o Germanie aflată în plin proces de spălare a păcatelor față de evrei, victime care în viața de lagăr din „Nacht" sunt nevoite să-și dezbrace hainele de oameni pentru o fărâmă de șansă de a apuca ziua de mâine. Naturalismul crud, sarcasmul, umorul negru și limbajul erotic au speriat editorii germani, care au refuzat mulți ani să se atingă de cărțile lui Hilsenrath.
Succesul vine însă doi ani mai târziu, în 1966, odată cu publicarea cărții la New York, „Night. A Novel", unde editura îi oferă contract și pentru un al doilea roman. Acesta va fi „The Nazi and the Barber" (Nazistul și frizerul), publicat pentru prima dată în limba engleză, în 1971 – deși este scris tot în germană. Tradus între timp în mai multe limbi și bucurându-se de succes internațional, cu vânzări care depășesc deja milionul, în Germania cartea este refuzată din principiu de aproape 60 de edituri, majoritatea refuzurilor fiind motivate de faptul că nu poți aborda subiectul Holocaustului apelând la satiră. Abia după 7 ani, în 1977, apare și în Germania, „Der Nazi & der Friseur", cu ultimul capitol însă rescris special pentru publicul german.
La New York Hilsenrath ajunge să se stabilească după o scurtă ședere la tatăl său, în Franța, unde plecase în urma eșuării încercării de a se stabili în Palestina, aceasta fiind prima destinație după eliberarea din lagăr, în 1944. Pentru că nu poate să scrie însă decât în germană și înconjurat de limba germană, pentru „Der Nazi & der Friseur" a mers, de altfel, special să locuiască un timp Germania, Hilsenrath se întoarce definitiv în țara natală în 1971 și se stabilește la Berlin.
Din 1977, odată cu cronica din
Der Spiegel și cu cea scrisă de Heinrich Böll în
Die Zeit, „Der Nazi & der Friseur" devine și în Germania un bestseller, cu 250.000 de exemplare vândute. Odată îndepărtate barierele de comunicare, Edgar Hilsenrath capătă recunoașterea criticii germane și continuă să scrie: „Gib acht, Genosse Mandelbaum", 1979, „Fuck America", 1980, „Das Märchen vom letzten Gedanken", 1989, „Jossel Wassermanns Heimkehr", 1993, „Die Abenteuer des Ruben Jablonski", 1997, „Berlin ... Endstation", 2006, „Sie trommelten mit den Fäusten im Takt", 2008.
În Est, cărțile sale nu fost cunoscute până în 1990, când a fost tradus pentru prima dată în Polonia. Cel mai răsunător succes l-a avut în Armenia, cu „Das Märchen vom letzten Gedanken", 1989, despre genocidul armenilor, aceasta fiind și singura carte tradusă în limba română, în 2007, la editura Ararat, „Povestea gândului de pe urmă". Șirul dificultăților de publicare a cărților lui Hilsenrath nu s-a sfârșit însă, toate celelalte încercări de publicare în limba română eșuând, din păcate, până acum.
PS: „Siret a fost și rămâne orașul meu preferat. Acest lucru nu poate fi explicat mai bine. Acolo au trăit împreună în prietenie evrei, țigani, ucraineni, români, unguri și nemți... aici, în Bucovina, în acest mic loc din Europa de Est am trăit pentru prima dată liber de amenințarea naziștilor.” (Edgar Hilsenrath)
