“Din păcate, însă, prea multe amintiri legate de Berlinul de atunci, exceptând ursuleții-suvenir din plastic și pluș, aduși în valiză pentru prieteni, și vizita la Grădina Zoologică, nu am. Poate doar tonurile dominante de gri ale clădirilor și lățimea bulevardelor, incomparabil mai mare față de cea a bulevardelor bucureștene”, îmi scrie mama.
Nu am mai văzut-o pe mama de 6 luni, de când a fost din nou la Berlin, în vară. Înainte de asta, nu o mai văzusem de alte 6 luni, de când am luat ultimul zbor dinspre București spre orașul meu adoptiv, acum fix un an, în Decembrie 2019. Povestea cu ursulețul adus din Berlin ca suvenir, de către mama, acum 50 de ani, o auzisem din copilărie. Ursulețul nu mai există, însă, iar în 2020, mama și cu mine ne-am fotografiat cu urșii în mărime naturală pe care îi găsești acum în toate zonele turistice din Berlin.
Mama a păstrat, în schimb, mai multe amintiri despre „Republica Pionierilor”, locul în care și-a făcut trei prieteni de corespondență germani, cu care a corespondat peste ani. Tot acolo, îmi povestește, a apelat în premieră la una din cele câteva expresii uzuale în limba germană, pe care le învățase înaintea plecării, pentru a-și potoli setea. „Bitte, ein Glas Wasser” i-a adus atunci în plină gradină a taberei Wilhelm Pieck un pahar cu apă, oferit direct de la fereastra bucătăriei.
După nici un an, mama a aterizat la Berlin pentru un nou turneu în RDG al Corului Palatului Pionierilor, cu reprezentații programate la Potsdam, Weimar, Sonneberg, Gera, Leipzig, Frankfurt (Oder). De această dată, timpul alocat vizitării Berlinului și împrejurimilor a fost cu mult mai generos, lista obiectivelor cuprinzând Muzeul Pergamon, Turnul de televiziune, câteva monumente închinate victimelor războiului, printre care și Neue Wache, granița dintre Germania Democrată și Germania federală, Palatul Cecilienhof și Neues Palais din Potsdam.
Pe toate le-a revăzut după reunificare, întâi în urmă cu 5 ani, iar ultima dată chiar în vara pandemiei COVID-19, când s-au împlinit 50 de ani de la prima ei vizită la Berlin.
“Tonurile de gri persistă și astăzi, îndeosebi în partea de est a orașului, dar chiar și așa schimbarea se vede cu ochiul liber de la un an la altul. Berlinul reunit este un imens șantier în continuă expansiune. Și asta e de bine”, mi-a scris când am întrebat-o ce a văzut și simțit diferit femeia adultă, față cu fetița care cunoscuse orașul de demult, cu mult înainte ca eu să vin pe lume, și să trăiesc aici.
Dar lista deschisă cu cinci decenii în urmă a completat-o cu cele mai reprezentative obiective turistice din Berlin, pe care le-am descoperit unul câte unul, împreună, în întâlnirile noastre aici - Neues Museum, Altes Museum, Alte Nationalgalerie, Gemaldegalerie, Poarta Brandenburg, clădirea Parlamentului German, Memorialul Zidului de pe strada Bernauer, Memorialul Holocaustului, Catedrala din Berlin, Gendarmenmarkt, Checkpoint Charlie, parcul și Palatul Charlottenburg, parcul și Palatul Sanssouci.
“Cea mai puternică emoție am încercat-o la revenirea în Potsdam, unde la începutul anilor ̓70, adolescentă fiind, am concertat pe treptele Neues Palais, alături de colegii din cor, îmbrăcată în costum popular maramureșean viu colorat, în aplauzele spectatorilor germani”.
“Din păcate, datorită restricțiilor impuse de pandemie nu mi-am putut îndeplini dorința de a reface traseul celui de-al doilea turneu întreprins în RDG cu 5 decenii în urmă, pentru a revedea Casa lui Goethe și hanul ”La Ursul Negru” din Weimar, grota ”Das Loch„ din Zaal, vechiul muzeu de jucării din Schoeneberg și biserica Sf. Thomas din Leipzig, unde a fost botezat Wagner și înmormântat Bach.”
În această lungă nevedere, în care mi-am petrecut bună parte din vară vizitând pentru prima oară sau revizitând muzeele și pașii parcurși de mama cu atât de mult timp în urmă, m-am întrebat, uneori, în liniștea specifică și specială a încăperilor monumentale din palatele de artă, cu ochii într-o pictură sau alta, de ce sunt aici, și ce legătură secretă există între drumul mamei la Berlin de atunci, și viața pe care am încercat să o construiesc aici, pe care încă o construiesc și acum.
Am condus-o pe mama, în vizitele ei la Berlin, prin ecosistemul vieților diferite pe care le-am construit în diferitele cartiere în care am trăit din 2015: Prenzlauerberg, Charlottenburg, Schoeneberg, Mitte, Kreuzberg. I-am arătat locurile în care am trăit, mâncat, râs, scris, visat cu ochii la cerul senin întinsă în iarbă, și plâns, uneori, cu felurite doruri în inimă.
Acum, în corespondențele și revederile noastre în apeluri video, o conduc prin plimbările mele solitare pe malul canalelor, o conduc prin gândurile care nu pot avea, de multe ori, decât prezumția zilei de azi sau de mâine. Aș mai vrea să o conduc și prin toate colțurile memoriei vechi și noi a orașului care ne leagă, în feluri încă de neînțeles, destinele.
Rămâne pe data viitoare, mama.
