© Andra Rotaru
„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitoarea
Krista Szöcs.
În ultimul volum din
Lupta mea, Karl Ove Knausgaard analizează pe mai mult de 50 de pagini câteva versuri de Paul Celan. Trece nu doar prin analize semantice și stilistice, dar și prin biografia lui Celan, prin religie și filozofie, doar ca să ajungă, de cele mai multe ori, la problema identității. Poemele lui, afirmă Knausgaard, anulează tot ce ne-a fost oferit de cuvinte – prin urmare de lume – ca să ne deplaseze dintr-un spațiu în altul, în căutarea identității. Am citit paginile acestea chiar după un timp în care m-am întors la poezia lui Celan, pe care până de foarte curând, nu o puteam înțelege pe deplin. Aveam mereu senzația că rămân în urmă, că nu dispun de limbajul necesar sau că pur și simplu Paul Celan distruge limbajul. De ce acum totul s-a schimbat? Pentru că așa cum spune și Knausgaard, identitatea este pregnantă în poemele lui, iar problema identității se pune și acum între mine și multele bagaje nedesfăcute. Dacă Paul Celan ar fi în fața mea, l-aș invita să ne plimbăm prin Tübingen. Să-mi povestească în timp ce pașii noștri se aud aritmic, ca niște bătăi de ceas vechi, pe străzile liniștite ale lui Hölderlin, dacă a reușit să își păstreze identitatea în toate călătoriile lui, și dacă da, cum. Dacă între Franța, Germania, România, Israel reușea să își schimbe conținutul bagajelor și să observe dacă identitatea lui depindea de un loc, de o limbă învățată, sau pur și simplu era "a state of mind" care depindea de momentele scurte în care credea că în sfârșit aparține unei culturi. Să răspund eu la această întrebare încă nu pot. Chiar cu ajutorul lui Paul Celan încerc să-mi dau seama de cât timp este nevoie și cum poate poezia ajuta la construirea sau
deconstruirea unei identități. "Mother, they write poems", scrie Paul Celan într-un poem, și asta ne-ar putea ajuta să înțelegem, poate și numai pe un sfert, de ce nimeni nu poate întrerupe o tăcere care anunță absența.
