Datorită proiectului ARCEN, apropiem mulți oameni de poezie

În curând se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului în România. Ai simțit influența tranziției pe parcursul primilor ani de viață? Se resimt avatarurile comunismului în momentul de față în sectorul cultural?

Da, am simțit din plin tranziția. Primii ani ai copilăriei au culoarea tranziției; dacă ar fi să spun o culoare a acelor ani, cu siguranță acea culoare e gri. Mi-amintesc haitele de câini vagabonzi, mi-amintesc explozia buticurilor care ocupau spațiul public bucureștean, obsesia aparatelor electrocasnice, speranța alegerilor din 1996, dorința oamenilor de a învăța cum arată o societate liberă. Da, cred că avatarurile comunismului au rămas în multe domenii, și cred că nu reușim să depășim unele dintre ele. Va mai trece mult timp până vom fi vindecați. E complicat și dureros.

Ești președintele ARCEN, un ONG cultural despre care se vorbește tot mai mult și ale cărui acțiuni sunt tot mai vizibile. Unul dintre evenimentele pe care le organizează ARCEN poartă numele Nocturnele de poezie. Când au apărut, nu erai amator de poezie contemporană românească. Ce s-a schimbat pentru tine? Ce impact ai simțit că are acest eveniment asupra altor oameni care nu citeau ceea ce se scria în propria țară?

Nu citeam deloc poezie, într-adevăr. Am primit într-o zi o carte de poezie, am tot plimbat-o dintr-o geantă în alta și în final, am deschis-o. A fost efectv o revelație. Mi-am sunat prietenii... am stat vreo trei ore să le citesc poemele Adelei Greceanu. Seara, târziu, ne-am adunat pe treptele de la Ateneu și le-am zis că trebuie să facem evenimente pentru poezie. Au râs de mine și cred că eram oarecum caraghios, citisem o singură carte de poezie și visam să fac evenimente pentru poezie, dar motivația mea era ca lumea, lumea care nu citește poezie, să simtă ce-am simțit eu în acea după-amiază de vară, să trăiască bucuria mea de atunci. Din acea zi am început să citesc (aproape) zilnic poezie și să fiu convis că poezia vindecă sufletul și luminează altfel înțelegerea asupra lumii.
De 5 ani, mii de oameni citesc alături de noi poezie. Datorită proiectului ARCEN, apropiem mulți oameni de poezie. Și asta e extraordinar. E mult de lucrat pe partea asta, dar cred că facem foarte bine ceea ce facem. Ne scriu zeci de oameni că au descoperit poezia contemporană. Și asta e cea mai mare bucurie. Așa se poate schimba lumea, cu pași mici și sinceri.

Poți spune că ai ajuns să cunoști tot ce e relevant în poezia română contemporană? Te-a tentat să mergi și la evenimente literare de poezie din afară, să prinzi vibe-ul, să vezi alte tipuri de evenimente și modalități de a citi și înțelege poezia?

Nu cred că cunosc tot, nu țin pasul. E o zonă foarte efervescentă. Mi se pare fascinant! Și da, vreau să particip, vreau să cunosc poeți străini. Vreau să aduc poezia în noi contexte. Dar am avut așa puțin timp în ultimii doi ani... Încerc să recuperez în ultima vreme și sper să ajung să fac și asta.

Ai trece Nocturnele de poezie peste granițe? Se întâmplă și lucruri paradoxale: volume ale scriitorilor români apreciate peste hotare sunt invizibile pentru publicul din țară. Și viceversa.

Dacă am avea puterea financiară, am avea și resursele umane necesare pentru a face lucrurile așa cum le facem noi la ARCEN, cu siguranță. Ne scriu și oameni din alte orașe din România, dar din lipsă de resurse nu reușim să extindem fenomenul ăsta al nocturnelor. Sau nu încă.

Unele dintre cele mai importante scene literare actuale sunt cele din Germania și Statele Unite. Unde vezi Nocturnele dacă ar fi să îți imaginezi lucrul acesta în mai puțin de 3 secunde?

Aș începe cu Berlinul. Cred că am putea să ducem la Berlin lucruri unice pe care le avem aici. La ultimele nocturne din vara lui 2019, au tot venit oameni care stau la Berlin și-au fost fascinați de spiritul pe care îl aducem deasupra Bucureștiului. Îmi amintesc acum că unul dintre ei nu vorbea română, nu înțelegea nimic din ce auzea, dar era fascinat. Simțea exact ce ne doream să simtă toți cei prezenți acolo, în jurul poeziei contemporane.

Sunt mulți scriitori români care au plecat peste granițe, fie ca urmare a interdicției de a publica, interdicții primite în vremea comunismului, fie din alte motive. Dacă ai fi scriitor, crezi că ai putea rezista în România zilelor noastre?

Puțin scriitori din România trăiesc doar din scris. E foarte descurajant, îi admir enorm pe toți cei care sunt scriitorii zilelor noastre.

Ce te ține aici, care sunt și cum arată rădăcinile tale?

Mă ține convingerea că putem schimba lucruri, mă țin oamenii care au nevoie de ceea ce fac zi de zi alături de colegii mei din ARCEN, mă ține aici potențialul enorm pe care-l văd în acest oraș și pe care vreau musai să-l scot la lumină. Aici e totul de făcut. Și mai ales acum. Mi se pare timpul potrivit să facem ce facem.

Ce te motivează atunci când ți se închid ușile?

Senzația că începe o nouă bătălie

Televiziunea franco-germană ARTE a hotărât să traducă pentru toată Europa reportajul despre ARCEN și starea actuală a Bucureștiului. Urgențele cu care se confruntă Bucureștiul pot fi abstracte și greu de înțeles pentru mulți. Cum se pot implica oamenii după ce vor vedea reportajul? Ce kit de supraviețurire va urma?

Oamenii se pot implica prin vot, prin voluntariat la ARCEN sau în alte organizații non-guvernamentale care fac ce nu poate face statul, prin donații date către aceste organizații, prin comunicarea zilnică cu vecinii și prin presiunea pusă asupra autorităților să comunice și să fie transparente.