Reducerea la esențial este pentru mine o mare provocare

Ce știai despre poezia din România înainte să fi participat la Festivalul Internațional de Poezie București? Ce scriitori români ai descoperit aici?
Pentru mine, călătoria la București a fost o mare descoperire: Pe de o parte, eu nu am mai fost până acum în România, pe de altă parte, eu nu prea m-am aplecat asupra literaturii române. În afară de Emil Cioran, a cărui operă m-a atras întotdeauna, în special în momentele dificile pe plan personal.
În prima mea noapte în București (un oraş fascinant, literalmente neașteptat pentru mine), am participat la un eveniment în cadrul unui festival literar în sala „Carol I“, a Bibliotecii Universitare. Am luat parte la o lectură a unor poete și poeți români, lectură netradusă, iar eu am conștientizat acest lucru abia atunci când m-am așezat confortabil în acea frumoasă sală și a început prima prelegere. Deci: stăm, sau mergem? Am rămas - și am fost fascinată de sunetul limbii române, mai ales în această formă lirică.
Nu știu cât a durat seara. Două ore bune? Mi s-a părut scurt. Au citit, printre alţii, Ion Cocora, Marian Drăghici, Ioana Ieronim și Eugen Suciu.
Apoi am scris pentru blogul meu: „Tocmai am ascultat poezie românească timp de două ore. A fost singurul eveniment din tot festivalul fără traducere, cel puţin aşa cred. Nu ştiam asta dinainte. Dar am stat. Pentru că a fost grozav. Limba română are un sunet minunat. Am simțit că plutesc într-o mare de cuvinte. Câteodată un cuvânt familiar îmi atrăgea atenţia atenția și mă purta pentru o vreme.” (Https://peschka.at/2019/05/14/short-note/)
În traducere am putut să trag cu urechea la ceea ce citeau colegii români în cadrul altor două evenimente - un câmp liric mare, interesant, ce încă trebuie descoperit întru totul de mine. De exemplu, Teodor Dună, Dinu Flămând, Florin Iaru, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean ...

Mai există vreun subiect considerat tabu în literatură, în opinia ta?
Scriitorii trebuie să-și stabilească propriile limite, să-și definească propriile tabuuri interne. Sunt convinsă de asta. Abordarea limitelor, gradul de curaj sau depășirea acestora depinde de mulți factori. În sensul cel mai bun al cuvântului, vorbim despre propria bună-cuviinţă, hărţuiala, defăimarea, neplăcerile, ambalate în literatură. Editarea corectă poate fi, de asemenea, foarte utilă pentru clarificarea unui subiect dificil și reducerea riscului de interpretare defectuoasă.În cel mai rău caz, represiunile și amenințările politice fac ca un scriitor să ezite să numească în mod clar adevăruri incomode. Persecuția scriitorilor și jurnaliștilor curajoși, încarcerarea lor, este încă un subiect important. Gradul de libertate de exprimare și scriere într-o țară este, de asemenea, măsura dezvoltării sale morale.Literatura poate și trebuie să îndrăznească și ea mult, să jignească, să rănească, să fie inconfortabilă, incomodă. Descompunerea tabu-urilor ca atare să fie demascate, aceasta este o sarcină (socio-politică) cu care trebuie să ne confruntăm.

Ce a adăugat în plus muncii dvs. interacțiunea cu sunetul, artele vizuale și textul?
Lucrul cu artiștii și muzicienii vizuali (până acum am avut exclusiv omolog de sex masculin aici), îl resimt ca un dar, ca o îmbogățire și extindere a propriei percepții. În primul rând, mă interesează interpretarea cuvintelor mele prin alte forme de artă. Cum arată personajele „mele” pentru cineva care se ocupă intens de tehnica picturii şi imprimării, la fel ca Michael Hedwig? Ce ritm, ce muzicalitate găseşte un compozitor în rândurile mele? Rudolf Jungwirth, care locuiește în orașul meu natal din Austria de sus, a realizat în propria tonalitate mai multe proiecte de-ale lui Michael și de-ale mele. Nu am știut asta decât după ce am experimentat aspectul muzical al interacțiunii cuvântului cu imaginea. Îmi place să numesc Trinitate ceea ce se leagă între noi.Pictorul Oskar Stocker, care locuiește în Graz, este, la rândul său, un omolog diferit: lucrările lui – la fel, spaţiale - mari - poartă o aserțiune atât de clară încât mă simt forțată să devin mică în interpretarea mea, redusă chiar - și, după cum puteți vedea din răspunsurile mele detaliate întrebărilor date: Reducerea la esențial este pentru mine o mare provocare.

Există vreun scriitor român cu care ai dori să colaborezi în viitor?
La Muzeul de Artă Contemporană de la Palatul Parlamentului, unele lucrări fascinante mi-au trezit interesul. Mai ales „Pașii urbani” îi consider extrem de impresionanţi: graffiti pe scara îngustă a muzeului. Printre altele, am analizat multă vreme spirala galbenă (a se vedea fotografia din atașament) de OCU. Lucrarea lui Francisc Chiuariu, a cărui pictură m-a lăsat fără cuvinte la început, m-a atras, de asemenea, și m-a entuziasmat, și aici este ceva deosebit de interesant: ce ar urma după această lipsă de cuvinte?Din păcate, nu am rămas în contact cu nimeni. Ar fi foarte frumos dacă ar apărea o colaborare, dacă interesul pentru ea există, de asemenea, printre artiștii români.

Cele mai importante lucruri pe care le-ai descoperit fiind invitată la diferite festivaluri internaționale sunt... Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le aduce cu sine scrisul: călătoriile la festivaluri! Întâlnirea cu oameni, a căror mare pasiune pentru artă se aplică, dincolo de literatură. Cărțile mele m-au dus în locuri pe care nu m-am gândit că le voi putea cunoşte vreodată. De exemplu, am fost în Teheran, unde am experimentat ospitalitatea unor oameni complet străini - ceea ce face lumea mai mică, îi aşază pe aceşti ceilalți, pe acei „străini” mult mai aproape de inima mea. În ciuda tuturor politicilor și a „conducerii”.Dacă aș fi venit vreodată la București? Poate. Dar nu așa, nu cu această ușoară agitație pe care călătoria în scopuri literare o aduce cu sine (pentru că: Scenă ...). Nu ca un turist, ci ca parte a unei comunități culturale.Aceste festivaluri mă răpesc de la micul meu birou vienez - și apoi mă întorc la el, stau diferit. Sau schimbată? Este un mare privilegiu pentru care sunt recunoscătoare.