Fragment din povestirea
Pensiunea portugheză, din volumul de proză scurtă
Die Liebe unter Aliens (
Iubirea printre extratereștri)
Pensiunea portugheză
Se trezi la 6:15. Așteptă până la 7:00 înainte să-i scrie prietenei sale un SMS.
Bună dimineața, frumoaso!
Nu îi răspunse, probabil că tocmai era în baie (Uite cum face ea duș. Lasă apa să-i curgă doar pe partea din față a corpului, părul lung și blond îi rămâne uscat, vede părul ăsta în fața ochilor, talia și fesele care i se înroșesc de la apa caldă… Prea erotic, oprește-te.), sau poate se ocupă deja de turiști (Pentru asta părul trebuie să-i fie prins și machiajul decent. Cu acea culoare buzele ei par severe, are în schimb ochi mari și albaștri, care lasă întotdeauna o impresie prietenoasă).
Pe ea o cheamă Indra, pe el Mario, ea are undeva către treizeci de ani, el e pe la treizecișiceva și pe cale să plesnească. Tricourile și nici chiar cămășile nu mai ajung ca să-i acopere burta. Trebuie să se întâmple odată ceva. Încăperile sunt ticsite cu mobilă. Împinse două fotolii la o parte și eliberă doi metri pătrați. Ar fi fost bună o saltea, dar aici n-are decât covorul și dușumeaua de sub el. Covorul antic, dușumeaua la fel. Nervi peste nervuri. Să încep cu niște exerciții de stretching de pe vremea când eram judocan. Are mușchii atrofiați, fermi de parca-ar fi lână împâslită, ținuți de tendoane la fel de ferme, ce pârâie ca niște vechi parâme. Reușea să facă doar mișcări scurte. Încheieturile i se luau la întrecere cu podeaua în trosnit. Pârâie și trosnește pe dinăuntru și pe dinafară de parcă odată cu corpul mi-aș întinde și casa. Cu toată bunăvoința, mi-e imposibil. Să încercăm ceva mai simplu. Flotări, ăstea cel puțin doar dor. Un firicel de transpirație i se desprinse de sub brațul drept și o luă înspre încheietura mânii. Își propti mâinile și picioarele într-o linie dreaptă pe podea. Poziția pisicii, hai să vedem, îți iese? Indra face yoga, exercițiul ei preferat e Ardha Matsyendrasana. Îmi arătase exercițiul ăsta înainte să mă culc prima dată cu ea. Exact în locul ăsta, pe bucata asta de covor. Merită o încercare. Se așeză, își îndreptă piciorul drept către partea exterioară a coapsei stângi. Când încercă să-și îndoaie și piciorul de dedesubt fu traversat de o durere înțepătoare din genunchi prin coapsă până pe șira spinării. Ceva se blocase, nu putea nici să-și îndoaie piciorul, nici să-l întindă, durerea era atât de puternică, cum probabil nu fusese niciuna din viața lui. Săgeți aprinse, fără întrerupere. Trase aer în piept. Ajutor, m-am blocat. În cea mai mare durere a vieții mele. Trecură secunde lungi până reuși să se lase pe spate, să-și întindă picioarele. Partea de jos a spatelui îi rămăsese totuși înțepenită.
Următorul sfert de oră stătu întins pe covor și așteptă ca durerea să-l lase într-atât încât să se poată ridica. La transpiarația provocată de efort se adăugă transpirația provocată de durere. Pe locurile în care corpul nu-i era acoperit de haine i se lipiseră pe piele scame de pe covor. Respira pe gură. Imaginează-ți că ar trebui să-ți renaști în fiecare zi corpul.
Din fericire nu era vorba de hernie de disc sau vreo fractură, așa că după o vreme se putu ridica. Se simțea aproape bine după duș (o fărâmă de durere îl mai chinui câteva zile). În oglindă însă părul creț îi arăta din nou extrem de ciufulit, în special după ce i se uscase. Îl are roșcat și începe să i se decoloreze și subțieze. Când eram mai tânăr, îl purtam lung până pe umeri. Mi se spunea: Frumoasa din Pădurea Adormită. Zâmbi.
La micul dejun, o cafea cu lapte condensat îndulcit și un croasant cu ciocolată, după care coborî jos la etajul unu pentru a-și lua rămas-bun de la perechea homosexuală din camera 1.
Did you enjoy your stay?
Stăteau cu gemantanele în hol, și făceau schimb de replici banale, prietenoase, cam două de căciulă, când deschise ușa târfa drogată cu heroină.
Don't be so loud!
Stătea în chiloți în tocul ușii, dar asta nu putea să vadă decât Mario, homosexualii îi vedeau doar un smoc din părul lung, cu șuvițe maronii și portocalii, care atârna din tocul ușii.
Sorry, au zis Mario și homosexualii.
Părul dispăru și ușa se închise. Are un job pe vară într-un bar, lucrează noaptea și doarme toată ziua, întâi în camera ei, după aia se mută afară pe șezlongul din grădină. E neagră din cap până-n picioare, ca o ciocolată și slabă ca o mumie. Pe interiorul gleznei i se văd înțepăturile. Nu-i chiar sigur că ia heorină, dar ceva tot ia ea, la cât de amețită e mereu. Mario și homosexualii și-au luat rămas-bun în șoaptă. Drum bun și recomandați-ne prietenilor dumneavoastră.
După ce au plecat, a tras cu urechea. Nu părea să mai fie nimeni înăuntru. Cuplul de englezi trebuie să fi ieșit deja, perechea de danezi, mai în vârstă cu siguranță, la fel și profesorul austriac, cu toate că și ieri fusese plecat până târziu. Ieșise la pensie cu puțin timp în urmă și de atunci trecea printr-un flow continuu. Mario băgă de seamă că își ține respirația, doar ca să nu facă prea multă gălăgie în fața ușii târfei. Acum chiar că exagerase. Expiră cu putere și intră în camera homosexualilor.
Camera numărul 1 este cea mai întunecoasă, dar și cea mai mare, are două paturi duble. Întotdeauna o pune la dispoziția turiștilor de același sex, și voilà, doar unul dintre paturi era folosit. Forma capetelor li se imprimase pe fețele de pernă brodate. Maică-mea aduna lenjeria asta de pat brodată, din in. Conform monogramei, pe vremuri îi aparținuse lui A.J. Paturile în sine sunt însă în stil neorenascentist cu motive sculptate în lemn de stejar. Pe unul dintre ele apar pe lângă elementele florale, îngerași bucălați și capuri de îngerași bucălați, pe celălalt, în schimb, se vede la picioare, pe mijloc, capul unui bătrân posomorât și sobru. În cazul în care clienții erau deschiși (mai exact: dacă arătau ca și cum ar deține un minim simț al umorului), Mario le îndrepta atenția asupra diferenței, după care urma să-și aleagă fiecare patul, în funcție de cum credea de cuviință. Bineînțeles că homosexualii aleseseră patul cu îngerași. Iubirea celor doi trebuie să fie ori mare, ori în fașă, ori niciunul dintre ei nu e pretențios la somn, pentru că paturile sunt vechi, și construcția lor la fel: pe lângă că sunt scurte mai sunt și înguste. De pe vremea când oamenii erau mai scunzi.
Lemnul e mai închis printre striațile sculpturilor. Asta în cazul în care nu nu se depune pe el praf gri deschis, când de exemplu, nu e curățat îndeajuns de atent. Chiriașa e o femeie de serviciu execrabilă. Se descurcă să spele și să calce, dar curățenia nu-i punctul ei forte. Zice că lucrează la fel de atent precum o face și acasă. Că mobila asta veche e o pacoste. Printre altele Mario îi cumpărase o pensulă de curățat mobila. Care e la ea acum. Nu zice pe față, dar s-a hotărât în sinea ei, că nici dac-o ia dracu nu curăță ore la rând cu pensula ornamentele fistichii din mobilă. Luă unul din prosoapele folosite ale homosexualilor și șterse pe cât de bine se putu praful din sculpturi. După care trase lenjeria de pe pat, la fel și de pe cel care părea nefolosit, pentru că nu se știe niciodată.
Chiriașa stă la etajul doi, merse cu lenjeria de pat și prosoapele sus la ea. Nu era acasă. Îi lăsă coșul cu rufe pe prag. Să nu uit să-i scriu un bilet: Te rog să nu le întininzi azi. Și chestia aia cu pensula. Sau mai bine vorbesc direct cu ea.
Dacă tot urcase, ascultă să vadă cum stăteau lucrurile și cu cei doi chinezi, care închiriaseră locuința mică de vizavi, chipurile colegi de serviciu. Nu se auzea nimic. Când fuseseră văzuți ultima oară? Simți o boare de îngrijorare pentru chinezi. Care avea la bază, în special, propria fantezie. Probabil doar pretind că sunt colegi. În realitate sunt iubiți și locuiesc împreună aici, pentru că acolo de unde vin nu le este permis. De asta au mereu privirea aceea tristă. Sau avuseseră, acum trei săptămâni, când fuseseră văzuți ultima oară. Ori asta, ori sunt în concediu. Împreună. În fine. Nu e treaba ta. Important e să-și plătească chiria. (Și dacă dispar pe veci, dar plătesc chiria mai departe, pe veci? De câte ori se întâmplă asta. Iar visezi.)
Trecu mai departe, prin fața locuinței lui, ajunse în pod. Jumătate era folosit pentru uscat haine, cealaltă parte era un loc pentru depozitat mobilă. Prima dată am avut voie să mă joc singur aici sus, la cinci ani. (Taică-meu avea deja 50 de ani. Abia astăzi înțeleg, ce înseamnă asta). Să stai aici sus, în curent printre mirosul fermecător al hainelor spălate, un sentiment pe care nu ți-l poate lua nimeni. Uite cum se leagănă încoace și încolo pe sârmă și se uscă în două ore pe arșiță. În august lenjeria de pat se schimba în fiecare zi. Acum, în cazul oaspeților care rămân mai mult, de două ori pe săptâmână.
Maică-sa colecționa pânzeturi, taică-său mobilă. Se oprise asupra celei neorenascentiste. Mobilă de dimensiuni mari, plină de sculpturi, din stejar, uneori din lemn de nuc. În hol, o servantă cu capete de lei, zmei și îngerași bucălați, care suflau în cornuri de vânătoare. Să stai așezat în fața ei timp îndelungat și să mergi împreună cu leii și îngerașii bucălați la vânătoare de zmei. Cealaltă piesă de mobilier, în fața căreia îți făcea plăcere să stai, era cel mai mic și în același timp cel mai valoros al colecției: o noptieră din lemn ebonizat cu intarsii de fildeș. Pe mijlocul ușii erau înfățișați Venus, Marte și Amor. Parinții ziceau mereu Armor. Ani la rând vrusese să creadă, că probabil așa învățaseră la vremea lor, la școală, dar de curând fu nevoit să-și recunoască sieși, că pur și simplu pronunțau greșit. Erau oameni fini și drăguți, dar habar n-aveau că se spune Amor.
