Adevărata diversitate europeană

Anul trecut, la Editura Tracus Arte a apărut volumul În pădurea de metropole, de Karl-Markus Gauß, care „străbate istoria culturală a Europei. O istorie plină de utopii eșuate și de posibilități irosite, scrisă și gândită în chip strălucitor.”, scrie Georg Renöckl pe coperta a patra a cărții. Cum alegeți să traduceți o anumită carte, ce v-a atras la acest volum?
În cazul de față, cartea mi-a fost recomandată de Jan și Cristina Koneffke. Ei mi-au sugerat să citesc Im Wald der Metropolen într-una dintre întâlnirile noastre bucureștene, considerând că scriitura lui Gauß și subiectele tratate de acesta m-ar interesa și că volumul ar merita să fie tradus în românește. Au avut dreptate în ambele privințe. Am citit cartea cu reală plăcere, m-au atras atenția și sensibilitatea cu care Gauß se apleacă asupra unor teme, personaje, spații care la prima vedere par marginale, mi-a plăcut și am găsit extrem de original amestecul de melancolie critică, ironie chibzuită și încredere rezervată care răzbate în scrisul lui. Tot prin intermediul lui Jan și al Cristinei, i-am propus apoi cartea lui Vasile Mihalache de la editura Tracus Arte, care a fost extrem de receptiv, astfel că am căutat să obținem finanțare prin intermediul programului TRADUKI, ceea ce am și reușit.

În pădurea de metropole este o carte despre Europa, care are darul de a scoate în evidență faptul că adevărata diversitate europeană reprezintă mult mai mult decât forma fără fond a discursurilor adesea repetate astăzi, însă tocite și sterpe deopotrivă. Europa pe care volumul lui Gauß o aduce în prim-plan este o Europă în care geografiile simbolice și politice cu iz orientalist ce au funcționat și continuă să funcționeze pe baza unei ierarhii între Vest și Est sunt implicit și explicit puse sub semnul întrebării, o Europă a cărei tradiție umanist-socialist-egalitară nu trebuie pur și simplu aruncată la coșul de gunoi al istoriei, și totodată o Europă care trebuie privită critic, căci fascismul, colonialismul ori rasismul tot de aici au pornit. Am găsit în eseurile din În pădurea de metropole – căci fiecare capitol din această falsă carte de călătorie poate fi în fond citit ca un eseu de sine stătător – o perspectivă care în mare parte lipsește din peisajul intelectual românesc.

Capitolul 7 urmărește câteva repere bucureștene, atât culturale, cât și ale realității privite prin ochii locuitorilor Bucureștiului. Imaginile devin tot mai reale, de la cățeii vagabonzi și bătuți de soartă la taximetriști și călătoriile cu avionul pe rute domestice. „Îmi căutam moartea în România”, scrie la un moment dat autorul. Cât de apropiată de adevăr este imaginea turistului față de imaginea locuitorului unei țări, în general?
Dihotomia localnic-turist (sau, mai bine zis, localnic-observator extern) este totuși cât se poate de fluidă. În capitolul despre București, Gauß face niște observații foarte relevante și pertinente despre România. Aș sublinia în primul rând interesul pe care îl acordă Mariei Rosetti, lui Mihail Kogălniceanu, lui Constantin Daniel Rosenthal, și mai cu seamă lui Tudor Arghezi ori lui Alfred Margul-Sperber și atenția cu care le contextualizează traiectoriile biografice și intelectuale, evitând orice formă de judecăți pripite. Aș remarca totodată faptul că Gauß nu se sfiește să abordeze și unul dintre subiectele pe care intelectualii români tind ori să îl ignore cu desăvârșire ori să îl trateze într-un mod în care forme de clasism și rasism se potențează reciproc. Scriitorul austriac scrie cu reală empatie despre populația romă, o empatie care în România e prea puțin de găsit. Îmi permit să citez o frază despre romii bucureșteni angajați în sectorul de salubritate, în care Gauß surprinde cu ironie amară rolul vital îndeplinit de grupuri marginale care sunt fie tratate cu dispreț, fie sunt pur și simplu nebăgate în seamă de populația majoritară mult prea convinsă de propria importanță și de propriile merite, pe care ar face totuși bine să le chestioneze, măcar din când în când: „Romii care măturau necontenit, despre care propaganda națională afirma că ar trăi parazitar de pe urma ajutoarelor sociale, păreau a fi singurele persoane care chiar făceau treabă în Capitală și, aproape cu sarcasm, îndeplineau munca puțin apreciată a măturatului străzilor, de parcă ar fi fost pentru ele cea mai veselă de pe lume.” Și dacă tot am ajuns aici, aș cita și fragmentul care încheie capitolul despre Siena: „Cerșetoarea plecase. Desigur, acolo unde mizeria nu este înlăturată, cei în mizerie trebuie să devină invizibili, acesta era scopul zidului. În întuneric un septuagenar înconjura în costum de jogging piața în jurul căreia de două ori pe an galopează caii. Era deja la a șasea sau a șaptea tură, cu genunchii îndoiți, care abia păreau să poată duce povara corpului slab, iar de la câteva mese i-au fost probabil aruncate cuvinte de recunoaștere și de încurajare atunci când a ajuns mai degrabă să se târască decât să alerge prin fața lor. Era frig, dar paharul de vin din mâna mea era cald. Mă uitam la piață, pe care mulți o consideră cea mai frumoasă din Italia și pe care un pios în extazul său a declarat-o chiar anticameră a Paradisului și mă bucuram că romii porniseră la drum din limbul în care fuseseră nevoiți să rămână ascunși, pentru a deveni vizibili peste tot în Europa. Prezența lor fizică este singura șansă pe care o avem pentru ca noi să ne amintim de ei, cei invizibili”.
Este foarte mult adevăr aici, un adevăr pe care mulți dintre noi, mai mereu gata să privim inegalitățile sociale ca fiind aproape naturale și mai niciodată dispuși să chestionăm procesele și structurile care stau la baza relațiilor de putere care caracterizează Europa contemporană.

Se întâmplă la fel și cu traducerea unei cărți? Aveți nevoie să locuiți o perioadă în spațiile despre care povestesc scriitorii, în contextele care au creat poveștile care ies la iveală?
Asta ar fi ideal, dar nu e chiar ușor de realizat, mai ales când e vorba de o carte precum cea de față, în care fiecare capitol se concentrează asupra unui alt spațiu. Pe Gauß s-a întâmplat să-l traduc în București și apoi în Bochum, unde m-am mutat în 2016. Mi-ar fi plăcut să i-o iau pe urme lui Gauß, dar adevărul este că nu am văzut multe dintre locurile care îi suscită observațiile eseistice. Prin altele – de pildă Belgrad, Siena, Viena, Istanbul – am avut ocazia să mă plimb. Un traducător trebuie, desigur, să fie cât mai familiarizat cu tema textului pe care îl traduce, ceea ce nu o dată înseamnă și foarte multă muncă de cercetare – bibliografică, istorică etc. –, un aspect la care cred că mulți dintre cei ce au în față rezultatul final, traducerea, nu se prea gândesc.

În pădurea de metropole a apărut în limba germană la editura Zsolnay, în 2010, cu titlul Im Wald der Metropolen. Traducerea în limba română a apărut cu sprijinul oferit de TRADUKI. Există suficiente resurse pentru traducătorii de limbă germană care vor să publice anumite cărți în limba română?
Nu, cu certitudine nu, chiar dacă, tocmai pentru că există un program pentru TRADUKI, traducătorii din germană sunt poate cumva privilegiați în raport cu cei care traduc din alte limbi. Editurile românești, chiar și cele care se descurcă bine din punct de vedere financiar, își plătesc traducătorii extrem de prost. În atare condiții, traducătorii (cei din germană, dar bănuiesc că și cei din alte limbi) ajung nevoiți să fugă după tot soiul de burse sau să se chinuie să traducă cât mai mult ca să poată supraviețui, această din urmă „soluție” având implicit consecințe nefaste asupra calității traducerilor.

Unul dintre efectele acestui volum este și acela că apropie locuitorii unei țări de propria istorie, de propriile personalități culturale. V-a influențat și pe dvs. acest volum, ați descoperit lucruri pe care nu le cunoșteați înainte?
Și încă câte, mai cu seamă despre istoria și cultura altor țări și altor spații, căci la urma urmei doar un capitol din treisprezece este despre București și România. Oricât de clișeistic ar suna, fiecare capitol-eseu din În pădurea de metropole poate fi citit atât drept un soi de invitație la călătorie, cât și ca o invitație la lectură. Nici n-aș ști exact ce să selectez. Cartea lui Gauß m-a făcut de pildă să vreau să-l citesc pe Margul-Sperber și să mă întreb dacă nu ar fi oare binevenită o traducere a operei acestuia în română, dar mi-a atras atenția și asupra unor scriitori ale căror nume până acum nu îmi spuneau mare lucru, precum cel al cehului Ivan Blatný ori cel al belgianului Louis Paul Boon.