Hei, taxi

Din 1985 – în urma obținerii Premiului Internațional de proză scurtă, cât și a Premiului acordat de Juriului elevilor și studenților din Orașul Arnsberg pentru povestirea „Ghetou strălucitor”, tradusă în germană de poetul Rolf Bossert – , și până în decembrie 1989, pentru ea și familia sa au urmat ani extrem de dificili, marcați în mod special de interdicția de a publica. În 2018, romanul său Lebt wohl, Ihr Genossen und Geliebten a fost nominalizat pentru Deutscher Buch Preis, clasându-se printre cele mai apreciate 20 de romane din spațiul de limbă germană ale anului 2018. Volumul Manual de întrebări a fost reeditat recent la Editura Tracus Arte.

Fragment din volumul Manual de întrebări, de Carmen-Francesca Banciu
(Editura Cartea Romaneasca, 1984, reeditare Editura Tracus Arte, 2019)

Ei locuiau la marginea târgului. Departe. Foarte departe. Unde fumul şi poluarea nu au drept de liberă trecere. Pentru simplul fapt. Că acolo. Departe. Foarte departe. Încă mai supravieţuiesc mici aşezări cu grădini. Mărturie acelor vremuri când soarele se oglindea în verdele din jurul caselor. Iar oamenii se grăbeau mai puţin. Pentru că verdele este o culoare fascinantă. Care înmoaie contururile aspre. Dilată porii pământului. Porii timpului. Şi, hei, aşa oamenii au vreme să se-mbete de verde. Şi de celelalte culori stropite peste verde. Să mediteze la moarte. Şi la nemurire. Deopotrivă. Deopotrivă la câte alte lucruri. Şi aşa. Verdele. Dilată mintea. Şi tot restul. Iar oamenii arată altfel pe dinăuntru. Iar seva vieţii lor. Curge mai încet.

Ei locuiau la marginea oraşului. Într-o casă mică. Cu puţină grădină. Locuiau acolo. Deşi le-ar fi plăcut să fie mai aproape. În inima oraşului. Alături de ei. De ea. Şi ce dacă a crescut. Dar ea era majoră. Şi-a rupt-o de mult cu trecutul. Cu primul bărbat. Cu al doilea. Oricum. Ea era mai mult decât majoră. Pentru că avea copii majori. Dacă este să ne luăm după lege. Şi să judecăm toate lucrurile conform strictelor hotărâri ale lumii civilizate. Dar acolo. În afara târgului. Încă mai dăinuia un fel de îngăduinţă. Un fel de prelungire a lucrurilor unele în altele. O dulce bâlbâială. Care dădea voie oricui să respire în linişte. Să trăiască.

Aşa că ea era fetiţa lor. Şi totodată. O doamnă de la oraş. Pe care o priveau cu o dragoste amestecată cu teamă şi respect. Dar mai ales cu teamă.

Femeia cu mâinile noduroase. Bătrână. Uşor ameţită de băutură. Stătea alături de bărbatul ei. Bătrân picotind cu buzele întredeschise. Cu capul dat pe spate. Duhnind a ţuică fiartă a doua oară. Iar din gură i se prelingea un fir de salivă. Femeia bătrână. Ţărancă sadea. Îşi amin- teşte printre frânturile de la petrecere. Cioburi de imagini. Cioburi de sunete. Îşi aminteşte. Prin maşină se rotesc imagini. Care se sparg. Se transformă în alte imagini. Ca nişte forme ciudat colorate. Dintr-un caleidoscop. Un caleidoscop cu înveliş de carton violet. Aşa cum îi adusese de la moşi fetiţei. Adică doamnei. Doamna aceasta rece de la volan. Adică. Adică. Nu prea înţelege. Unde. Când s-a dus imaginea aceea. Imaginea acelei mâini care ţinea caleidoscopul. Şi-l răsucea de pe-o parte pe alta. Şi unde e imaginea batistei care ştergea nasul mucos. Şi alte imagini. Şi cioburi de imagini aşezate la rând. Ca-ntr-un fişier. În amintire. Picioarele goale râcâind pământul din fundul curţii. Acolo unde era grădina ei de legume. Nu-şi aminteşte femeia cu degete noduroase. Nimic nu-şi aminteşte. Despre această fetiţă rece de la volan. Poate din cauza petrecerii. Poate din cauza altor cauze. Licoarea galbenă din pahar o îmbie în gând. Ştie prea bine că-i sub puterea ei. Poate de aceea. Doamna de la volan. I se pare mai rece. Şi mai rece. Din ce în ce mai rece. Şi se depărtează urma imaginii ei profilată pe parbriz. Nu recunoaşte nimic. Nimic din îndemânarea acestei doamne. Din îndemânarea şi nervozitatea ei. Simte o usturime a pielii. A gâtului. A ochilor. O usturime care aduce a ruşine. Ruşine că îi este ruşine. Ruşine că doamnei îi este ruşine. Cum poate ruşinea să se complice. Să te complice. Bătrâna nu ştie nimic despre lucrurile astea. Sau poate le intuieşte. Le simte. Poate tocmai de aceea simte. Usturimea aceea. Privindu-şi bătrânul horcăind. Cu saliva lipicioasă prelinsă din colţul buzelor. Nu recunoaşte nimic. Nu recunoaşte. Refuză să vadă vreo legătură. Iar refuzul ajunge o durere fizică. Nu recunoaşte nimic. Şi se scutură ca de friguri. Nici nasul mucos. Nici glasul. Nici răceala din glas. Nici depărtarea asta care s-a lăsat. Şi care nici nu mai ştie dacă e depărtare. Pentru că i se pare deodată. Că se înşală. Niciodată până acum n-a văzut-o pe această doamnă. Care conduce cu atâta îndemânare. Şi nervozitate automobilul.

Mai încearcă. Să vadă dacă se înşală. Încearcă să lege vorbe. Să lege. Ceea ce doamna ar numi conversaţie. Sau chiar, vulgar, bârfă. Vorbe. Fapte cunoscute. Persoane. Copii. Despre băiatul mai mare. De la primul bărbat. Pe care l-a crescut ea. Bătrâna cu degetele noduroase. Dar doamna i-o retează scurt. Şi se enervează din ce în ce mai tare. Se arată jignită de a fi amestecată în astfel de lucruri. Pentru că să fie clar. Pentru cine nu ştie. Sau n-a băgat încă la cap. Ea a rupt-o de mult cu trecutul. Cu mahalaua. Cu primul bărbat. Şi cu primul copil. Dacă i-ar fi dat mâna. Dar ea are suflet. Din când în când îşi aduce aminte că a mai existat ceva în viaţa ei. Probabil că era important. De vreme ce o sâcâie. O sâcâie. Iar memoria face un rostogol. Şi apasă cu degetul. Beculeţul se aprinde. Ah, da. Este ziua lui. Jucării. Ciocolată. Sau parcă a mai crescut de atunci. Ziua băieţelului. Băieţelul pe care bătrâna cu degete noduroase l-a mângâiat ca pe-o plantă. O viaţă. O viaţă de om. Cum altfel poţi să vorbeşti despre cineva care astăzi tocmai se-nsoară.

Bătrânul picoteşte mai departe. Bălăbănindu-se pe scaunul din faţă. Locul mortului. Şi-acolo i-ar fi locul. Gândeşte doamna. Enervată la culme de saliva cleioasă. De fornăitul strident. De vocea caldă şi insistentă a bătrânei. Mai ales de vocea caldă a bătrânei. Lipsită de vreo urmă de reproş.

Vă dau jos pe amândoi imediat. Dacă nu tăceţi. Spune doamna. Şi frânează brusc. Dar ea are ceva pe suflet. Mai ales că nu sunt singuri în maşină. Aşa că îşi continuă drumul.

Bătrâna se roteşte pe scaun. Şi se gândeşte. Mai încearcă o dată. Sărmana fetiţă. E obosită. Şi cine ştie. Emoţionată. Nu-i puţin lucru să ai un băiat care tocmai se însoară. Şi-ntr-adevăr. Nu-i puţin lucru. Să te trezeşti într-o zi că ai un băiat.

Bătrâna. Ţărancă sadea. Uşor cherchelită. Că doar o dată ţi se însoară. Fiul? Nepotul? Mai încearcă deci. Despre naşi. Despre cuscri. Cine a mai venit. Ce-a mai dat. Însă doamna are situaţie în târg. Aşa că doar în gând. Îşi îngăduie asemenea întrebări. Şi pe deasupra. Ce vă amestecaţi voi? Vă duc cu maşina. În loc s-o luaţi pe jos noaptea.

Şi aşa este. Cu ce drept se amestecă ei? În lumea asta de orăşeni. Unde băiatul a luat o fată cu situaţie. Iar doamna cea severă e mândră că a intrat într-o familie bună. Odată cu fiul. Lupta ei n-a fost zadarnică. A rupt-o încă o dată cu trecutul. Şi cu mahalaua. Îşi poate frecventa băiatul. Fără nicio ruşine, deci. Aici în miezul târgului. Unde ea-i o femeie cu bani. O femeie voluntară. Cu maşină. Şi-ntr-un târg care se vrea oraş, cine n-are nevoie de maşină!

Automobilul a ajuns la marginea târgului. Luminile se topesc una câte una. Doar ici-acolo o geană, din economie. Cât să nu-ţi rupi picioarele prin hârtoape. Bătrâna începe să se agite pe banchetă. Tot mai tare. Pe măsură ce se apropie de casă. Se scotoceşte prin buzunare. Şi găseşte desigur ce-i trebuie. Sau cât îi trebuie. Scoate nişte bancnote ferfeniţe. Bolboroseşte ceva. N-are mai mult, zice. Cu nunta asta. S-au dus. Dar nimeni nu ştie cu cine vorbeşte. Doamna de la volan are oricum problemele ei. Nu ascultă la nimicuri.

Femeia pune bancnotele una peste alta. Şi le netezeşte pe genunchi. Din când în când, o ridică pe cea de deasupra. De parcă ar vrea să vadă dacă nu s-au înmulţit. Apoi, cu o timiditate extremă, îl înghionteşte pe bătrân. Care sare din somn. Uşor senil. Şi dă semne de neînţelegere. Bătrâna îl mai înghionteşte o dată şi-i întinde banii. Oarecum pe furiş. Să-i dea el. Într-un târziu, bătrânul pricepe. Sunt aproape de casă. Doamna priveşte tot înainte. Total absentă la ce se petrece alături. Bătrânul ia banii şi-i împătureşte. Îi face sul. Îi despătureşte. Şi iar îi face sul. Doamna opreşte maşina. Aprinde beculeţul. Ei, de aici vă descurcaţi. Nu mai e mult. Eu mă grăbesc. Aveţi grijă cum traversaţi. Aţi cam băut. Pentru vârsta voastră. Deschide portiera. După ce a frământat banii în mână, bătrânul îi depune cu grijă pe bordul maşinii. Apoi coboară încet. Bătrâna a ocolit maşina. Şi vine să-i dea ajutor. Doamna ia banii. Stinge beculeţul. Controlează portiera. Cheia de contact. Şi maşina ţâşneşte.

Cei doi. Puţin chercheliţi. Pleacă sprijinindu-se unul pe altul. Legănându-se de bătrâneţe. Şi încet-încet. Se topesc în noapte.

***
Carmen-Francesca Banciu a făcut parte din grupul Generația ʼ80 și Cenaclul de Luni și a debutat în 1984, la Editura Cartea Românească, cu volumul Manual de întrebări. În 1985, cariera ei literară în România a fost abrupt încheiată. În urma obținerii Premiului Internațional de proză scurtă, cât și a Premiului acordat de Juriului elevilor și studenților din Orașul Arnsberg pentru povestirea „Ghetou strălucitor”, tradusă de Rolf Bossert, a primit interdicția de a publica. În 1991, a fost invitată la Berlin, în cadrul Programului Artist-in-Residence al DAAD pentru anul în curs. Din 1992 trăiește ca scriitor independent. Din 1996, Banciu își scrie cărțile în limba germană. Volumele ei au apărut la editurile Rotbuch Berlin, Rotbuch Hamburg, Rotbuch/ Eulenspiegel, Volk und Welt, Ullstein și PalmArtPress. Banciu a primit numeroase premii și burse prestigioase. Textele ei au fost traduse în mai multe limbi. Trei dintre volumele ei au apărut în traducere în limba engleză. Romanul Vaterucht în traducere engleză urmează să apară în toamna lui 2019. În 2018, romanul său Lebt wohl, Ihr Genossen und Geliebten a fost nominalizat pentru Deutscher Buch Preis, clasându-se printre cele mai apreciate 20 de romane din spațiul de limbă germană ale anului 2018. Printre altele a publicat: Trilogie der Optimisten: Vaterucht Das Lied der traurigen Mutter, Lebt wohl, Ihr Genossen und Geliebten!, PalmArtPress (2019), Ein Land voller Helden, Berlin ist mein Paris, Geschichten aus der Hauptstadt, Fenster in Flammen, Leichter Wind im Paradies.