
© Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași
Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a publicat în traducerea Ana-Mariei Rusu volumul ”Nimicul absolut. Pentru o fundamentare a dialogului dintre budism şi creştinism” de Hans Waldenfels, în Colecţia Sophia.
Hans Waldenfels, teolog catolic și cunoscător al universului budist japonez, își propune în Nimicul absolut stabilirea unui dialog între creștinism și budism, pornind de la incursiunile în teologia occidentală a ființei și cea orientală a ne-ființei și trasând câteva punți de legătură prin intermediul limbajului negativ, respectiv al teologiei apofatice.
Din cuprins: Buddha; Nāgārjuna; Budismul Zen; Nishida Kitaro; Keiji Nishitan și filozofia golului; De la disperarea nihilistă la golul „mâinilor deschise”; Golul şi aprecierea lumii, a istoriei şi a omului; Dumnezeu şi golul; Iisus Hristos, chipul „golului” lui Dumnezeu; Dumnezeu și „golul” din budismul Zen.
Despre autori. Hans Waldenfels (n. 1931, Essen), iezuit german și teolog în domeniul teologiei fundamentale, a studiat filosofia şi teologia și a fost hirotonit preot în anul 1963. A participat la cursurile de filosofie de la Universitatea imperială din Kyoto, ţinute de Takeuchi Yoshinori şi Nishitani Keiji, familiarizându-se cu filosofia Școlii din Kyoto. În 1977, a fost numit profesor de Teologie fundamentală, Teologia religiilor şi Filosofia religiilor, la Universitatea din Bonn.
Editura pune la dispoziția #DLITEBLOG
o probă de lectură pe care vă invităm să o citiți mai jos.
NimiculAbsolut_Waldenfels_cap4-2-2.pdf
Site-ul editurii:
http://www.uaic.ro