|© Charlotte Werndt
Lea Schneider (n. 1989 în Köln), autoare, traducătoare și critic literar, locuiește în prezent la Berlin, după o perioadă îndelungată petrecută în China și Taiwan. Coordonează în cadrul coletivului liric G13 performanceuri poetice și diferite formate de scriere colectivă. În 2014 a debutat cu volumul „Invasion rückwärts“ (”Invazie inversă”) care a obținut printre altele premiul pentru poezie al orașului Dresda. În 2016 a apărut în variantă electronică ”O0”, volum situat la granița dintre proză, poezie și arte vizuale (în cooperare cu Tillmann Severin și Sebastian Severin).
Ca traducătoare și coordonatoare a traducerilor din poezia contemporană chineză a fost implicată în poesiefestival berlin, proiectul lyrikline.org și a colaborat cu Goethe-Institut China și Fundația Culturală Federală. Actualmente traduce pentru o antologie în curs de apariție la editura Hanser Verlag poemele lui Zang Di, poet chinez și lucrează la propriul volum de poezie care urmază să fie publicat în 2020 la editura Verlagshaus Berlin. Leei Schneider i-a fost acordat în 2018 premiul pentru poezie al landului Renania de Nord – Westfalia precum și premiul Poetry East West Translation Award.
[ochi, bebeluşi, utopii, fluturi]
ochi, bebeluşi, utopii, fluturi: cel mai tare mă sperie lucrurile care pot fi zdrobite cu ușurință, care odată stricate, vor fi pentru totdeauna. vulnerabilitatea lor e o problemă de formă, prin urmare eu nu pot schimba nimic. supărător, că nu e posibil. că în total se întâmplă așa de puține lucruri considerabile. trebuie să strănut, ca să-mi treacă timpul și mă simt subapreciată. de parcă aș fi animalul rar, nu lucrarea amplă pe care o scrie zoologul despre; numai o diodă, nu planul instalației electrice. fără abstractizare nu există putere de acțiune. de fapt aș avea nevoie doar de suficientă autoritate pentru a spune ”iubire”. un foarte mare risc, care – din cu totul alte motive – va fi recompensat. care ori distruge absolut totul (versiune: eternitatea) ori repară totul, montează un stabilizator, un upgrade, ca să poată fi folosit zi de zi.
[cu anumite frici te obișnuiești. oblomofobia, spre exemplu]
cu anumite frici te obișnuiești. oblomofobia, spre exemplu: teama de a gândi și a acționa. apare când știi că cele mai multe probleme sunt plictisitoare chiar și atunci când sunt ale tale. prin urmare nu se poate face nimic – care să funcționeze eventual. ajungi eventual prin întrebări cu tentă barocă (cum obții cele mai frumoase pliuri, cum obții contradicția) să locuiești într-o imagine scenică, într-un stil de viață cu canapea și țuică. pui de un grătar, eventual. o după-amiază cu grătare poate fi eventual locul în care se va deschide el, raportul dintre plictiseală și adevăr: unul îl condiționează pe celaltă, iar locul dintre n-a mai fost curățat de atâta vreme încât au crescut deja unul în cealaltă: o garderobă de teatru îndesată cu costume, înșelătoare precum un cactus.
Chasing sheep is best left to shepherds. (Michael Nyman)
[de fapt nu vrei să vezi ce e aici]
de fapt nu vrei să vezi ce e aici, ci cum bate lumina pe el. un act necesar al frumuseții, care lucește în apă. se oglindește în monedele cu dorințe, fără curs valutar, un proiect în afara viitorului apropiat. totul poate fi salvat: poți fi fericit și avea dreptate cu asta. să ai dreptate e bineînțes o problemă: impulsul de a băga în gură ce nu înțelegi altfel și degetele în cer, rădăcini aeriene peste aceeași iarbă. cresc din buzunarele tale, ajung speranță, împletitură sau ghem într-un mediu hipertrofic. settingul perfect pentru mitul creator: cum ar fi, dacă ar fi altfel. dacă n-ar fi nici plantă, nici animal. existând dintotdeauna: o creatură străveche cu o întindere mai mare de opt kilometrii pătrați, fericită și proteică, vizibilă punctual.
