Cosmin Perța | © Dirk Skiba
Cosmin Perța a publicat recent volumul „Cântec de leagăn pentru generația mea” (Editura Paralela 45), o carte în care și-a găsit o nouă voce și o nouă identitate. Scriitor și director editorial, Cosmin Perța ne povestește despre experiențele sale în calitate de scriitor invitat la lecturi și festivaluri în spațiul german, dar și despre experiențele trăite în „tabăra” industriei editoriale.
Ce ai face dacă ai descoperi pe harta cerebrală care este locul în care înveți să te bucuri?
Păi m-aș bucura. Și aș încerca să rămân cât mai mu(l)t acolo, să nu deranjez bucuria și să nu las degrabă labilitatea mea definitorie să mă scoată de acolo în căutare de noi experiențe. Dar lucrul acesta, sunt sigur, până la urmă se va întâmpla. Binele nu e de mine, mă plictisește la un moment dat, mereu am preferat necunoscutul binelui stabil și constant, nu știu de ce, nu aș putea explica.
Scrii într-un poem: „Vor călca în picioare Franța, Germania, apoi va muri/ toată Europa și America se va sufoca în propria imensitate. (Apocalypse dream) Unde te-ai autoexila dacă literatura va începe să dispară treptat din orice spațiu?
Nu cred că m-aș autoexila, aș călători, aș încerca să înțeleg lumea fără literatură, să văd cum și în ce fel se transferă și se transformă, pentru că povestea nu poate să dispară atât timp cât există oameni. Aș înțelege și m-aș adapta. Capacitatea de adaptare a fost mereu un mare atu al meu. Apoi, de abia după ce aș înțelege, m-aș retrage într-un loc însorit și verde și poate aș scrie, sau poate că nu.
Ai fost în spațiul german atât în calitate de scriitor, cât și de persoană angrenată în industria editorială. În ce postură ți-a plăcut mai mult; de ce?
Evident în aceea de scriitor. Agendă mai liberă, responsabilitatea mai mică, libertate mai mare. Și în plus e mult mai ușor să îți faci prieteni din rândul scriitorilor decât din rândul editorilor sau ai agenților. Între editori și agenți există mereu o suspiciune, o competiție, o negociere de purtat, între scriitori există povești și uneori emoție.
Ce crezi despre scriitorii germani contemporani?
Sunt mulți scriitori germani contemporani foarte interesanți, de fapt foarte buni. Și mulți dintre ei au o vizibilitate meritată. De urmărit cu mare atenție însă mi se par scriitorii emigranți (majoritatea la a doua generație), cei care trăiesc în spațiul german, scriu în limba germană, dar vin din Balcani, Turcia, Orientul Mijlociu, Africa... ciocnirea dintre aceste experiențe și culturi rezultă adesea în produse artistice pline de miez, lucru care se vede și în cinematografia contemporană germană, nu doar în literatură.
„Cel mai adesea originalitatea rezidă din nerușinare față de rațiune.” Ce ți se mai pare original astăzi în poezia românească?
Depinde de unde privești. În secolul XXI să îți arogi marca originalității este curată sminteală. Totuși, originalitatea poate surveni sub formă de colaj sau decupaj, de rearanjare a puzzle-ului. Știm cu toții că formulele sunt noi mereu pentru că sunt ciclice, nimic nu se inventează, dar nimic nu se pierde, totul se recuperează sub o formă sau alta. Și noi suntem niște recuperatori inventivi, de asta poezia contemporană românească este atât de diversă. Și e o poezie bună.
© Paralela 45
