Poemele din antologia „Portrete de frontieră” (Editura Klak, Germania, 2017) pot fi citite la capitolul „Frontierele destinului”. Abordați teme religioase, diferențe culturale, problematici ale drepturilor femeilor, amintiri din epoca comunismului. Toate schimbările petrecute într-un timp relativ scurt nasc și o stare provizorie a lucrurilor?
Mi-am petrecut tinerețea în comunism, și multe lucruri m-au marcat. După `89 am putut scrie despre ele. Nu are cum să nu te atingă ce se întâmplă zi de zi: social, politic, economic. Consider că e o șansă să trăiești în două epoci diferite: comunism și capitalism (la noi, unul foarte original). Așa poți face diferențele. În comunism, totul era aproape mecanic, și se întâmpla cu o lentoare greu de înțeles, astăzi. Culoarea predominantă era griul, de la blocuri la hainele oamenilor. Totul era static și cenușiu, sub puterea celor 3 F-uri: foamea, frigul și frica. Acum, totul se petrece cu o viteză amețitoare. Trebuie să te adaptezi din mers. Am trecut prin revoluție, mineriadă, entuziasm, neputință, neînțelegere, și, în același timp, cu apariția primelor firme, cu orașul care a început să se coloreze, cu faptul că poți călători, iar, mai nou, în epoca internetului, cu adaptarea, din mers, la noile tehnologii – rețele de socializare. Copiii sunt cu un pas înaintea noastră. Învățăm de la ei. Da, există două poeme ale mele în „ Portrete de frontieră”, Editura Klak, Germania, care exprimă tot acest amalgam.
Care sunt pentru dvs. frontierele destinului astăzi?
Pentru mine, astăzi, frontierele destinului mi se par a fi: libertatea de mișcare și libertatea cuvântului. Nu credeam, înainte de `89, că voi putea urca pe Acropole, sau că voi vizita Veneția, sau că o să văd în original un tablou al lui Vermeer (pictorul meu preferat ) Astăzi, poți merge la festivaluri de literatură internaționale sau la expoziții internaționale și poți cunoaște artiști din alte părți ale lumii cu care să împărtășești impresii. Faptul că te poți stabili în orice loc să trăiești și să creezi, pentru o perioadă sau definitiv, mi se pare extraordinar.
Sînteți și artist vizual. În ce măsură potențează o artă o altă artă?
Ar fi suficient să spun: „Ut pictura poesis” – pentru a defini legătura dintre cele două arte. Legătura dintre cuvânt și imagine e una dintre cele mai puternice – iar eu m-am străduit să le îmbin pe amândouă într-un loc comun: cartea. Un exemplu ar fi „Corp de literă” - carte de autor, apărută anul trecut la editura Brumar. O imagine poate fi definită prin cuvinte, iar cuvintele, la rândul lor, pot genera o imagine – se potențează reciproc.
Ce scriitori și artiști vizuali germani v-au influențat la un moment dat?
Cultura germană face parte din acele culturi care au genii în toate domeniile artelor pornind de la muzică: Bach, Beethoven, Brahms, literatură: Goethe, Schiller, Thomas Mann, Hermann Hesse, pictură: Dürer, Lucas Cranach, Holbein, dar și filozofie: Kant, Hegel, Schopenhauer, Heidegger, Nietzsche.
Dintre scriitorii germani contemporani, îmi plac: Herta Müller, Oscar Pastior și Rolf Bossert. Poezia grupului Aktionsgruppe Banat, în anii `80 m-a influențat. Era un text grav, direct, lipsit de metafore. În pictură, am fost influențată, mai degrabă, de pictorii renascentiști. Profesorul nostru de pictură Ion Stendl, neamț de origine, ne-a transmis pasiunea pentru rigurozitatea desenului, și acuratețea compoziției, mai ales a portretului. Dürer e unul din preferați mei. Mai nou, Berlinul a devenit un centru foarte important al Europei pentru o mulțime de artiști din întreaga lume. Deschis pentru experiment, prin conversia marilor spații industriale în galerii de artă sau ateliere. E un spațiu efervescent pentru toții artiștii. Îl avem exemplu pe Ghenie sau marile expoziții „ Plan B", la care participă mulți artiști români contemporani. Este un lucru încurajator.
Care este rolul limbajului pentru dvs., în artă și literatură? Este ceva cu adevărat intraductibil ?
Rolul limbajului este esențial, atât în artă cât și în literatură. Există diferența că limbajul artistic este unul universal – ceea ce facilitează semnificația, înțelegerea lui. În literatură, lucrurile se complică deoarece limbajul, cuvântul trebuie să fie tradus pentru a fi înțeles. Această transpunere dintr-un limbaj în altul poate crea diferențe între original și noua sa interpretare. Uneori, se apropie de original, alteori, e mai departe. Oricum, este o formă de a face opera cât mai cunoscută prin aceste traduceri, binevenite.
Floarea Țuțuianu a absolvit Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Grafician la Editura ICR (1994 – 2008). Volume publicate: Femeia peste, Cartea Românească, 1996; Libresse oblige, Crater, 1998; Leul Marcu, Aritmos, 2000; Arta seducției, Vinea, 2002; Mărinimia Ta, Brumar, 2010; Sappho, Cartea Romaneasca, 2012; Corp de literă, Brumar, 2017. Concepția grafică și ilustraţiile tuturor volumelor aparțin autoarei. Premii: Premiul pentru poezie la Festivalul Internaţional Lucian Blaga – de la Cluj, 2007; Premiul „Mircea Ciobanu’’ pentru volumul „Corp de literă”, acordat de criticul E. Negrici, 2018. Volume traduse: Câinele meu – sufletul / My Dog-the Soul, Cold Hub Press, Noua Zeelandă, 2011, Non voglio invecchiare nel sonno, Editura Mobydick, Italia, 2012, Je gueris avec ma langue, Edition Caracteres, Paris, 2013, The Syllables of Flesh, Plamen Press, Washingthon, 2017. Este prezentă în antologiile americane: Romanian Writers on Writing, Trinity University Press,2011, The Vanishing Point That Whistles, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry, Talisman House, 2011(SUA). A avut multiple expoziții de grup, personale, naționale și internaționale.
