Volumul cuprinde texte ale unor mari autori europeni și americani care au scris și versuri care pot fi învățate pe dinafară de către copii. Între poeții incluși se numără Blake, Brecht, Brentano, Browning, Carême, Carlyle, Cummings, Desnos, Eichendorff, La Fontaine, Goethe, Hoffmann von Fallersleben, Kipling, Lear, Morgenstern, Nerval, Rodari, Schiller, Tennyson, Verlaine ș.a., dar și autori români deja celebri în spațiul european, precum Arghezi, Blandiana și Sorescu.
Ați absolvit atât Facultatea de Limbi și Literaturi străine, secția arabă – engleză, cât și Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, aveți un doctorat în filozofie. Cât contează pentru un scriitor să aibă cât mai multe deschideri și față de alte domenii? Ați publicat poezie, proză, eseuri, studii de literatură comparată şi de muzicologie. De asemenea, literatură pentru copii. Ce provocări aduc limbile și limbajele în genuri atât de diferite? Cum se potențează unele pe altele?
Probabil că lucrurile țin de natura fiecăruia, pentru mine sunt importante și țintele drumurilor, nu doar degustarea călătoriei (deși toate ajung, cum se spune, la Roma…). În poezie am văzut mereu o cale de lungă perspectivă, care leagă impresii, fenomene, date diferite în timp și spațiu. Goethe avea o vorbă:
Dacă vrei să faci pasul în infinit/ Mergi către toate părţile prin finit. Văzut de sus, acest mers pe mai multe drumuri concomitent pare o hartă misterioasă, aventuroasă. M-au interesat experiențele diferite, imaginația, dar și temeliile studiului; încifrarea, dar și claritatea afirmației; tentația de a urma muzicalitatea limbilor în care scriu sau traduc. Uneori o construcție întreagă s-a închegat în jurul jocurilor de cuvinte sau a unor asocieri bântuitoare. Am ajuns destul de târziu la curajul de a-mi asuma unele întunecimi, grohotișuri; dar lumina trebuie să plutească deasupra lor, la sfârșitul partiturii, ca o coroană (
Fermate în germană,
Corona, cum spune Paul Celan). Și eseurile pe care le-am scris s-au datorat în general nevoii de a descifra meandrele, vocile unui text în care găsesc răspuns la propriile întrebări; îmi place să scriu mai ales despre poezie, sau despre texte alegorice, sapiențiale, filozofice (e vorba însă de filozofia medievală, cu multiple conexiuni). Când un autor mi-e apropiat, traduc acele texte, e o asimilare care mă eliberează de tentația rămânerii într-o anume trenă. Studiile interculturale sau de literatură comparată (în general, pe tema legăturilor dintre poezie și muzică, sau Orient/Occident) au mers în direcții unde era nevoie de revizuiri, reformulări. Acum, când, de exemplu, Europa are cu lumea arabă un dialog mai direct decât și l-a închipuit vreodată, găsesc sublinierile interferențelor culturale, cărora m-am dedicat decenii întregi, chiar utile. Cât despre muzicologie, am scris despre compozitori, curente, dar în general m-a interesat legătura muzică-poezie-arte, acel concept de artă totală care din fericire nu e nici azi, datorită deschiderilor multimedia, perimat. Literatura pentru copii intră în aceeași sferă a jocului (care în germană, engleză, franceză, dar și în alte limbi, înseamnă și cântec, iar în română – dans) cu toate energiile, cu toate puterile cuvintelor formatoare, păstrătoare de limbă literară.
În această toamnă v-a apărut o antologie multilingvă de poezie - Lucruri de ținut minte și alte poezii/ Things to remember and other poems, editura Cartea Românească, după ce în primăvară ați publicat, la o distanță de paisprezece ani față de volumul precent, o carte de versuri, Cuvinte salvate, la editura Omonia, și un volum de traduceri în colaborare. Există și între acestea o legătură?
Desigur, nu numai îndelungatul timp consacrat acestor proiecte, ci și un anume intertextualism, construcția care alternează poeme multiplu codate și altele ușor accesibile, jocul de contraste, trecerea de la descifrarea de sine la o privire critică asupra lumii, înfruntarea temelor întunecimii etc.
Cuvintele salvate (de uitare, de pierderea rostului lor…) aduc însă numai o parte din poemele scrise de-a lungul timpului, selectate pe o anumită temă; voi publica restul,
sub conditione Jacobi, într-o viitoare antologie. M-a obsedat un principiu reflectat și prin descoperirile fizicii cuantice: cel care observă, influențează la rândul lui materia. Nu putem avea un univers nedăltuit de noi înșine, totul e în legătură cu totul, cuvintele, gândurile formează ceea ce percepem. Cum spun – ca într-un fel de glumă – în primul poem al volumului, care i-a dat și titlul: „E clar că din vorbe se naşte realitatea./ Abia a zis Hamlet: E ceva putred în Danemarca,/ şi-ndată danezii au priceput că şansa lor stă în/ brânzeturi fermentate./ Abia a zis Caesar
Alea jacta est,/ că au şi înflorit cazinourile./ Se spune că a existat şi un campion al vorbitului –/ nu o femeie, ci un bărbat/ care ar fi trăncănit fără pauză 5 zile şi 18 ore/ (nu ştim dacă la telefon, în dialoguri, sau la pereţi)./ Firele vorbelor/ taie peisajul - acuarelă nereuşită./ Suntem în mileniul al treilea, cel fără cabluri; vor fi îngropate./ Pământul se înfioară în tremur/ de îngropatele ritmuri./ Mai salvăm câteva, o vreme,/ bălăngănindu-ne picioarele peste punte”.
Lucrurile de ținut minte reprezintă o selecție multilingvă din mari autori europeni și americani care au și poezii pentru școlari, multe prea puțin cunoscute, între care Blake, Brecht, Brentano, Browning, Carême, Carlyle, Carroll, Cummings, Desnos, La Fontaine, Goethe, Kipling, Lear, Morgenstern, Mozart, Nerval, Rodari, Ringelnatz, Schiller, Tennyson, Verlaine ș.a., cu textul original (în engleză, franceză, germană sau italiană) și în traducere, uneori incluzând și o partitură, dacă acele versuri au ajuns să fie cântate. Am inclus și trei autori români, Arghezi, Blandiana, Sorescu, în română și în traducere germană. Pentru o viitoare ediție mai sunt în lucru și alții. Mi-aș dori ca această selecție să trezească, la diferite vârste, dorința de a citi și mai ales de a recita poeme, de a le memora chiar, spre învățarea limbilor europene respective.
Activitatea dumneavoastră de traducător din și în mai multe limbi e impresionantă. Cum selectați autorii și operele pe care urmează să le traduceți? Se poate compara cu ceva transpunerea dintr-o limbă într-alta? Cât de bine ajungeți să-l cunoașteți prin traducere și pe scriitorul respectiv?
În general am selectat autorii după afinități (inclusiv stilistice), sau din dorința de a mă perfecționa, trăind o vreme în ambianța unui maestru, sau din speranța că aș putea completa un tablou prin propria respirație, sau pentru că nu m-am simțit întotdeauna la înălțimea propriilor cuvinte, sau pentru că tulburarea interioară domina claritatea propriei expresii…Tot ce am publicat reprezintă alegerile mele; de obicei n-a fost vorba doar de o simplă transpunere, ci și de exegeză, note și comentarii lămuritoare. Cu o singură excepție - romanele lui Peter Høeg, care mi-au fost propuse de către editura Univers și pe care le-am luat fiindcă îl cunoșteam și apreciam pe autor. Am avut noroc, fiind vorba de două romane foarte apropiate felului meu de a scrie:
Den stille pige (
Fata tăcută), un thriller spiritual, povestea unor copii cu capacităţi suprasenzoriale, capabili să schimbe, prin inocența lor, realitatea, și
Elefantpassernes børn (
Copiii paznicilor de elefanţi), care continuă aceeași linie a realismului magic, umorului și fanteziei. În rest, traducerile din araba clasică (poeți, prozatori sau filozofi din secolele 6-16), germană (Goethe, Süskind, poezie contemporană ș.a.), din poezia franceză, engleză, italiană etc. sunt în același timp operă hermeneutică și au reclamat o enormă, îndelungată strădanie. Într-adevăr, fiecare limbă din care am tradus are sfera ei magică, reprezintă altă provocare, mă transpune într-o lume diferită, cam așa cum interpreții instrumentali sau actorii trăiesc vieți diferite prin re-creările lor. De aceea prefer și studiile interculturale, fiindcă mă obligă la compararea ambianțelor – nu doar a practicilor culturale, ci și a mascaradelor politice etc.
Timp de 16 ani ați lucrat și în diplomație, apoi v-ați întors în București. Cât de repede vă adaptați de la un spațiu la altul, de la un autor la un altul?
Am o înnăscută pasiune pentru mișcare, pentru călătorie, nu trăiesc doar la București. E, de altfel, o caracteristică a epocii noastre, căci se vorbește de vremurile „noului nomadism” (referire nu la migrație, ci la faptul că aproape toată lumea studiază, își caută de lucru etc. în alte părți. Chiar dacă se întoarce apoi. A mai fost așa în evul mediu.) Dar acum nu mai caut prin călătorie doar reflectarea în altă oglindă, cum caută omul la tinerețe, nici doar plăcerea sportivă de a înfrunta căile nebătătorite, imprevizibilul. Cu mine călătoresc și vechile amintiri, proiecțiile deja certificate asupra universurilor imaginate…Am doar câteva locuri unde îmi place să zăbovesc, câțiva autori și câteva teme la care revin. Accentul s-a mutat pe finalizarea și modernizarea vechilor proiecte… în general, pe scris și iar scris. O fi de vină… hm, internetul…
|© Cartea Românească
