Viitorul trei (futur drei) este manuscrisul unui nou volum de poeme de Tim Holland. Prezentul este gândit aici cu câțiva pași înainte. Procesele, vizibile astăzi, s-au întâmplat deja. Pronosticurile s-au adeverit. Bangladeshul și Maldive au dispărut. În apă mișună oamenii neputincioși. New York-ul își ridică „zgârâie norii asemenea unor diguri”. Ultimii ghețari rămași sunt niște „trândavi proactivi”, iar Berlinul a devenit o insulă liber plutitoare în urma inundației din valea glaciară. Clima se schimbă o dată și pentru totdeauna. Soarele arde nemilos pământul. Se poartă discuții despre cum poate fi oprită radiația intensivă.
Locuitorii planetei care devine din ce în ce mai albastră au posibilitatea de a-și extinde și de a-și completa corpurile prin intermediul tehnologiilor noi. Astfel, în mod activ se vor depăși rolurile tradiționale de gen și „melancolia trupurilor”. Sexul are loc la suprafața pielii sau în organele modificate în acest scop. O altă modalitate de a obține satisfacția o oferă purtarea unui râvnit „costum al fericirii”. Relațiile interpersonale sunt separate, într-un sfârșit „relațiile vechi erau baroce, o suprasolicitare”. Pentru fiecare emoție se purcede la o relație independentă. Și chiar dacă „furia a încetinit”, emoțiile sunt încă la putere.
Deciziile inteligenței artificiale globale sunt luate doar în urma colectării și prelucrării sentimentelor. Din adâncul universului, pătrund extratereștrii ca o formă de paraziți sfidători și ca plante necunoscute care, de asemenea, reprezintă un stil de viață alternativ.
Prin mutarea lumii cunoscute într-un viitor apropiat, dar incert, devine posibil ca textul să abordeze problemele prezentului fără încordare. Provocările sociale pot fi înscenate într-un spațiu poetic, iar scenariul viitorului permite tratarea și conturarea spațiilor noi.
Ce îl face pe om uman din momentul în care corpurile vizibile nu mai pot fi identificate în mod cert ca cele umane? Din momentul în care, printr-o procedură de bodyextensions, corpurile pot fi completate sau pot fuziona cu o altă ființă, așa cum este descris în registrul unui cercetător fitofil al plantelor. Și ce mai înseamnă străinul, alteritatea? Sunt acestea niște ființe caracterizate prin ceva noduros, coconstitutiv, prin descentralizarea hippyzantă?
Acel „noi”, care vorbește în și despre lumea nouă, este acel care își amintește și, totodată, este un vizionar care anihilează dualismul vechi între „noi” și „ceilalți”. Însă, treptat, devine evident: acest „noi” nu este ceva stabil. În spatele acestui „noi” se ascund, mai degrabă, alții care preiau diferite ipostaze ale vorbitorului. Într-un sfârșit, diferite forme de „noi” se organizează în colectivități, acest „noi” nu mai este unit, apar elemente de revoltă. Interviziunea trădătorilor informează cum un subiect se regăsește pe sine: „m-am îndrăgostit de mine. / flirtam cu mine, m-am recăpătat, era mai mult decât mi-am imaginat”.
viitorul trei este conceput ca un proiect de carte și va fi finalizat în decursul anului 2019.
Tim Holland - futur drei
toate pietrele mici se rostogolesc de mult.
bangladesh se retrage, maldive.
acolo sunt oameni sub apă care nu se scufundă.
în new york se ridică zgârie-norii asemenea unor diguri.
și berlinul este zidit doar pe nisip. priviți,
cum cuceriți terenul. strângem pământul, scuturăm sarea,
adunăm orașul la un loc, extragem berlinul din sol.
orașul se umflă. înflorește pe mare, hoinărește.
suntem o insulă, departe de toate insulele. un nufăr se desprinde
de cartografie. ne măsoară o veche nivelă.
vântul, un văr îndepărtat, se întoarce, sare acum la bătaie.
prin lege, granițele devin mai subtile.
berlinul este un oraș divizibil. divizăm,
aceasta am învățat între timp.
modificăm piesele corpului nostru. durează.
suntem înfășurați ca niște arahide, nu înghețăm, răbdăm,
apoi fuzionăm ca niște nebuni. sau îmbrăcăm costumele fericirii.
clădirile năpârlesc de câteva ori pe an, grădinile ridicate
pe verticală. fructele sunt doar puțin mai obosite.
ființe noi s-au instalat în apropiere.
și soarele face ca înainte.
avem ghețari.
și soarele face ca înainte.
amurgul albastrului, licăresc
ghețarii, niște trândavi proactivi,
munții care întruna fată, o vită stearpă
se târâie mută prin sat.
munții ne poartă, merg aplecați
de parcă ar face o săritură imensă
pe care însă nu o fac.
munții se crestează până la sânge,
își caută un adăpost dincolo de munți,
dar sunt în continuu tocite.
munții se destăinuie
la fel ca mamele care se îngrijesc singure.
acolo regăsim firea lor copilărească.
ascundem copiii. plângem ca ei
și le lăsăm în libertatea
altei stări de agregat.
unde nu există balene, freamătă stâncile.
ele se încolăcesc acolo, se întind. mușchii
se extind, nori posomorâți.
copac, iarbă, copac, copac, puțină gheață. vânt ușor.
nici un fruct împrejur. urmează rocada pietrelor moi.
în cele din urmă, și gnais. ghețarul își trage limba.
pietriș, grohotișuri, toate pietrele mici se rostogolesc de mult,
scriu în pâmânt. mișcare și neclintire,
frecare și uzură fără sfârșit.
asteriscuri care notează ceva ocazional, sclipesc,
se sting. pierdem ușor perspectiva.
pierdem. asemenea unei răni care nu se vindecă,
rămâne, pur și simplu, o gaură. cărei legi de conservare îi urmează ideile
pe gheață? dorințele se desfac. lucruri neîmplinite împovărează bilanțul nostru.
ca în somn, peisajul începe din nou.
urme de șlefuire. există acolo, chiar dacă incert,
oportunități, spunem ordinii secunde? idee de șnaps:
tărâmuri paradisiace? sau un alt țărm? suntem atât de mărunți.
ca în somn, peisajul începe din nou.
ploaie deșartă, însorirea nu e neapărat neprietenoasă.
acolo unde se zbârcește, a fost cândva apropierea.
am învățat să distingem, am învățat să separăm.
un tot întreg nu mai există. nici în noi.
nici fără noi.
în colectiv exersăm sentimentele ca pe o exersare a sentimentelor.
trăim într-o democrație a sentimentelor. dorințele sunt înregistrate,
majoritățile formate, deciziile calculate.
rațiunea noastră este un medium light.
nevinovați renunțăm.
lipsa dorințelor este nedorită.
INTELIGENȚA SOCIALĂ intervine:
the mirror replaces the master.
ne vedem, unii se fac mai buni.
alții reflectă îndărăt, mirror-mirroring-mirror-position:
culcați pe pământ, de la două la patru picioare ridicate în sus
și întinse, se văd cel puțin șapte degete, se duc spre nas,
pentru a arde fibrele. a respira din abdomen până când aerul va curge în cap.
a roti cu capul rapid, astfel încât să se închidă bine. a se bucura de vidul unui borcan
de gem ce nu se deschide.
lipsa dorinței înseamnă rezistență.
peste noapte luna s-a spart în bucăți.
dimineața cade în umbră zăpada.
semințele zburătoare dispar în sol. rădăcinile par inutile.
doar tubercule obosite mai pot fi culese din pământ.
nimic nu crește în aceste zile ca feriga.
cu o ultimă sclipire sateliții își iau rămas bun.
și-au luat zborul. pierdem imaginea celuilalt.
antenele mai sapă în cer. sub stele se face liniște.
unde stă noaptea în întuneric?
veghem. dormim în rate. somnul șobolanilor.
ochiul mărește întruna. detaliile pândesc, asediază.
părul de cactus, înțepător, gingaș, cârligele intră sub piele.
dacă te întuneci în fața acestora, mai există posibilitatea
să te pierzi pe tine însuți.
clipirea este trădarea lentilei drepte care mărește.
vizibil este ceea ce poate fi numit cu certitudine: o molie,
atrasă de căldura întâmplării așteptate,
se așază pe un pumn delicat al unei ferigi. la micșorarea
imaginii se poate vedea desfacerea degetelor
prinzând porumbelul.
molia: a dispărut
sclipește. friendly fire ale puștilor de praf diamantin?
care aruncă îndărăt praful diamantin.
totul e în praf de parcă vântul ar fi bătrân.
în fața ochilor un film, pe care noi nu
l-am montat. parbrizul este opac,
copac, iarbă, copac, copac,
plâns, plâns, plâns. ce înseamnă să locuiești în
privirea celuilalt? măștile jos! am nasul plin.
mucii sunt trași pios. coralul nazal
într-un spațiu întins. gânduri la geamătul înăbușit.
ascultarea devine tăcere. sunt oare iarăși teroriștii
trash island? plasticul e culcat în aer.
în depărtare începe peisajul, anesteziat local.
arunc o privire. mă reevoluționez. sclipește.
te ating. este periculos. nu știu,
dacă pielea este organul tău sexual. prin sclipiri
mă împinge ecranul pieptului tău. datele vitale explodează.
cum e posibil să nu porți o piele protectoare?
și feriga reacționează acolo. spațiul din jur nu-și asumă
nicio responsabilitate. nimic nu-și asumă nicio responsabilitate,
încredere multiplă. te-ai blocat în mine.
modificăm piesele corpului nostru, lăsăm protezele
să străpungă, să fluture bodyextensions ca niște steaguri albe,
până când ne blocăm, duduim, apoi ne împărtășim
sentimente de bucurie despre suprafețele temporare.
netezimea parchetului clipește spre noi. feriga bate
în fereastră. o galaxie a stelelor zumzăind în depărtare
este atât de excitată de gaura ei neagră,
încât nu mai poți vorbi despre molii.
formăm împreună un vid, pur și simplu sorbim
respirația dintre noi și brusc devenim la lungimea brațului
un tot întreg, în timp ce unul, apoi doi meteoriți, trei, patru
într-un foc de artificii sărbătoresc existența atmosferelor.
cu un ultim upgrade limba devine un organ sexual.
e fierbinte a dracului. un ghemotoc încordat. se adaugă
deschiderea memoriei degetelor, realitatea reactivată.
noaptea este întotdeauna un univers.
mișunăm unul în jurul altuia, credem că fiecare
doar pentru sine corporează cu celălalt; că trupurile
depășesc melancolia trupurilor. noi credem
că dorința este doar o problemă de timp. nimic altceva.
așteptăm munții, din munți vine focul.
păduri care se mișcau dintr-o parte în alta în schimbare de climă
ard. speranța vine din cerul deschis,
pe care operăm constant. feriga este confuză.
întregul metabolism explodează și acolo
ne despicăm și noi: avem tot atât de multe emoții
ca persoane. focul iese în stradă, revendică
un drept care niciodată nu îi aparținea. touché.
unii plâng, dar batistele sunt mai rapide
decât ideea, doliul ca o posibilitate de a stinge gândurile.
căutăm loc pentru balamale, să desprindem din încheieturi
aceste priveliști. cad frunzele preparate.
așa cum valurile conturează pământul, lingând mult
malul și piatra. rupturile de val au aprins acum
coasta. e un baraj antiincendiar. construim plaje noi,
așteptăm.
Tradus din limba germana de Ivan Pilchin si multumiri Centrului German Akzente Chisinau.
