Nume:
Dmitri Miticov
Data nașterii:
1.09.1980
Locul nașterii:
Târgoviște
Domiciliu actual:
București
Cărți publicate:
Efectul de peliculă (Editura Vinea, 2006);
Numele meu e Dmitri (Editura Paralela 45, 2010);
Dmitri: uite viața (Casa de Editură Max Blecher, 2012);
Dmitri: genul cinic (Editura Cartea Românească, 2015)
cîmpuri gravitaționale
Aceasta este casa în care ei au intrat să taie soarele
răsfirat prin perdea ca o ploaie curată de vară
cu picioarele lor subțiri,
de copii.
Să-și vînture juliturile proaspete fierbinți să le schimbe
culoarea sub jetul cald de lumină oblic binefăcător
difuz de parcă ar fi fost gîndul meu de acum.
Aceasta e casa în care ei au intrat
doar pentru a nu mai ieși
cu adevărat, niciodată.
Uite memoria:
cel puțin un nivel al înțelegerii se estompează
pentru a lăsa o scenă să se rotească în gol,
la infinit, în cîmpul creat de ea însăși.
Un mecanism repetitiv care ține cît viața creierului.
Uite memoria: tot ce se întîmplă cu mine
rămîne mult în urma mea
și se repetă.
Cînd combustibilul decuplează naveta de Terra,
aceasta e casa pe care nu o mai vezi, tu, atît
de matur încît să te întrebi ce e mai ușor
de învins, gravitația sau încărcătura
unor gînduri care n-au ajuns
niciodată gesturi, dar
pe care le vezi sub
fiecare gest,
oricînd.
Nici un cuvînt, nici un gest,
totuși parfumul
atîtor locuri
absente.
Amintire implantată numărul 1:
„Aşa de aproape de altă viaţă, una diferită, aflată în spatele unui perete subţire. O viaţă de neatins, deşi o simt tot timpul lîngă mine, urmîndu-mă”
Amintire implantată numărul 2:
“ O zi rămasă mult în urmă, deşi o simţi tot timpul
lîngă tine, urmîndu-te.“
Amintire implantată numărul 3:
“ Uite istoria ta: roşeaţa din obraji
dispare cu timpul.”
Amintire implantată numărul 4:
“Într-o viață posibilă dintr-un univers atît de apropiat de acesta, încît îi poți simți pulsația, stăteam cu cineva pe malul unui lac și mîncam popcorn, beam cola.
Se întîmplă că mici portițe se deschid la un moment dat între lumi, doar pentru a se strecura atît de puțin dintr-o parte în alta, încît nici nu mai știi cum ai ajuns aici: singur și liniștit și confortabil cu tine, în punctul cel mai neted al resemnării, pe care-l poți numi răsfăț.
Cînd se face transferul, nu trebuie să atingi nimic. Tot ce atingi rămîne mult în urma ta și se sfărîmă. Dar eu am ajuns aici, de neclintit, pînă la trecerea într-o zi nouă. Stau și aștept și aștept să fiu surprins, holbîndu-mă la posibilități. Emoție peste care vine control peste control peste control.”
#Interludiu: amintiri implantate
Dar sunt şi amintiri implantate. Și eu am străbătut spațiul
cosmic cu amintiri implantate în creier. Amintirile mele
sunt picături de apă în imponderabilitate. Le văd
traversînd porțiuni periferice și mi-e lene să mă
întind după ele ca să nu dereglez instrumentele
de bord. Îmi aleg mai bine altele – care pot fi
adevărate. Și eu am traversat, deci, spațiul
cu amintiri implantate și mă gîndeam că,
într-o poezie celebră, nu mai știu cine
tot cu gene ostenite sara suflă-n
lumînare, viața proprie singur
nemaiștiind-o pe de rost.
Și parcă nu e totuna?
#Stări asociate:
Control peste control peste control demonstrații rigurozitate disciplină și pauze care preced sunetul trasării unei linii de fracție cu creta ca să insinueze amintiri proaspete cu meciuri de fotbal pe terenul de bitum.
Sumă de la i egal unu la infinit din i la puterea 1 supra p din a i de x plus a i de y totul la puterea q, înmulțit cu i la puterea minus 1 și totul la puterea 1 supra q dar sunt și spații libere unde a fost comunicare și apoi n-a mai fost comunicare, unde a fost sensibilitate apoi n-a mai fost sensibilitate și unde a fost viața noastră in nuce adolescența apoi a fost viața noastră apoi n-a mai fost.
#Stări asociate:
Introvertit, meditativ, rezervat, concentrat, schimb valutar negociat, intuitiv, anticipativ, imaginativ, teoretic, reflexiv, într-o zi Dmitri a rămas
încremenit în faţa calculatorului de la birou şi s-a gîndit: uite viaţa.
Încremenit în orizontul evenimentului, așa m-ar vedea
cineva, dacă ar avea cine. Să spunem că memoria,
prin propriul efort de deformare și amplificare,
ar putea avea nebănuita capacitate de a
se constitui într-o prezență externă,
o entitate care s-ar putea separa
de mine doar pentru a fi un
observator: așa m-ar vedea,
încremenit în orizontul evenimentului, ca și cum nu m-aș
mai putea mișca, nici dacă aș vrea. Memoria mea, deci,
să spunem că ar putea să stea la marginea unei
acumulări de materie dincolo de care doar în
maturitate și plictiseală mai poți plonja,
unde începusem să alunec deja
de o vreme. De cîțiva ani buni.
Ar putea ea, memoria,
în cazul ăsta, să mă
prevină cumva?
