Am emoții, indiferent că e un public restrâns sau unul numeros

Ai debutat editorial în 2013, cu volumul „cu genunchii la gură”, Charmides, volum care a câștigat și a fost nominalizat la câteva dintre cele mai importante premii literare din România. Ți se pare că ești „adaptată” la scena literară din România? Cu ce scenă literară din afară rezonezi cel mai mult?
Cuvântul „adaptat” îmi pare din start tricky. Pot să fiu adaptată în sensul în care deja cunosc destul de mulți scriitorii români, atât din cei foarte tineri cât și din alte generații, i-am citit, mă bucur mereu să-i redescopăr și să vorbesc cu ei. Din alt punct de vedere „adaptat” ar putea fi și doar în cazul generației mele, deși termenul de generație devine obositor. În cazul acesta nu mă simt adaptată dintr-un singur punct de vedere, și anume al „integrării poetice”, cum îmi place mie să o numesc. Suntem toți atât de diferiți, și aici nu mă refer numai la scrisul în sine, dar și la cum privim literatura, muzica, arta. Cred că dacă am ajunge toți pe o insulă ne-am certa foarte des (o ceartă constructivă, bineînțeles). Îmi place diversitatea asta și chiar mă bucur că e așa pentru că am ocazia, atunci când se fac invitațiile pentru Z9Festival, să citesc și să aleg între voci atât de diferite încât e foarte greu să decizi, iar tocmai gradul ăsta de dificultate face poezia tânără din Ro și mai interesantă. Cu ce scenă literară rezonez cel mai bine? E greu să răspund pentru că am câțiva poeți care îmi plac foarte mult, din diferite țări, dar am observat că mă întorc des la poezia unor tineri din spațiul anglo-american, cum ar fi Emily Berry, Ocean Vuong, Oli Hazzard, Mira Gonzalez sau Daniel Bailey.

Ce poeți germani ai vrea să fie traduși în limba română?
Jan Wagner și Martina Hefter, în primul rând. Deși îmi dau seama că sunt foarte greu de tradus, dar sper, totuși, că cineva o să aibă destul curaj pentru asta.

De curând, a apărut revista Lichtungen, care are un dosar dedicat poeziei și poeților români. Traducerea textelor îi aparține lui Alexandru Bulucz. Cât contează pentru tine să fii tradusă în limba germană?
În primul rând m-am bucurat enorm când Alexandru Bulucz mi-a spus celelalte nume care o să fie publicate, și de faptul că sunt cea mai tânără dintre cei selectați. Nu cred că se putea o companie mai grozavă decât Ruxandra Novac, Ștefan Manasia, Dan Coman, Livia Ștefan și toți ceilalți. Traducerea poemelor mele în germană poate conta foarte mult acum, în special datorită faptului că momentan locuiesc în Germania. Poate o să mă aducă, într-un fel, mai aproape de scena literară de aici.

Ai fost invitată la mai multe evenimente multimedia, unul dintre ele Amural, festival vizual deja celebru (Brașov). Cum îți gândești „momentele”, cât de important e spațiul, cât de important e publicul?
La Amural cred că am avut cea mai mișto lectură de până acum. Țin minte că Robert Gabriel Elekes mi-a spus, înainte cu câteva ore să citesc, că lectura trebuie să dureze între 30 și 40 de minute. M-am gândit instant ce o să fac atâtea minute acolo. Eram obișnuită cu lecturile simple, de maximum 15 minute, uneori cu muzică, dar cam atât. Așa că am vorbit cu tipul care se ocupa de visual-uri, i-am spus ce vreau, Claudiu Fălămaș m-a ajutat cu muzica și așa am reușit un performance de jumătate de oră, cu muzica celor de la Tides from Nebula, cu niște visual-uri aproape psihedelice, cu oameni care erau atât de relaxați încât s-au întins pe podeaua aceea rece a Turnului Alb și mă ascultau. De obicei nu îmi gândesc momentele, aleg doar câteva poeme și cam asta e. Dar e foarte important publicul. De cele mai multe ori am emoții, indiferent că e un public restrâns sau unul numeros, așa că încerc să-mi dau seama dacă publicul ar accepta puțină muzică pe fundal sau nu. Mă ajută foarte mult să mă relaxez, să citesc rar, fără grabă.

Ce te plictisește cel mai mult la lecturi? Cum ar arăta evenimentul/ lectura perfect/ă?
Greu de spus. Dacă îmi place ceea ce se citește sau ce aud, nu mă plictisesc. Indiferent că e o simplă lectură sau un performance. Sunt într-adevăr poeți care nu știu să-și citească textele, dar e interesant să-i urmăresc și să-mi dau seama că în spatele acelei stângăcii sau timidități sunt texte foarte bune. Nu îmi plac poeții care țin cu orice preț, înainte de fiecare poem, să-și explice poemul, să spună în ce context a fost scris sau să facă glumițe pe seama propriului text. Din acest motiv se numesc lecturi și nu dialog sau interviu.

Ești secretar de redacție al revistei Zona Nouă de ceva vreme. Care sunt libertățile și plăcerile pe care ți le oferi din această postură?
Au trecut deja 6 ani de când sunt secretar de redacție al revistei Zona Nouă și 3 ani de Event Manager al Festivalului. E amuzant când scriu aceste denumiri pentru că, în realitate, sunt denumiri folosite doar în acte, nu ca să acopere câteva sarcini stricte. De fapt, suntem o mână de oameni care fac tot ce pot ca lucrurile să funcționeze. Fiecare la ce se pricepe mai bine sau ce îi permite timpul. Prin intermediul acestui nume, „Zona Nouă”, am avut ocazia să cunosc foarte mulți oameni inteligenți și talentați, de la poeți, la fotografi, la oameni din backstage. Am putut să proiectez alături de colegii mei numere care să ne placă tuturor, sau chiar să-mi pun în aplicare unele idei. De la New Sincerity, Alternative Literature, New York School până la Punk, au fost toate numere care m-au ajutat să descopăr mai multe decât știam și să intru în contact cu oameni pe care îi admir.

Cum a fost experiența unei lecturi la Literaturhaus Salzburg, alături de Yevgeniy Breyger și Kinga Toth?
Cu Yevgeniy Breyger am mai citit anul trecut, la Z9Festival, textele lui plus traducere, și ne-am dat seama că vocile noastre se armonizează foarte bine. Am zis să încercăm asta și la Literaturhaus Salzburg, incluzând și textele mele. A ieșit foarte bine, Kinga chiar ne-a sugerat să facem un fel de duo și să încercăm și în alte locuri  Să o aud și să o văd pe Kinga Toth a fost diferit. E uimitor ce poate să facă folosindu-se de câteva materiale, câteva cuvinte și un microfon. Un performance ca un concert de la care nu vrei să părăsești sala chiar dacă s-a terminat.

***
Krista Szöcs (n. 1990, Sibiu) – A terminat masterul la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, cu o disertaţie despre post-punk şi poezie. Este editor al revistei Zona Nouă și unul dintre organizatorii festivalului cu același nume. În anul 2013, Krista Szöcs a debutat cu volumul de poezie Cu genunchii la gură (Charmides), pentru care a câştigat câteva premii. În 2017 i-a fost publicată o plachetă - locked in silence - în cadrul proiectului Poetry will be made by all, 89plus.