© Jan Böttcher:
La invitația Goethe-Institut București, autorul german Jan Böttcher a petrecut anul trecut o săptămână în România, timp în care s-a întâlnit și a stat de vorbă cu diverși autori și oameni de cultură români. Impresiile sale, relatate sub forma unor însemnări de călătorie, le puteți citi aici.
10
Mă aflu în hala pasajului subteran, la linia 3, tu la fel – dar nu reușim să ne sincronizăm niciodată. Au sosit două trenuri în același timp. Suntem trimiși în restaurantul Panoramic, de unde vedem stadionul de fotbal și apusul peste Cluj. Tragem de firul trecutului:
Clubul Literar a fost un forum on-line, în care v-ați criticat reciproc, deoarece critica publică a celor mai în vârstă n-a dus pe nimeni nicăieri. Discuția secretă a fost forumul următor care există încă în Arad ca festival. Vorbim despre micile odăi ale poeziei din Bistrița, Brașov, Cluj. Pe bilețelul care căzuse sub frigider, este scris că ai plecat afară să te plimbi. Plus un număr de telefon, o rețetă și o oră la care ar fi trebuit să se întâmple ceva. Am uitat ruperea versurilor, este una dintre poezii, stăm acolo și traducem. Frumosul joc tâmpit româno-englez-german – de unde să știu, dacă versiunea mea e bună de ceva, dacă îți corespunde. S-ar putea, credem în sensuri, dar niciunul dintre cuvinte nu se potrivește întocmai. Mâncăm supa părinților tăi și o luăm întăriți peste dealurile din Florești. Îmi explici familia mea, în funcție de zodiile noastre. Ca vărsător locuiesc cu trei cetățeni ai pământului. Știu că e greu, nu trebuie să-mi spui… – uneori există aer. Pădurea se deschide, pășuni, salturi blânde. E duminică dimineață. O turmă de oi trece, puncte albe, curând la mare depărtare. Dangătul clopotelor străbate din vale. Cântecul coral din Monasterio. Acum știu la ce te referi cu Glitches. Închid ochii. Pui de vidre înoată direct prin fața ochilor mei.
11
Stăm în mașină, ploaie pe parbriz. Lași motorul pornit. Fratele tău stă de zece ani pe Ulysses. Asta s-ar putea să nu fie chiar așa, iar eu știu doar că ăsta de aici e rucsacul meu, iar acolo e speranța mea și următoarea întâlnire. În vagonul de noapte sunt dezamăgit, cabina e de două persoane, dar nu urcă nimeni altcineva. Prima dată când mă dor urechile de la atâta liniște. Mă apuc de corectat o carte ce urmează să apară în primăvară. ”De câteva ori m-am trezit, când cineva a crăpat ușa și a rămas în prag. Știi cât de sensibil mi-e somnul, chiar dacă se întâmplă uneori să sforăi. Dacă ar fi bătut la ușă sau ar fi tușit discret, l-aș fi auzit. Dar nimic din toate ăstea. A rămas nemișcat acolo. ‚Vino înăuntru, dragul meu‘, i-am spus de fiecare dată, ‚vino înăuntru, m-ai deranjat oricum, vino înăuntru și aprinde și lumina.‘ N-a făcut-o însă.“
Cu mulțumiri lui Bogdan Cosa, Dan Sociu, Filip Florian, Mihai Duțescu, Lavinia Braniște, Gabriela Adameșteanu, Adrian Lăcătuș, Vlad Dragoi, Robert G. Elekes, Vlad Moldovan, Rareș Moldovan, Bogdan-Alexandru Stănescu, Andrei Dosa, Cosmina Moroșan, Ștefan Agopian.
Traducere din limba germană: Manuela Klenke
