© Jan Böttcher
La invitația Goethe-Institut București, autorul german Jan Böttcher a petrecut anul trecut o săptămână în România, timp în care s-a întâlnit și a stat de vorbă cu diverși autori și oameni de cultură români. Impresiile sale, relatate sub forma unor însemnări de călătorie, le puteți citi aici.
2
Privim din curtea din fața Café Legere spre piața Rosetti, tu fumezi țigări de foi rulate manual. Te-ai încărcat în străinătate cu fericire. Două luni de bursă în Elveția, atât de productive încât ai atins punctul culminant al unui nou roman, un fel de vârf elvețian al Alpilor, de pe care privirea cade acum în valea din spatele cărții. Soare, umbră, orizont. Te eliberez de fericire, deși cauți fiecare drum înspre ea, pentru a devia de la tine. Să vorbim mai bine despre prieteni, cărți bune, despre o rană la cap (ce se întâmplă cu voi toți?), sau să ne uităm la imaginile din telefon, pe care le-a desenat fiul tău, inspirat de Peter Doig, de la care ar fi vrut să învețe, dar acesta a părăsit Academia de Arte Frumoase cu puțin timp înainte, așa cum se cade unui idol. Peter Doig. Caraibele. Culorile lui. Îl am în față pe polițistul singuratic, stând noaptea pe malul lacului, strigând în zare, spunându-ne ceva, de parcă am contempla peisajului celor dispăruți. Ne-am înecat de mult, noi, cei care credem în artă? Atunci ar rămâne într-adevăr doar perspectiva vinovatului, pe care ai ales-o pentru romanul tău. Un ofițer, care trăiește clipe de viață extraordinare, după care este făcut responsabil de masacrul de la Odessa, când în 1941 au fost uciși până la 40.000 de evrei de către trupele române. Învelit într-o conștiință istorică și conștiinciozitate literară, contribui și eu aici, mă recunosc. Uneori ne speriem când moralismul luminează propria ficțiune – și ne întoarcem atât de riguros până apare la polul opus (dezinhibarea), adăugând o nouă spaimă. Pendularea între cele două e o provocare.
3
Mergem în Hotel Capitol la prânz. Te-am luat de la facultatea la care predai. De curând ai renunțat la biroul tău, dar nu era unul pentru scris, deoarece tu lucrezi ca arhitect. Ai fost plătit pentru ideile și schițele tale pentru ca în același moment să-ți fie luat proiectul, se întâmplă și asta din când în când. Ridici din umăr á la daily business. Ai dedicat actuala ta ficțiune jocului pentru putere al arhitecturii, descriind dezvoltarea unui cartier existent în realitate, în București. Mâncăm. Nu știi de ce ești încă aici. Trei copii sunt trei argumente. Dar mai degrabă contraargumente, spui și-mi descrii situația spitalelor. Doar un exemplu. Copilul tău a trebuit tratat la urgențe pentru o infecție gastrică. În spitalul de stat soția ta se înghesuia pe patul copilului dintr-un dormitor comun, peste noapte nu erau locuri pentru dormit. O chestiune obișnuită în România, să ieși din spital mai bolnav decât ai intrat. Ați apelat prin urmare la o clinică privată, care pentru opt sute de Euro nu dispune pentru două zile medici de specialitate, dar cel puțin oferă un spațiu de carantină.
Cu mulțumiri lui Bogdan Cosa, Dan Sociu, Filip Florian, Mihai Duțescu, Lavinia Braniște, Gabriela Adameșteanu, Adrian Lăcătuș, Vlad Dragoi, Robert G. Elekes, Vlad Moldovan, Rareș Moldovan, Bogdan-Alexandru Stănescu, Andrei Dosa, Cosmina Moroșan, Ștefan Agopian.
Traducere din limba germană: Manuela Klenke
