Tristan Marquardt la Brașov | Foto: Eli Bădică
Poetul german Tristan Marquardt a fost unul dintre cei 17 invitați ai celei de-a III-a ediții a Bienalei Europene de Poezie de la Brașov. Eli Bădică a stat de vorbă cu acesta despre poezia sa, despre proiectele în care este implicat, despre rolurile poeziei și al poetului astăzi ș.a.m.d.
Afișul Bienalei Europeane de Poezie de la Brașov 2017
Între 3 și 5 noiembrie a.c., a avut loc la Brașov cea de-a III-a ediție a Bienalei Europene de Poezie, inițiată în 2013 de poetul și profesorul de literatură Andrei Bodiu, preluată și continuată din 2015 de criticul literar și decanul Facultății de Litere brașovene, Adrian Lăcătuș.
Timp de trei zile, în spații diferite – Aula Universității Transilvania, Centrul Multicultural al Universității Transilvania și Tipografia –, 17 poeți europeni din 9 țări și-au citit poemele, au vorbit despre ele, au inițiat dialoguri cu publicul. Tema-umbrelă a Bienalei a fost extrem de interesantă: „Datoria nesupunerii”.
Tocmai de aceea, am dat și eu o fugă la Brașov și am asistat la programul propus pentru ziua de sâmbătă, 4 noiembrie. Printre cei care au citit atunci s-a aflat și Tristan Marquardt (n. 1987, Göttingen, Germania), poet care trăiește în prezent atât la München, cât și la Zürich. A debutat în primăvara anului 2013 cu „das amortisiert sich nicht” (kookbooks), care conține mai multe volume. În același an, a primit două premii: Feldkircher Lyrikpreis – alături de Tabea Xenia Magyar – și premiul special în competiția Microsoft „Office 365 Kreativwettbewerb”. Lectura sa faină mi-a atras atenția, așa că am stat de vorbă cu acesta ulterior despre poezia sa, despre proiectele în care este implicat, despre rolurile poeziei și al poetului astăzi și multe altele, despre care vă invit să citiți în rândurile care urmează.
De ce poezie?
Din mai multe motive. Am să numesc doar câteva: concentrația, lucrul cu și asupra limbajului, arta limbajului și arta sunetului, faptul că poți exprima mai mult și diferit decât ai face-o cu ajutorul limbajului cotidian, precizia, libertatea, implicarea socială, poezia ca formă de viață şi aşa mai departe.
Cum scrii? Ai o metodă anume?
Citesc și ascult multe poezii. Scriu foarte încet, la computer. Scriu cicluri de poezii care pornesc toate de la același concept și au aceeași formă. Discut și cu alții despre textele mele, dar și despre ale lor.
Cum vezi scena de poezie din Germania (în special cea a poeziei tinere)?
În momentul de față, este foarte versatilă. Mai multe tipuri de poezie coexistă într-un mod constructiv, se scriu poezii în diferite limbi și dialecte. Există lecturi publice foarte bune, noi formate de evenimente literare, edituri bune și multe colaborări între poeți, chiar și dincolo de granițele unui oraș sau ale țării. Cu toate astea, există încă mult potențial neexploatat în școli, universități, spațiul public, astfel încât avem nevoie de și mai multe resurse pentru a menține viu interesul actual pentru poezie. Este și motivul pentru care mulți poeți se implică activ în popularizarea poeziei.
Cum ți s-a părut Bienala Europeană de Poezie de la Brașov? Nesupunerea și poezia merg mână în mână, din punctul tău de vedere?
Mi-a plăcut programul, publicul mi s-a părut atent, interesat și participativ, iar discuțiile cu ceilalți poeți mi s-au părut instructive. Tema nesupunerii a jucat uneori un rol, alteori nu, așa încât nu cred că există un singur răspuns.
Crezi că poeții ar trebui să participe la evenimente, să-și citească poemele, să vorbească despre ele?
Da.
Ești co-organizatorul unei serii de lecturi - „meine drei lyrischen ichs”. Ne poți spune mai multe despre proiect? Cum a evoluat de-a lungul timpului?
Este vorba despre o serie de evenimente dedicate poeziei și artei, care au loc în München și la care sunt invitați autori aflați la început de drum, nepublicați sau al căror volum de poezii a fost lansat recent. În același timp, are loc o interacțiune între literatură și artele vizuale, multe dintre lucrări fiind create special pentru eveniment și în colaborare cu poeții. Astfel iau naștere mereu spații noi. Între timp, această lectură publică a devenit o platformă importantă de întâlnire și dialog între scena lirică și cea artistică. După încheierea evenimentului, petrecem încă multe ore cu publicul și artiștii prezenți.
Cine e cititorul tău ideal?
Nu există cititor/cititoare ideal/ă.
Ai fost finalistul edițiilor a 19-a și a 20-a a competiției Open Mike. Ce a fost cel mai fain din toată experiența?
Asta se întâmpla cu mulți ani în urmă. Am cunoscut acolo mulți oameni interesanți.
Ești membru al grupului poetic G13. Ce ai învățat făcând parte din acesta?
Multe. De pildă, cât de important este să afli și părerea altora despre textele și conceptele tale. Cât de avantajos este să lucrezi cu oameni care au același entuziasm, dar o altă metodă de lucru. Cât de frumos este să scrii texte la mai multe mâini, texte care să fie apoi prezentate publicului de autorii lor. Și am învățat că literatura are nevoie de mai multă practică socială și mai puțină separare.
Cum a fost primit volumul tău de poezie de debut?
Au fost reacții diverse, multe dintre ele m-au bucurat. Am fost foarte recunoscător pentru multele oportunități de lectură publică pe care mi le-a oferit volumul.
Dacă ar fi să alegi un poem din volum care să fie tradus în toată lumea, care ar fi acesta și de ce?
În Brașov am citit, de pildă, „auszüge eines schattenkatalogs”/ „extrase dintr-un catalog de umbre”, o poezie în care încerc să „definesc” diferitele forme de manifestare ale umbrei. Îmi place foarte mult textul acesta. Dar cred că cel mai bine ar fi să facă altcineva această selecție.
Încă o situație ipotetică. Dacă ar fi să alegi câteva versuri de-ale tale pe care să și le tatueze cineva, acestea ar fi...
Asta trebuie să decidă persoana care își face tatuajul!
