Silvia Grădinaru | Foto: privat
Silvia Grădinaru a studiat germana și a citit la Literaturwerkstatt Berlin. Publicul și publicarea în Germania ar putea fi „posibilitatea unui dialog nesfârșit, a unei reformulări continue a unei realități la îndemână.” Silvia Grădinaru ne răspunde printr-un text proiecție, pornind de la întrebarea „cum poate un poem să își păstreze sau nu teritorialitatea și temporalitatea și care sunt așteptările posibile ale publicului si ale autorului față de acestea”.
2010, bucurești: lectură într-un bar. urma să citesc și venisem cu o prietenă. unul dintre poeții prezenți acolo intră în vorbă cu prietena mea:
- scrii?
- nu.
- ești critic?
- nu.
- ah, știi pe cineva.
2013, berlin: lectură la literaturwerkstatt. la final, ies la o țigară. citisem în romînă, cu versurile traduse în germană proiectate pe un ecran în spatele meu. nu mi-era foarte clar ce a ajuns și ce nu la cei din sală.
și, cum stăteam eu în fața clădirii, mă abordează un cuplu. într-o germană perfectă, aud că se opriseră din întîmplare la eveniment, că erau doar în trecere, că s-au bucurat că au rămas. m-au felicitat, mi-au spus ce le-a plăcut la ce am citit și m-au îndemnat să continuu.
le-am mulțumit și m-am fîstîcit de două ori. o dată pentru că nu era o reacție cu care să fiu familiarizată. a doua oară pentru că, deși studiasem germana, o înțelegeam mai bine decît puteam să o vorbesc.
cred că au presupus că sunt timidă, așa că a fost o conversație scurtă.
2017, oriunde: am ales grupajul de mai jos pentru că e o joacă. și, mai mult, pentru că a pornit din joaca altcuiva. mai precis, din „partiturile de întîmplări” pe care le abordează yoko ono în
grapefruit.
textele de acolo își propuneau să facă
performance-uri la nivel de text din lucruri și idei simple. mi se pare o miză bună.
ai la dispoziție moduri noi de a-ți reformula realitatea, cu ingrediente cunoscute. dacă le urmezi sau le creezi apoi pe ale tale, e doar o chestiune de alegere.
cred că s-ar putea face lejer o antologie din exerciții de genul ăsta. de la scriitori profesioniști, la amatori de
workshop-uri creative, sau doar oameni de pe stradă – cred că oricine ar putea participa și duce mai departe ideea. uite, dacă s-ar face antologia asta, la orice lectură din ea s-ar putea crea texte noi. n-ar fi interesant?
e doar un exemplu. în general, dacă ar fi să caut ceva în ideea de publicare și public pentru asta, ar fi posibilitatea unui dialog nesfîrșit, a unei reformulări continue a unei realități la îndemînă.
ca spectator, e mișto să auzi ceva cu care poți rezona, ceva numai bun de citat pe facebook, dar cred că e mișto și ca ce auzi să te facă să te întrebi „dar eu cum aș face?” la fel cum cred că e plăcut să fii citat, dar cred că e cel puțin la fel de plăcut să știi că ai inspirat ceva mai mult de atît.
și, că tot am vorbit de joacă, mi-ar plăcea ca schimbul ăsta să se întîmple fără să se ia nimeni prea tare în serios. mai cum s-ar zice: simplu, elegant, cît de cît.
publicare sau eveniment, scriitor sau cititor, să fie mai mult despre cum ții dialogul viu. și despre ce faci în sensul ăsta dacă ești sincer cu tine și cu ceilalți.
kiwi
1.
desenează o acadea
și mănînc-o
șterge-o încet
cu guma
pe măsură
ce se topește
2.
roade ultima bucățică
3.
vindecă-te
scrîșnind
muzică
4.
desenează un sertar
din nimic
în loc de mîner așază-te
în poziție fetală
5.
gîndește-te la ceva frumos
gîndește-te la coșmaruri
visează că ești un cîine
dă din încă două picioare
dă din coadă cînd îți vezi stăpînul
visează că ești un cîine
aleargă-ți coada
pînă faci un cerc
perfect
6.
așază-te în centru
pe pămînt visează
că ești om
7.
nu te mai trezi
_
