„Alles ist jetzt!“ Roman von Julia Wolf – Interview mit der Autorin ...

Julia Wolf a scris o carte despre o tipă care își confruntă, practic, demonii, pagină de pagină. Cel mai pregnant dintre sentimentele pe care le are protagonista Ingrid pare a fi că nu aparține lumii ăsteia, în timp ce alienarea ei se zbate între momente de indiferență și isterie. Într-un exercițiu de ficțiune pură, Julia Wolf portretizează nehotărârea cu care înaintează Ingrid în viața ei și arată relațiile mai mult sau mai puțin disfuncționale pe care le țese cu cei din jur. Fuga și escapismul, un vid existențialist reglat pe frecvențe contemporane, senzația de a fi în permanență nelalocul tău - Ingrid traversează cu o grație tristă cam toate aceste stări, într-o pasivitate care parcă respinge momentul prezent.

Julia Wolf scrie proză și text scenic pentru teatru, radio și film. A scris o piesă de teatru, pe care a și înregistrat-o după, precum și un scenariu. ”Alles ist jetzt”, romanul ei de debut din 2015, a câștigat premiul Literatura 2015 al Brandenburg Lotto. În toamna aceluiași an primește o bursă-rezidență la Port Cultural Cetate și una în Statele Unite ale Americii. 2016 pare a fi în continuare aglomerat de rezidențe, dar până atunci, Julia a ajuns și în România, unde a participat la o seară de lectură dedicată ei și lui Bogdan Coșa, tânăr scriitor autohton. Evenimentul a fost organizat de Institutul Goethe București și promovează tinerii autori contemporani, mai specific întâlnirea mediilor literare român și german. Julia a citit câteva fragmente din cartea ei, transferând publicul în starea de spirit a protagonistei și în atmosfera parcă suspendată a romanului. După lectură, Julia se arată o prezență relaxată, jovială și motivată să vorbească despre carte și despre cum a fost tot acest proces pentru ea.

“Ingrid întoarce capul, îl priveşte pe frate-său. Îl observă în lumina palidă a dimineţii și ştie: ăsta n-a dormit. A stat toată noaptea treaz. Pe fundul unui bazin de beton, cu picioarele sprijinite de perete.”

(Citat din traducerea în limba română a Capitolului Doi al romanului „Alles ist jetzt“ de Julia Wolf, Frankfurter Verlagsanstalt 2015, de Sorin Georgescu )

ALLES IST JETZT Trailer from Julia Wolf on Vimeo.

Dana Berghes: Ai lucrat mulţi ani la „Alles ist jetzt“. Poţi să-ţi descrii procesul de creaţie?
Am scris scena în care pisica face în bucătărie când aveam 16 ani – în fine, o primă versiune a scenei. La 20 de ani, am primit o bursă datorită acestui text. În cadrul acestei burse am scris un roman, care nu mi-a plăcut însă prea mult, aşa că a dispărut într-un sertar. Când aveam aproape 21 de ani, a trebuit să mă mut, aşa că manuscrisul mi-a ajuns din nou în mâini şi l-am recitit. Nu mi s-a părut prea bun, dar mi-au plăcut personajele principale, Ingrid şi Gordan. Aşa că am început să rescriu romanul, doar pentru mine. Şi aşa s-a născut „Alles ist jetzt“.

Ce relaţie ai cu personajele romanului tău? Cu cine te asemeni, pe care dintre ele le iubeşti, pe care nu le iubeşti?
Dragostea şi simpatia sunt pentru mine nişte elemente destul de ciudate când vine vorba de literatură. Eu îmi iau toate personajele foarte în serios, dar nu îmi pasă neapărat să le fac să pară simpatice – mai mult mă interesează rupturile şi lucrurile mai superficiale.

Cum te consolezi când te simţi singură?
Îmi amintesc de momentele în care m-am simţit legată de alţi oameni. Asta nu mă ajută însă întotdeauna, uneori sunt de neconsolat.

Ai vreun scriitor preferat – german, internaţional, tânăr, străvechi – şi de ce îl consideri astfel? Ai vreun model printre aceştia?
În funcţie de textul la care lucrez mă interesează lucrări diferite. De exemplu, pentru romanul la care lucrez acum, am căutat dialoguri interioare, am citit Schnitzler şi Faulkner, dar şi Marlene Streeruwitz. Apoi mai sunt eroii cei mari, la care mă întorc mai mereu. Virginia Woolf, Franz Kafka, Herta Müller, pentru a aminti doar câţiva dintre ei.

Cum arată o zi normală din viaţa ta?
Încerc să mă trezesc devreme, lucru care nu-mi reușește mereu. Dimineața lucrez mai bine. Când sunt cuminte, ies după amiaza la aer și fac mișcare, mă întâlnesc cu lume, pentru că după amiaza nu prea pot lucra cum trebuie. Seara sunt iar în formă, parcă scriu cel mai bine. Îmi fac o cană mare de cafea și scriu până în zori. Atunci când merge bine. Când nu merge, stau cu ochii pe pereţi, fac cercetare, scriu în jurnal. Sau citesc.

Ai vorbit despre bursele pe care le-ai avut. Care a fost cea mai importantă experienţă de acest fel şi de ce? Cum te simţi când lipseşti mai mult timp de acasă?
Două aspecte sunt importante pentru mine la o bursă. Pe de o parte, să mă pot dedica netulburată proiectului la care lucrez. Am nevoie de această libertate, nu îmi trebuie termene şi obligaţii. Pe de altă parte, este această senzaţie de a fi străin într-un loc, care poate fi foarte propice pentru scris. Chiar şi atunci când locul în care mă aflu nu se regăseşte deloc în text - îmi părăsesc mediul cu care sunt obişnuită, ceea ce pare să îmi ascută percepţia asupra propriei persoane, dar şi asupra scrisului meu. La Berlin se întâmplă tot timpul câte ceva, iar viaţa mea socială îmi ocupă mult timp, aşa că mă bucur să mă pot retrage o vreme, dar totodată mă bucur la fel de mult şi când mă întorc.

De ce ai venit în România şi cum au fost cele două luni de la Cetate – pentru tine personal, dar şi "profesional"?
Auzisem de Portul Cultural de la Cetate şi voiam neapărat să ajung acolo, părea să fie locul perfect în care să scrii. Așa că m-am înscris. Când am ajuns acolo, nu-mi venea să cred cât este de frumos. Dunărea, pădurile, apusurile formidabile. În plus, este și un loc foarte ferit, așa că nu prea sunt lucruri care să își distragă atenția de la lucru. În cele două luni pe care le-am petrecut acolo a reușit să scriu o mulțime. Sigur, am fost și foarte singură, dar acesta este un lucru cu care mă descurc de obicei. În plus, acolo era o haită mare de câini care m-a ”adoptat”. Nu glumesc – cum ieșeam din casă, câinii erau pe poziție. Niște animale foarte speciale, atât de prietenoase, de iubărețe... Chiar dacă acum, când o spun, poate suna caraghios. Întâlnirea cu câinii de la Cetate a fost pentru mine foarte specială.

Cu ce este Iașiul și Chișinăul diferit de București? Ți-ar plăcea să revii în România?
Eu călătoresc foarte lent, am nevoie de mult timp pentru a mă obișnui cu locurile noi. Adesea mi se întâmplă să nici nu reușesc să mă împrietenesc cu un loc, că trebuie să mă întorc deja acasă, sau o fac de abia când ajung a doua oară în același loc. Asta nu ține de locul respectiv, pur și simplu așa sunt eu făcută. Și cu cât revin mai mult într-un loc anume, cu atât mă simt mai bine, cu atât am mai multe de descoperit. Astfel încât sper că mă voi reîntoarce des la București și la Cetate, dar și la Iași și Chișinău mi-ar plăcea să revin. La o primă vedere e evident că sunt niște orașe mai mici decât Bucureștiul și că au influențe culturale diferite. Dar, cum am mai spus, am nevoie de mai mult timp pentru a-mi da seama despre ce este vorba.

Unde ţi-ar mai plăcea să mergi?
La întrebarea „unde nu ţi-ar plăcea să mergi?“ ar fi, cu siguranţă, mai uşor de răspuns. În general, îmi place foarte mult să călătoresc, doar că niciodată nu îmi place să fiu un simplu turist. Prefer să am ceva de făcut în locurile respective, să cunosc oamenii etc.

Cum răspunzi când cineva spune despre cartea ta „Alles oder jetzt“ că este un simbol al generației tinere?
Nu pot spune decât că nu pretind să vorbesc în numele unei generaţii.

Ce impresie ţi-a făcut scena culturală românească? Ce ştii despre tinerii scriitori români?
M-am bucurat foarte mult să aflu în persoana lui Bogdan Coșa un partener de discuţii nemaipomenit. Aproape tot ce ştiu despre scena literară românească ştiu de la el şi îmi pare că este foarte diversă şi că am încă multe de descoperit despre ea. Nu pot să spun decât că sper ca tot mai mulţi tineri autori români să fie traduşi în germană şi engleză, pentru ca eu să le pot citi textele.

Munca de scriitor presupune disciplină. Cum reușești să o faci? Îți mai amintești când te-ai hotărât să devii scriitoare?
M-am hotărât la 20 de ani, după terminarea studiilor. Eu am scris dintotdeauna, dar după ce am terminat facultatea și am început să îmi caut de lucru, mi-am dat seama că nu îmi doream să fac asta. Voiam să scriu. Așa că am decis să îmi caut o slujbă care să presupună să scriu. Nu a fost lucru ușor. Am acceptat faptul că nu îmi aduce nicio siguranță pe viitor. Poate că lucrurile se vor schimba la un moment dat, dar deocamdată este foarte important pentru mine să pot face ce iubesc. Mi-a luat mult timp, mai mult timp decât altor scriitori pe care îi cunosc, să recunosc lucrul acesta și să mi-l asum. M-am gândit destul de multă vreme că trebuie să am un job „serios“. De fapt sunt foarte fericită că, la un moment dat, m-a lovit fatalismul și mi-am zis: o să fac asta acum, pentru că e important pentru mine, iar la celelalte mă voi gândi mai încolo. Acum de abia ce am ajuns în punctul acesta. Şi, sigur, disciplina este un ingredient necesar, nu e ca şi când m-aş aşeza zilnic strigând de fericire la biroul meu. Există destule zile lipsite de orice inspiraţie, zile chinuitoare, dar pe care le iau ca atare. Dorinţa de a scrie, de a lucra cu limba şi de a povesti, precum şi fericirea de a fi într-o postură în care să o şi pot face, bat orice neajuns.