Zurück zu Goethe: Vlad Moldovan în dialog cu Bogdan Coșa

Vlad Moldovan: Prețurile le plătim minut de minut – cu contul, cu karma, cu glitchuri de imagine de sine, carnal și sufletește. Excesul și intensitatea modulează viețile de poeți. În ceea ce mă privește percep rezultantele foarte intricate cu cărarea mea spirituală: uneori e bătătorită de premergători, invitantă, alteori lăstărișul se cere tăiat cu maceta, pașii reorientați de busola interioară. Dar există și un preaplin al momentului prezent, orizonturi imediate, orbiri ale înaintării din care mă hrănesc cât pot – convingerea și evidența că poezia (care e un adevăr ce strălucește nou și singular-imperfect) se dă celui pregătit și acordat când și cât trebuie. Micile mele tentative de a controla câte ceva din excursie sunt înghițite de monstruozitatea junglei.

B.C.: Majoritatea colegilor de breaslă par a semăna între ei – texte, poziții, reacții – și destul de puțin cu tine. Parcă n-ai fi contemporan cu poeții români contemporani din generația ta biologică. Să fie o chestiune de educație? Te-ntreb pentru că ai în spate mai bine de zece ani de studii în domeniul filosofiei și mă gândesc că aici ar putea fi unul din capetele explicației.

V.M.: Colegii nu semănă între ei – ci platformele psihologice și stilistice în care funcționează și scriu. Educația lasă urme – cred că te lucrează negativ cumva – sculptând în tine, perfectând, fasonând filtrele prin care primești realul quantique. Eu sunt un empath dar și un techie (ghinion/noroc? că am ajuns să mă manifest și în mediul poetic – dar, na, este loc și pentru un șaman care mai scrie din când în când și poezie) și poate din combinația celor două coordonate vine și aerul ăsta de alien, de distanță maximală față de semeni.
Consider formarea filozofică ca ținând de baza tuturor activităților creative. Chiar și aici în România – de la creativii din publicitar la Ion Mureșan, Adi Schiop sau activiștii politici, filozofia (adică concentrarea atenției pe textele filozofice – educația asta conceptual vizionară ce o poți deprinde prin studiul său) a fost determinantă pentru o anumită libertate câștigată în viețile și producțiile noastre. O mai evocăm când ne întâlnim cu colegii de facultă – printre bârfele despre foștii profesori, psihanaliști și diplomați acum. Niciunul dintre noi nu-i neagă beneficiile în domeniile în care activează azi.

B.C.: În aceeași logică: zici la un moment dat, Cât de puțini/ văd în vers/ o excelență/ Eu nu știu/ literature/ dar fratele/ meu/ știe. Ești fiul poetului Ioan Moldovan și fratele scriitorului și traducătorului Rareș Moldovan. Ai simțit vreodată că trebuie să ții steagul sus sau te-ai considerat dintotdeauna privilegiat, conținut de aceste legături favorabile?

V.M.: Asta e întrebarea obligatorie din interviurile vieții mele. Cred că am răspuns și răsrăspuns la ea. Dacă tu mi-o ceri, hai să o mai facem o dată lată. Dar feminin. Sunt parte a unei familii greco-catolice – vlăstar și tehnologie a acestui trib. În familii fiecare membru investește cât poate și ultra-ajutorul se compune: Bunica mea, preoteasă formată interbelic în atmosfera seccesion a Oradiei Mari – dar chinuită și întărită de un război mondial, de naționalizarea forțată, de tragedia confesională la care credincioșii au fost supuși de regim – a muncit cât pentru trei să își țină cele trei fete la școli. Mama mea la
rându-i a dat ore de gramatică și literatură decenii pentru household și băieții săi. Fiecare nucleu matriarhal din familia noastră a avut pe lângă casă și câte un cântăreț: bunicul meu cânta dumnezeiște la corul teologilor și apoi în strană, și tati cu poezia, Rareș și eu și tot așa.. Prin urmare privilegiile se țin cu muncă, iubire și credință. Lucruri pe care încă continui să le învăț.

Bogdan Coșa: După Blank (2008) și Dispars (2012), zilele trecute ți-a apărut la Charmides un nou volum de poezii, Glitch. Am citit deja o cronică-fulger la superlativ – în general, reacțiile din online îl anunță ca fiind hitul primăverii. Ce ți-ai propus de data asta?

Vlad Moldovan: Fiecare volum a avut sufletul său, ființa sa independentă și a emanat în
jurul său receptările și rezonanțele potrivite. Everything in its right place. Cu toții din breaslă cred că simțim asta la un anumit nivel. Cărțile au viața lor. Destinul e în caracterul lor. Am scris niște poeme și ele la un moment dat au început să se coaguleze împreună, și-au dat nume, au ales coperta, s-au cerut pe hârtie. Sunt bucuros că am scos cartea asta – că e acum în afara mea înainte să se resoarbă în faldurile psiheului meu. E o senzație de eliberare și de expulziune a ceva care a crescut în tine. De acum e pe cont propriu și e liberă să glitchuiască pe cine vrea ea.

B.C.: Citind-o, am avut senzația că e sfârșitul a ceva, ultima parte a trilogiei.

V.M.: Așa am zis și eu, așa a evaluat și Rareș – dar și alți poeți ca Ștefan Manasia sau Ovio Olaru. E cu siguranță o carte de turnură care încheie o trilogie a unei poetici. Ea narcisizează, derelictează dar și rotunjește proiectul. Pe de altă parte, post-ironic, eu continui să scriu poezie. Din ce în ce mai simplă, aberantă și stranie, poate mai șamanică.
Sau mă trezesc că compun cu alți poeți, că pun accente și cristalizez imagini și la alții – remixez și particip, dacă sunt lăsat și în poezia apropiaților.

B.C.: Ai fost întrebat deseori ce înseamnă titlurile cărților tale. Înțelese corect, acestea sunt o cheie validă de lectură. Te întreb și eu: ce înseamnă glitch?

V.M.: Glitchul e transducția simondoniană, eroarea ce face saltul la un nou plan de configurare a matricei, sau translucența care luminează pentru o secundă și indică profunzimile peisajului. Inițial am căutat un efect de solarizare și nostalgie vintage al anilor 90. Mă feremecau glitchurile casetelor video, deformările acelea ce vin din epoca analogicului. Căutam în muzica electronica echivalente – ascultă de exemplu Caruso de Stump Valley. Traduceam efectul la nivel poetic dar doar pentru stările și evenimentele unde exista acest efect deja. Ulterior se pare că glitchul, eroarea necesară, devine un analogon al transformării.

B.C.: Am asistat recent la o discuție despre poeziile tale; printre altele, cineva afirma cu regret că nu le poate urmări. Te-ai temut vreodată că, deși bine intenționat, cititorul nu o să-ți înțeleagă discursul? Că lumea o să spună că îi place VM pentru că așa e fashionable sau pentru că se jenează să recunoască fățiș că nu pricepe o iotă din ceea ce faci?

V.M.: Dar să nu se jeneze. They should come out lightly. Ce ironie că zici de fashion – căci până acum m-am considerat a fi păstrătorul unei subculturi, a alternativului. Formarea și modelele mele erau creaturile de subsol – acolo unde se transpiră și se iubește până la 6 dimineața pe drumnbase, dub și trance.
Dacă e să mă gândesc strict pe poeme – câte ceva tot se înțelege – și aia e un bun câștigat. Trebuie doar să se lupte cu ADHD-ul generalizat, trebuie puțină concentrare. Eu am scris câte ceva – fac asta din când în când – cernerea și povestea cu dificultatea concatenărilor mele lingvistice nu mă privește.


Bogdan Coșa: Dar tu? Te-ai simțit vreodată neputincios în fața unui autor?

Vlad Moldovan: A fost o carte care m-a dus în infern odată în perioada când depresia explodase crudă peste umerii mei. Nici nu cred că am terminat-o. Citeam doar fragmentar așa și finalmente a trebuit să o dau deoparte pentru că viața se cerea ocrotită. E vorba de Moartea lui Virgiliu de Hermann Broch. Dacă nu mă înșel am folosit și un fragment din ea în Dispars. Iată-l: „şi tot astfel viața lui/ crescutã din hățişul/ creaturilor/ cãțãrându-se/ în nenumãrate încolăciri/ agățându-se/ ici şi acolo/ de lucruri necurate/ şi curate/ trecătoare şi netrecătoare/ de obiecte/ de posesiune/ de oameni şi/ iarăşi de oameni/ de cuvinte şi de/ peisaje/ aceastã viațã mereu disprețuitã/ şi mereu/ trăită din nou”.


Bogdan Coșa: Dacă te-aș ruga să-mi trasezi un drum din prezent către cărțile lui Goethe, care ar fi scriitorii de limbă germană la care ar trebui să mă opresc? Ce-ai citit cu plăcere?

Vlad Moldovan: Sloterdjik - Grass - Broch – Musil – Benn – Nietzsche – Heinrich Heine – Novalis – Hölderlin.

B.C.: În 2018, România va fi invitata de onoare în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig. Ce autori români contemporani ai recomanda nemților?

V.M.: Mi –ar plăcea să văd la standul României o chintă de underdogs poetici: - Sebastian Big - George State - Bogdan Lipcanu - Petru M. Haș - Vlad Drăgoi


Bogdan Coșa: E foarte multă muzică în textele tale. Tu însuți, timid, ai început să mixezi
prin oraș. Ce urmează?

Vlad Moldovan: Vreau să fac muzică electronică într-o căbănuță în Apuseni. Cu o
colectivă poetico-muzicală de prieteni – un sat eco de tripați care să coboare în
weekenduri în Berlin sau la Cluj să mixeze pentru inițiați.

B.C.: Dar literar? Ce vine după Glitch?

V.M.: Tocmai ce am făcut o alegere de viață, un downshifting prin care renunțând la un job în oraș să îmi câștig ore de lectură și meditație. Sper ca în câțiva ani să public o carte de filozofie a tehnologiei. E un imperativ prin care eu mă pregătesc de ceea ce are să vină odată cu valurile astea de shift tehnologic în care suntem imersați.

Post-Scriptum

B.C.: Un sfat pentru scriitorii tineri și debutanți –

V.M.: Aici trebuie să îl citez pe MikeD de la Beastie Boys din Pass the mic –
BE TRUE TO YOURSELF AND YOU WILL NEVER FALL