M-am trezit în nenumărate rânduri simțind o emoție precisă, aceeași de fiecare dată, în special în contexte similare, pe care pur și simplu n-am putut-o numi; un sentiment puternic pe care n-am putut nici măcar să-l explic fără un oarecare efort morfo-sintactic. Și sunt sigur că nu e ceva ce mi s-a întâmplat doar mie.
Cu toții știm că așa evoluează limbajul, creând noi și noi cuvinte pentru emoții și situații a căror frecvență devine la un moment dat suficient de ridicată încât să merite o formulare restrânsă, precisă chiar, care să poată fi ușor accesată mai departe. Când zic
iktsuarpok, inuiții se referă la o nevoie pe care și noi o putem recunoaște uneori, chiar dacă nu suficient de des pentru a-i fi desemnat în timp un termen care să o descrie în limba română; în cultura lor însă, impulsul de a ieși din adăpost și a verifica dacă nu cumva se apropie cineva și-a putut găsi expresia tocmai datorită unui cumul de factori – condițiile climaterice specifice regiunilor locuite, gradul de dezvoltare al populației etc.
Foto 2 | © Mihai Surdu
În acest sens, la polul opus îi avem pe nemți, care s-au deprins să numească o stradă semnalizată excesiv
Schilderwald – cum ar fi putut apărea un asemenea cuvânt în română? Mai degrabă, unul pentru o stradă decopertată excesiv...
Înclinați spre meditație, unui moment trecător, dureros de dulce, de o frumusețe inenarabilă, japonezii i-au zis
aware. Intrând în sfera capitalismului, tot japonezii, auto-critici de data asta, au fost capabili să inventeze cuvântul
tsundoku, descriind un comportament destul de comun al consumatorului, dar care nu știu să fi fost definit în altă cultură, deși există suficienți oameni care cumpără compulsiv cărți pe care le adună la marginea patului și nu le citesc niciodată.Internetul e plin de astfel de cuvinte, prezentate ca intraductibile, deci deosebite. Nu mai insist, găsiți mai multe
aici sau
aici, cu explicații din cele mai interesante.
Foto 3 | © Mihai Surdu
Unul din farmecele învățării limbilor străine constă în facilitarea unei exprimări mult mai precise; ceva ce, la nivel ultra-personal, s-ar traduce ca decodare a unor emoții altfel cusute la gură. Problema e că nu toți avem timp sau structura necesară să repetăm la infinit grupuri nominale, verbe modale sau să reținem reguli de formare ale participiului în diferite limbi ale lumii. Și totuși, fiecare dintre noi are un set de emoții nenumite de care ar uza mult mai lesne dacă ar veni cineva și i-ar inventa cuvintele potrivite într-una din limbile pe care le vorbește.
Dar pentru că asta n-o să se-ntâmple niciodată, propunerea mea e să alcătuim singuri propriile liste, după care, eventual, să schimbăm listele între noi și să observăm care sunt cele mai comune experiențe fără corespondent lexical pe care le avem în grupul de prieteni, pe Facebook sau la birou.
P.S.: Mai jos, primele zece cuvinte de inventat:
1. Senzația de vinovăție pe care o ai când comanzi de pe net ceva ce nu-ți trebuie.
2. Impresia că, pe undeva, ești tras în piept ori de câte ori vezi cuvântul ofertă.
3. Ce simți vara, pe caniculă, când ții laptopul fierbinte pe coapsele năclăite de transpirație într-o cameră fără aer condiționat.
4. Convingerea că ai o notificare – care persistă și după ce ți-ai verificat telefonul.
5. Sfertul de împlinire pe care ți-l dă mutarea tuturor anunțurilor în junk mail; fragilitatea acelui sentiment.
6. Lipsa de satisfacție cu care bârfești o persoană alături de un amic de care nu te mai leagă nimic.
7. Ce simți atunci când cineva începe să te filmeze cu telefonul.
8. Gândul la toți acei oameni care o să te vadă în câteva secunde pe Internet.
9. Consensul celor prezenți într-o încăpere că afirmația celui mahmur cum că n-o să mai bea niciodată e în totalitate falsă, dar că subiectul crede în ea cu tărie.
10. Impresia că, după o vizită chinuitoare la stomatolog, ești din nou liber, scutit de majoritatea grijilor și a sarcinilor pentru câteva ore.
P.P.S.:
Lăsați în comentarii listele voastre. S-ar putea dovedi distractiv și instructiv în același timp.
