Cărți germane de pus sub brad

De-a lungul anilor, FILB a fost cadoul literaților de la începutul lui decembrie, momentul în care ne bucurăm de prezența unor super autori, într-o atmosferă prietenoasă, cu discuții pline de miez. De la această impresie am pornit dosarul de față. M-am gândit că ar fi fain să-i rog pe scriitorii invitați anul acesta la FILB să ne recomande, la rândul lor, cadouri de Crăciun. De aceea, i-am întrebat „Ce carte/cărți germane, tradusă/traduse sau nu în limba română, ați recomanda cititorilor să o/le pună sub brad?”. Răspunsurile lor, aranjate în ordinea în care au fost prezentați la FILB, le găsiți mai jos. Să vă inspire!
Dosar de Eli Bădică


Irina Teodorescu

Am citit „Douăzeci și patru de ore din viața unei femei” – care nu este un roman, e o cărticică, o nuvelă, nici 70 de pagini nu are, dar ce bijuterie! – acum zece ani, deci nu mai țin minte foarte bine cum se desfășoară lucrurile exact. Țin minte însă această femeie în viața căreia privim, prin ocheanul lui Zweig. O femeie frumoasă, o femeie bătrână, bogată, o femeie nebună, vie, tânără... O femeie singură într-un hotel. Un suspin. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult este tocmai ocheanul lui Zweig. Descrie o femeie, descrie el ce simte ea (și a mai făcut-o și în alte opere) cu mintea lui de bărbat, în 1927, când femeile nici nu votau (existau, era să scriu), și e ca și cum, încă o dată, fără să-l numească, subliniază dezechilibrul lumesc.
Atât. Povestea e frumoasă, dar nu o mai țin minte. Important este că Zweig este omul care a fost, scriitorul care este. Important este ce ne-a transmis, ce ne transmite, important este să-l lăsam să ne pătrundă.

Irina Teodorescu a debutat în 2011, cu volumul de nuvele „Treize”. Romanele „Blestemul tâlharului mustăcios” (2014; Polirom, 2016) şi „Les étrangères” (2015) o impun imediat pe scena literară franceză.

Veronica D. Niculescu

Cu foarte mulți ani în urmă, când încă avea ursul coadă, iar eu aveam o prietenă foarte bună, adică prin 1991, prietena asta a mea a venit într-o zi pe la mine și, așezată direct pe covor, mi-a spus: „Citește cartea asta”. Afară probabil bătea un vânticel cald care legăna pânza șezlongului din balcon și înfiora crinii. Dana mi-a dăruit o carte sub titlul căreia scria „basm-roman”, iar asta mi s-a părut grozav. Și mai era și un subtitlu atrăgător: „Strania povestire despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul furat”. Pe copertă scria „Momo”, Michael Ende. Sub coperte aveam să descopăr o poveste incredibil de frumoasă, în esență despre cum își pierd timpul tocmai cei care strigă că n-au timp de pierdut. Pe atunci, încă nu scriam. Dar azi am impresia că probabil prin tot ce-am scris mai apoi am căutat să regăsesc și să păstrez ceva din frumusețea și misterul acestui basm-roman despre timp. „Momo” aș așeza sub bradul oricărui prieten.

Veronica D. Niculescu este scriitor şi traducător. A publicat trei volume de proză scurtă („Adeb”, „Orchestra portocalie” şi „Roşu, roşu, catifea”), cărţile-pereche „Simfonia animalieră” și „Hibernalia”, iar „Spre văi de jad și sălbăție” este primul ei roman.

Lavinia Braniște

Aș recomanda-o pe Juli Zeh, autoare care a și fost invitată la FILB, la prima ediție, în 2008. Are două romane publicate în limba română: „Vultur și înger” și „Schilf”. De asemnea, Julia Wolf, pe care am descoperit-o nu demult la o lectură la Institutul Goethe. Mi-a plăcut mult fragmentul din romanul ei de debut și aștept cu interes traducerea. O carte numai bună de pus sub brad este și volumul recent lansat de Jan Cornelius (scriitor german născut în România), „Eu, Dracula și John Lennon”, scrisă cu mult umor, dar și cu o mare duioșie și îngăduință față de oameni și de viață. Știu că Jan Cornelius scrie și cărți pentru copii și, după ce-am citit cartea (tradusă și adaptată chiar de autor), mor de curiozitate să știu cum ar suna și cărțile lui pentru cei mici.
Apropo de cărți pentru copii, îmi place mult seria cu Minus Drei de Ute Krause. Și orice de Michel Ende (preferata mea fiind „Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă”).

Lavinia Branişte este scriitoare și traducătoare. A scris un volum de poezii, „Poveşti cu mine”, două volume de proză scurtă, „Cinci minute pe zi” şi „Escapada”, și o carte pentru copii, „Rostogol merge acasă”. „Interior zero” este primul ei roman.


Irina Georgescu Groza

Cărțile oferite în dar sunt dovezi de iubire. Cum altfel, decât oferind ficțiune și povești, poți trimite pe cineva drag, cu cele mai mici costuri, într-un tărâm fantastic, unde primește cu împrumut vieți necunoscute și roluri incredibile?
Vă voi propune un magician al literaturii moderne, cel care a creat pentru noi această cale de a călători în lumi surprinzătoare – Franz Kafka, scriitor de limbă germană. Volumul său de nuvele „Metamorfoza și alte povestiri” mi-a influențat scriitura și mi-a dat curajul de a depăși limitele realismului și ale convențiilor pe care le îmbrățișasem în proza scurtă.
Transformarea lui Gregor Samsa dintr-un agent de vânzări, unic sprijin al familiei, într-un gândac inutil și incomod, umilit de șef și de părinți, este surprinsă de Kafka în cadre filmate încet și cu toată splendoarea detaliilor realiste. Un gândac care, respins și batjocorit, se ascunde în camera sa, căutând sfârșitul umilințelor. O lectură despre egoism și izolare și despre fragilitatea existenței umane.
O altă capodoperă a lui Kafka este romanul „Procesul”, început în anul în care a izbucnit Primul Război Mondial. Un volum – puzzle al unei condamnări absurde, despre care ni se dau doar câteva indicii, neputința personajului K. de a se informa, de a se apăra, de a deosebi o farsă de o tragedie, de a găsi un avocat sau de a înțelege legea pentru care este judecat. Totul se petrece accelerat și dens, împotriva rațiunii, și funcționează ca un drog servit în doze mici cititorului.
Franz Kafka, o alegere minunată pentru acest Crăciun și o evadare în literatura germană de cea mai bună calitate.

Irina Georgescu Groza a început în 2014 să publice proză scurtă în publicaţii precum „Revista de povestiri”, „Argos”, „iocan” şi „Apostrof”. A publicat și nuvela „Uciderea vindecătorului”. Debutul ei editorial este volumul de povestiri „Dincolo de ferestre”.

Jan Koneffke

„Mărturisirile escrocului Felix Krull”, de Thomas Mann, traducere de Corneliu Papadopol, Humanitas Fiction, colecția „Raftul Denisei”, 2015.

Romanul lui Thomas Mann, subtil, ironic și autoironic, cu acțiune densă și personaje care te prind în mrejele lor, este la fel de șarmant ca eroul său – bon viveur-ul, șarlatanul, escrocul și aventurierul Felix Krull. La fel cum „norocosul“ Krull reușește să-i seducă pe cei din anturajul său să-și atingă scopurile: bani, ascensiune socială și plăceri trupești, la fel ne seduce Thomas Mann cu ajutorul romanului său, pe care îl citim pe nerăsuflate. Personal, nu mă miră că un român – escroc, e drept – a inspirat această carte germană reușită.

Jan Koneffke este prozator, poet şi jurnalist. A debutat cu microromanul „Vor der Premiere”, urmat de volumul de versuri „Gelbes Dienstrad wie es hoch durch die Luft schoss”. Romane publicate până acum: „Paul Schatz im Uhrenkasten”, „Eine Liebe am Tiber” („O iubire la Tibru”), „Eine nie vergessene Geschichte”, „Die sieben Leben des Felix Kannmacher” („Cele şapte vieţi ale lui Felix K.”) și „Ein Sonntagskind”.

Vlad Zografi

„Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl”, de Adelbert von Chamisso
– O capodoperă a prozei fantastice.
„Opiniile unui clovn”, de Heinrich Böll
– Minunata voce a lui Böll.
„Cele șapte vieți ale lui Felix K”, de Jan Koneffke
– Privirea pătrunzătoare asupra lumii a unui mare povestitor.
Vlad Zografi este scriitor și dramaturg. A publicat proză – „Genunchiul stâng sau genunchiul drept” și „Omul nou” –, apoi teatru – „Isabela, dragostea mea”, „Oedip la Delphi”, „Regele şi cadavrul”, „Viitorul e maculatură”, „America şi acustica”, „Petru”, „Toate minţile tale” –, un eseu – „Infinitul dinăuntru” – și un roman – „Efectele secundare ale vieţii”.

Tudor Ganea

Recomand „Suferinţele tânărului Werther”, de J.W.Goethe, pentru că „people are crazy, times are strange”, pentru că este un poem în proză (un proem) copleşitor, pentru că Werther îşi cântă (strigă) dragostea acapela, într-un mod atât de diferit faţă de cum este ea astăzi filtrată prin pedalboard-ul plin de efecte ironice, blazate, minimaliste, pentru că este un exagerat, pentru că urlă, pentru că sfârâie, pentru că între paginile sale clocoteşte un delir dostoievskian înainte că Dostoievski să se nască, pentru că este o radiografie a unei inimi amputate, pentru că Werther nu se sinucide, ci este sfâşiat, mestecat şi înghiţit de dragoste, pentru că, citind această carte la 16 ani, am râs, iar la 25 am plâns, pentru că la timpul ei a iscat o adevărată epidemie Werther (cu modă, sinucideri şi celebrări ale personajului), pentru că Goethe a publicat-o la numai 25 de ani şi sunt sigur că, în timp ce o scria, a reuşit cumva să-şi scoată inima şi să şi-o stoarcă peste manuscris, ca pe o lămâie.

Tudor Ganea a început să scrie – în special povestiri – în clasa a X-a şi nu s-a mai oprit timp de 15 ani. A publicat, însă, primul său roman – „Cazemata” – abia în 2016, după ce a participat la un curs de creative writing ţinut în tandem de Florin Iaru şi Marius Chivu.