5 cărți noi germane care mi-au atras atenția la Frankfurt

Iată, așadar, cele cinci cărți germane care mi-au atras atenția la Frankfurt.

Frohburg, de Guntram Vesper
Editura Schöffling & Co, martie 2016, 1008 p.
Pentru mine, una dintre cele mai mari descoperiri în materie de autori de la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt, ediția 2016, a fost Guntram Vesper, despre care am auzit atât de multe lucruri bune, încât mă uimește că nu a fost tradus la noi până acum (bine, nici în engleză, de pildă, nu a fost vreodată tradus...). S-a născut în 1941 la Frohburg, un oraș din districtul Leipzig, Saxonia, la granița cu Turingia (un land situat în centrul Germaniei). În 1957, s-a refugiat, împreună cu familia sa, la Berlin, în Germania de Vest. A scris din tinerețe, debutând cu poezie. A publicat zeci de cărți și aproximativ douăzeci de piese de teatru (inclusiv radiofonice), eseuri și scenarii de televiziune. A primit multe premii pentru activitatea sa literară, atât în spațiul german, cât și în străinătate. Anul acesta, pentru Frohburg, i-a fost decernat Premiul pentru Ficțiune al Târgului de Carte de la Leipzig.
De-a lungul timpului, publicații prestigioase germane l-au elogiat în cronici pentru cărțile sale, inclusiv pentru aceasta, cea mai recentă, care este privită ca Erinnerungsroman, un roman al rememorării – de aceea a și fost apropiat de W.G. Sebald. I-a luat șase ani să scrie această carte-mamut, o analiză a perioadei de după război în care jonglează cu cele două Germanii într-un minunat flux al conștiinței. Observații personale, fraze incomplete, identitate și istorie națională, istoria mică și istoria mare, locuri comune, date recognoscibile – toate acestea sunt doar câteva dintre „ingredientele” care sunt menționate atunci când se vorbește despre cartea lui Vesper, Frohburg .

Schreib doch mal hard facts über Dich, de Hannah Arendt și Günther Anders
De ce nu scrii câteva lucruri dificile despre tine. Scrisori 1939-1975)
Editată de Kerstin Putz, Editura C.H. Beck, septembrie 2016, 304 p.
Nu cred că Hannah Arendt (1906-1975), una dintre cele mai importante gânditoare ale secolului al XX-lea, mai are nevoie de vreo prezentare, e destul de cunoscută și publicului român prin cărți precum Originile totalitarismului ori Eichmann la Ierusalim (ambele apărute la Humanitas). Prima ei căsătorie (1929-1937) a fost cu Günther Anders (pseudonimul lui Günther Sigmund Stern, 1902-1992), gânditor, jurnalist și activist german, care a studiat filosofia și istoria culturii cu Panofsky și Cassirer, apoi filosofia cu Heidegger și Husserl. El a devenit cunoscut târziu, iar cărțile sale sunt astăzi mai apreciate decât au fost în timpul vieții. În România, i-a fost publicat recent volumul Obsolescența omului. Despre distrugerea vieții în epoca celei de-a treia revoluții industriale (Tact, traducere de Lorin Ghiman și Roxana Melnicu). Cei doi au emigrat împreună, întâi la Paris, apoi în Statele Unite ale Americii.
Cartea de față, îngrijită de cercetătoarea Kerstin Putz, este primul volum de corespondență publicat vreodată dintre Hannah Arendt și Günther Anders și cuprinde inclusvi eseuri și alte scrieri de-ale celor doi. E foarte interesant de observat în volum dinamica relației lor după divorț, atât la nivel personal, cât și intelectual. De asemenea, cartea ar merita tradusă la noi și pentru că este o mărturie frustă a eforturilor autorilor evrei de a supraviețui – amândoi, cum spuneam, au fugit din Germania.

Das Buch. Eine Hommage, de Burkhard Spinnen, cu ilustrații de Line Hoven
(Cartea. Un omagiu),Editura Schöffling & Co, septembrie 2016, 143 p.
Din titlul cărții, vă puteți da seama cu ușurință că aceasta este o declarație de dragoste – a unui autor, cititor, colecționar de cărți împătimit. E darul cel mai adecvat pentru orice cititor din lumea aceasta, cred eu. Mai ales că are și superbe ilustrații realizate de Line Hoven, o ilustratoare foarte cunoscută, din Hamburg.
Spinnen, cu formație de filolog și o carieră universitară, președinte al juriului, până în 2014, care acordă prestigiosul premiu Ingeborg Bachmann, cu cinci volume publicate până la cel de față, scrie, iată, despre carte, în cel mai accesibil și frumos mod, cu umor și pasiune. În cinci capitole, el încearcă să ne arate de ce este cartea tipărită importantă, care sunt sensurile ei, din ce unghiuri poate fi privită. Leagă cartea de emoții, amintiri, obiceiuri și comportamente umane. Un soi de istorie personală și culturală a cărții, o viziune proaspătă, care pune pe tapet idei interesante legate de universul cărții. Când am citit despre Cartea. Un omagiu, mi-a rămas în minte o imagine: cartea tipărită și cea digitală comparate cu caii, respectiv mașinile. Cred că ne-ar plăcea tuturor să ne cufundăm în volumul lui Burkhard Spinnen

Morgen mehr, de Tilman Rammstedt
(Va urma mâine),Carl Hanser Verlag, iulie 2016, 224 p.
Numele lui Tilman Rammstedt mi-a ajuns la urechi atunci când discutam, cu câțiva profesioniști ai cărții din Germania, despre metode inedite de promovare a cărților. Rammstedt a făcut o altfel de campanie de promovare al celui de-al cincilea său roman: în colaborare cu editura care îl reprezintă, Carl Hanser Verlag, el a publicat online, timp de trei luni, câte un capitol din Va urma mâine. Astfel, cartea pe care o scria la momentul acela a căpătat vizibilitate și a beneficiat de feedback-ul cititorilor, de care autorul a profitat din plin. După cele trei luni și o redactare serioasă, autorul a dat drumul cărții în lume, cu un titlu care se trage chiar din toată această aventură. Nici subiectul cărții nu e de neglijat – un narator care nu s-a născut încă, care se luptă, firește, să-și provoace nașterea; pentru ca acest lucru să se întâmple, viitorii lui părinți, aflați la peste o mie de kilometri depărtare unul de celălalt (mama, în Franța, tatăl, în Germania), trebuie să se întâlnească într-o anumită zi din iunie, anul 1972. Ceea ce urmează e cel puțin la fel de interesant precum tema principală a cărții: gangsteri, oprirea timpului, o conversație cu Dumnezeu, un interviu cu un ciocan etc. O nebunie, nu-i așa?

Binde zwei Vögel zusammen, de Isabelle Lehn
(Leagă două păsări împreună),Editura Eichborn, iulie 2016, 191 p.
În materie de debuturi, romanul lui Isabelle Lehn mi-a atras atenția, nominalizat de curând și la Premiul Ingeborg Bachmann. Acesta este considerat un debut strălucitor în Germania, o autoare care promite, cu un stil apreciat pentru scriitura simplă, epurată de emoții, detașată, limpede.
Binde zwei Vögel zusammen îl are în centrul său pe Albert Jacobi, un jurnalist liber-profesionist în vârstă de 28 de ani, care trăiește în Germania și îmaprte apartamentul în care locuiește cu prietena sa și o pisică. El își construiește o altă identitate pentru a scrie un articol. Așa devine Alladin, iranian cu o soție și trei copii, care locuiește într-o tabără militară bavareză, ce pregătește soldați pentru a fi trimiși în Afganistan. Acolo, el are o cafenea. Zilele îi trec aproape la fel, cu atacuri teroriste și intervenții militare. După timpul petrecut acolo (șase săptămâni), întoarcerea la realitate este dificilă. Și, în plus, care este realitatea? Cam aici ar fi miza cărții tinerei Isabelle Lehn.