Interviu: #tradus de Mariana Bărbulescu

DLITE: Ce fel de literatură citiți cu precădere?

Cititul, și mă gândesc la momentele în care nimic altceva nu contează, a devenit un lux. În ultima vreme citesc mai mult ceea ce „trebuie”, rareori ajung să aleg şi mărturisesc că îmi lipsește o aşa-zisă disciplină a lecturii, nu am niște criterii ferme de selecție şi mă feresc de notorietatea instantanee a unei cărți sau a unui autor. Prefer lucrurile oarecum „așezate” și mă las condusă de instinct, când nu sunt constrânsă, când nu am nimic de dovedit. În fond, o decizie proastă poate să însemne cel mult o carte la care renunţi înainte s-o fi parcurs până la capat. Fireşte, este puțin teribilism în cele spuse – prin natura profesiei reușesc, fără efort, să evit asemenea situații. Oricum, dacă ar fi să mă refer strict la preferințe literare, îmi asum conștient o oarece desuetudine și mă opresc la literatura scrisă în intervalul cuprins între sfârşitul secolului al XIX-lea şi cel de-al Doilea Război Mondial. Asta nu înseamnă că nu-mi plac şi cărți scrise recent, este doar perioada în care mă simt cel mai confortabil.

DLITE: Cum trebuie să fie o traducere literară bună?

O traducere bună, admițând că limba română nu este o problemă, cum se întâmplă destul de des în ultima vreme, din păcate, este aceea pe care n-o percepi la tot pasul ca traducere. Cât de corectă, de fidelă, de adecvată poate fi ea – asta este o altă poveste, care îi privește pe specialiști. Când traducătorul înțelege că în original niciun cuvânt nu este întâmplător, că opera este definitivă și că în „negocierile” lui cu autorul nu are voie să se favorizeze pe sine, că, în fond, ceea ce face el este o reverenţă în fața creatorului și a operei sale, că rolul lui de mediator înseamnă o obligație în plus și nicidecum o posibilitate de manipulare a realităţii unui text, șansele de a avea parte de o traducere bună cresc. Am mai spus-o și o repet: traducerea valoroasă este un act de smerenie, dar şi de creaţie autentică.

DLITE: Cum se desfășoară la dvs. procesul de traducere? Citiți mai întâi cartea în original și dezvoltați conținutul frază cu frază? Trebuie să fi citit mai multe opere ale autorului pentru a te familiariza cu stilul?

Nu reuşesc să-mi imaginez cum ar putea fi să traduc o carte fără să o fi citit mai întâi. Și nu numai atât. Pentru mine este fundamental să pătrund cât mai adânc, să îmbrac „hainele” autorului, să înțeleg, să aud, să gust, să miros cartea, s-o văd, imagine cu imagine și, într-un anume fel, să mă dedublez. Începutul este o căutare febrilă şi presupune uneori şi alte lecturi. Prima variantă mi-e destinată doar mie, feluritele soluții se înșiruie, așteptând un verdict care vine abia în a doua etapă, când „filmul“ se încheagă, rețeaua devine logică la toate nivelurile și agitația inițială dispare. În a treia etapă – a finisării şi şlefuirii – mă interesează mai ales cel căruia i se adresează textul, cititorul. Computerul dispare, hârtia şi creionul devin uneltele de bază, încerc să mă distanţez şi citesc, uneori cu glas tare. Să aud limpede cum sună. Lucrez destul de încet, pentru zilele noastre.

DLITE: La traduceri literare din literatura contemporană colaborați direct cu autorii? De exemplu, cu Cătălin Dorian Florescu?

Dacă mă pot bucura de un asemenea avantaj, de ce nu? Pentru mine Cătălin Dorian Florescu înseamnă foarte mult. Pe lângă rezolvarea punctuală a unor probleme, colaborarea cu el m-a ajutat să mă înțeleg mai bine ca traducător și nu numai.

DLITE: Care sunt problemele cele mai frecvente ale unui traducător și cum se rezolvă?

Am o axiomă preferată: nu există traducere uşoară. Cine susţine altceva greşeşte. Problemele sunt atât de multe și de diferite, nici nu știu cu care să încep, lexicale, culturale, stilistice. Diferenţele culturale şi istorice, arhaismele, jocurile de cuvinte, formele dialectale, distorsiunile gramaticale – iată enumerate la întâmplare doar câteva dintre dificultăţi. Tehnic vorbind, există un arsenal întreg de mijloace prin care pot fi rezolvate o serie de probleme, însă calibrarea și ponderea acestora variază de la text la text, de la traducător la traducător.

DLITE: De ce ați devenit traducătoare de literatură?

Ca să fi putut traduce altfel de texte, mi-ar fi trebuit o altă pregătire, cunoașterea unei limbi nu are cum să acopere orice domeniu şi nesiguranța adecvării termenilor m-ar face foarte nefericită, fiindcă totodată mi-aş pierde independenţa pe care mi-o oferă traducerea literară. Cuvintele m-au preocupat dintotdeauna, la fel, literatura. Materialul pe care îl prelucrez ca traducător de literatură este bogat şi generos, fragil şi viguros totodată, plastic şi nărăvaş – o permanentă provocare şi bucurie.

DLITE: La ce lucrați momentan?

În prezent lucrez la realizarea unei ediții Friedrich Schiller care presupune, pe lângă traducere, și multe altele, selecție, comentarii, cercetare. De fapt, este proiectul unui grup de la Catedra de germanistică de la Univeritatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Eu mă ocup de volumul care cuprinde dramele din perioada Sturm und Drang.

DLITE: Puteți să numiți un autor din literatura germană contemporană pe care ați dori să-l traduceți în limba română și de ce?

Încă visez să-l pot traduce cândva pe Arthur Schnitzler, care nu ne este contemporan. Pentru fineţea psihologică, pentru subtilitate, pentru frumuseţe. Câteva dintre cărțile pe care mi le-aș fi dorit au fost traduse deja (Daniel Kehlmann Die Vermessung der Welt; Daniel Glattauer Gut gegen Nordwind). Oricum, aștept și sper să ajungă cât mai repede pe masa mea de lucru ultimul roman al lui Cătălin Dorian Florescu, Der Mann, der das Glück bringt.