© Tracus Arte
Recent, Iulia Motoc a publicat romanul „Maria și Machiavelli” (Editura Tracus Arte, 2020). Vasile Popovici scrie despre acest roman: „Participi la un coșmar semiconștient, le vezi pe toate venind, aștepți o minune, care nu mai vine. Ceea ce Iulia Motoc a putut face pentru noi nu poate face, iată, pentru alter egoul său din ficțiune. Se anunță aici un prozator inteligent, talentat și cu un acut simț al realului.”
Personajul feminin din Maria și Machiavelli pare să urmeze un traseu predictibil al reacțiilor care apar în urma traumelor provocate de relații cu final neplăcut: „fugisem, poate, din Europa ca să uit de Pierre“; „dacă m-am lăsat de fumat, cum să nu mă pot lăsa de Pierre“. Ea pune între traumă și sine câteva oceane distanță, ajungând în America. E mai ușor, în general, să ne confruntăm sau să fugim cât mai departe? Se reface personajul în America sau apar lucruri care îl îndreaptă tot înspre trecut?
Pierre nu este decât un final al unei vieții sentimentale eșuate, în mare parte din cauză că eroina, Caterina, investește totul în cariera ei profesională și familia rămasă în țară. În rest, așa cum îi prezisese Sebastian, „Viața trece pe lângă ea”. Într-un anumit sens este un personaj alienat, precum Străinul lui Camus, pe care îl invocă la sfârșit. Caterina nu se reface fugind, ci lucrurile iau o turnură mult mai negativă pentru ea, care pierde totul. Cred că schimbarea locului este esențială atunci când suferim o traumă, de altfel este indicată de psihoterapeuți.
A rămas America, în percepția oamenilor, o țară a posibilităților și a noilor începuturi?
Credeți că a rămas? În orice caz, a fost în epoca în care Kafka a scris Amerika, la care mă refer la începutul cărții, a fost țara în care te puteai reinventa cel puțin profesional și financiar, o percepeam așa în timpul comunismului. Spuneam că am locuit 6 ani în Manhattan, New York; cred că mulți dintre cei pe care îi cunosc se gândesc la asigurarea medicală, costurile educației copiilor, banii pentru pensii.
„Toți bărbații valabili au restaurante și echipe de fotbal“ este mentalitatea unuia dintre personajele cărții. Cum te-ai documentat despre toate aceste perspective despre viață și limbaje?
Este sora Caterinei, Lucreția, care reprezintă lumea
kitsch a
nouveaux riches. Din păcate, după anii `90, oamenii și mentalitatea de acest gen ne-au invadat. Nu am avut nevoie de nicio documentare pentru a prezenta această lume.
Pentru cei plecați din țară, reîntoarcerea e derutantă - locurile devin mai puțin recognoscibile, se confruntă cu obiceiurile și indiferența oamenilor, iar uneori cu abuzuri. De unde apar aceste rupturi atât de mari între civilizații și culturi, într-o perioadă a globalizării?
Globalizarea este superficială, iar deoseori calitatea informației la care avem acces este diferită, în funcție și de educația pe care o avem. Cele mai multe spații sunt cele în care statul de drept nu domină, așa că sunt spații ale abuzurilor. În același timp există o romantizare a locului în care ne-am născut, și de aceea putem să avem dezamăgiri, așa cum se întâmplă în nuvela Sudul, de Borges.
Le-ai dat personajelor tale o putere limitată? Cum le-ai simțit pe parcursul scrierii?
Cred că da. Personajele mele erau creionate înainte să scriu, nu cred ca oferă mari surprize.
Unii autori sunt stânjeniți în fața personajelor lor feminine, alții în fața personajelor lor masculine. Te-ai confruntat cu vreo astfel de atitudine?
Mă simt mult mai bine cu personajele feminine. Am senzația că le cunosc mai bine. Sunt mult mai interesată de universul feminin, de discriminare, de inegalități, de tot ce ar putea fi subsumat feminismului.
În volum putem sesiza și conspirații care apropie personajul de cititori, iar soarta personajului ne pune deseori pe gânduri și ne îngrijorează. Te-ai identificat cu vreunul dintre personaje scriind volumul?
Cred că este inevitabil, așa cum spune truismul Madame Bovary c’est moi. Biografia personajului principal nu seamănă cu a mea, nu m-am născut într-o familie defavorizată, nu am surori și pe nimeni în jurul meu similar Lucreției, dar viziunea culturală a Caterinei o împărtășesc. Deși existența mea poate părea un succes, împărtășesc cu ea și arheologia eșecului.
Dacă ar fi să fie tradus, în ce țări ai vrea să vezi acest volum în librării? Ce titluri ai vedea alături?
În Franța, unde locuiesc, în SUA - țară în care am locuit, în Germania - pe care o vizitez des, în Italia, Spania. Totul este un vis cu ochii deschiși, iar două autoare pe care eu le iubesc sunt Herta Müller și Elfriede Jelinek.
Iulia Motoc este judecătorul României la CEDO și Profesor universitar la Universitatea București. A fost judecător al Curții Constituționale, raportor special ONU și expert al ONU, al Consiliului Europei și al Uniunii Europene. A publicat cărți și studii în domeniul dreptului internațional și dreptului european. Este doctor în drept internațional al Universității Aix-Marseille III și doctor în Filosofie al Universității București. A fost profesor și cercetător invitat la Universitățile Yale, NYU, Institutul European de la Florența, Miami și Paris I – Sorbonne. A publicat poezie și proză în revistele
Steaua,
Contrafort și
Viața Românească.
