Un poem de Toni Chira

Nume: Toni Chira
Data nașterii: 11 iulie 2003
Locul nașterii: Dej
Domiciliu actual: Dej

---

POEMUL FRANC DEDICAT LUI EZRA POUND

Nu am putut să închid ochii
când realitatea s-a tras,
când a secat ca o baltă.
Nu am lovit cu pumnii în ușa metalică.
Nu am smuls antifurtul.
Nu am fost acolo, alături de cei
care își scoteau trupurile șifonate,
de cei vii, mult prea înnegriți
ca să fie șterși.
Nu am scris poemul ăsta ca un animator
sau ca o lăcustă în pieptul unui fumător
cu ștate vechi.
Nu am crezut în deșeurile fermentate
ascunse sub piele,
în cei care, plini de încredere,
și-au pierdut interesul.
 
Am umblat dincolo de lumile
care pocneau ca fosforul,
purtând pe mine o geacă gri, fără legătură cu restul.
Am văzut de unul singur uriașul mecanic dezmembrat
și tras la imprimantă,
CAP-urile transformate în tipografii.
Ar trebui să ne privim. Cuvintele,
care nu mă ajută, ar interveni pentru mine.
 
„Să ne întoarcem la ce ne frământă.”
Da, Ez, la ce ne frământă.
 
♦
 
Un om dispus oricând să se întoarcă,
să facă drumul înapoi ca unul care a uitat.
Nicio adaptare, nicio matrice
de la care să pornească totul.
Modul în care se împrăștie, fără concesii,
fără să gândească în amănunt,
fără să rămână într-un loc anume,
dar, de oriunde ar fi,
capabil să revină cu aceleași ghete,
în ideea că e mai bine,
că ceea ce nu poate fi acum reglat,
luminat pe dinăuntru sau întors pe dos,
nu dispare și rămâne acolo.
 
Un om din care tensiunea s-a evaporat,
iar acum are mintea limpede.
O șopârlă care te-ar mânca până la umbră,
cum spune Ștefan.
Am plecat la Cicârlău convins
că o ieșire din peisaj îmi va face bine.
Iar apoi, întorcându-mă, nu voi avea din nou
impresia că cei care se află departe,
și la care țin, mă separă de mine.
 
*
 
Cum ne dăm seama care sunt lucrurile
de care ne vom aminti?
Pentru că eu îmi amintesc de mine doar amintindu-mi,
de parcă tot ce mi se întâmplă, se întâmplă în spatele meu,
iar eu, întors, nu pot vedea decât umbrele pe zid.