© Tracus Arte
A. Caius a publicat recent volumul de poezie „Maimuța și ecograful“ (Editura Tracus Arte, 2020). Vom încerca să aflăm mai multe despre acest volum și despre fapte cu adevărat importante, cum ar fi „de ce nu mai are maimuța coadă“. Referindu-ne la un strămoș universal, îl vom trata ca atare:
„A. Caius este al n+1-lea inadaptat al unei lumi unde vocile disonante răgușesc“, scrie pe una dintre clapetele volumului de poezie Maimuța și ecograful. Ți-ai imaginat cum ar fi într-o lume plină de aceste voci disonante și răgușite, unde minoritari ar fi cei nedisonanți?
Nu mi-am imaginat vreodată. Dar întrebarea ta îmi deschide orizonturi, noi și vechi, și mă îndeamnă să o fac.
Privesc aievea, în ograda cu amintiri. Țanțoș un cântec pionieresc îmi trece prin memorie. Una din strofele sale începea: „Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii“. Încerc să îmi imaginez acei copii, ajunși între timp la „a doua tinerețe“, reluând în cor după „decenii de împliniri mărețe“ aceleași melodi. Poate că vocile lor cristaline ar fi azi o lume de voci disonante și răgușite, unde minoritari ar fi cei nedisonanți. Oamenii se mai schimbă. Pare-se.
Dacă regnurile și-ar inversa toate aceste „valori“ cu care ne-am obișnuit, te-ai întoarce de bunăvoie la posibilitatea de a fi om?
Iarba pare întotdeauna mai verde în regnul celuilalt.
Îmi aduc aminte de o poezie. Un proverb, al cărui autor nu-l cunosc. „Din bucata mea de pâine, am hrănit un om și-un câine. Câinele mă recunoaște, omul la necaz mă paște!“ Divaghez.
Dacă prin aceste valori cu care ne-am obișnuit s-ar înțelege pizzeriile și canapelele, serialele pe abonament și jocurile video, aș redeveni imediat Om. Mai ales dacă trebuie să termin o pizza, un serial sau vreun joc!
Un om cu valori termină întotdeauna ce a început! O face cu plăcere. Mai ales dacă trebuie.
Ce simți că este poluat acum în jurul tău? Poți face ceva?
Limba și limbajul. Sunt poluate de nanoparticule. Virtuale corpuri străine. În suspensie. Aș încerca să plutesc în așteptarea unui ipotetic colac de salvare. Până va suna ceasul deșteptător.
Te-ai atașat scriind cartea despre „vărul nostru supraviețuitorul“? Ce părere ar avea acest văr despre o carte în care este personaj?
Trăind împreună am învățat să ne suportăm, am început să ne cunoaștem. Să ne găsim puncte comune. Rude, cunoștințe, prieteni chiar. Am învățat multe unul de la altul. Ne-am apropiat sufletește. Am devenit alter ego.
O carte despre domnia sa? Excelentă idee!
Textul riscă să fie profund. Autobiografic!
Dacă te-ai provoca pe tine însuți, cu ce provocare ai începe? Ce ar mai fi pe listă?
Provocare, interesant și uzitat cuvânt. Actual. Dicționarul îl consideră: incitare, sfidare, ațâțare, instigare, chemare la luptă, somare, producerea intenționată a unui eveniment.etc.
Lista „provocărilor“ e lungă. Provocările sunt omniprezente. Interiorizăm provocări externe ce ne tulbură ființa.
Provocarea supremă ar fi de a rămane „zen“, de a nu răspunde. Provocărilor.
Expresia „de ce nu mai are maimuța coadă“ o știm de mici și o interpretăm în diferite moduri. Ce ai răspunde tu la această întrebare?
Cumpărând în medii virtuale a scăpat de tradiționala coadă? Pentru a putea purta fuste și pantaloni pe corp?
Mi-a picat fisa! A fost la coafor!
