Andrei Novac | © Gombos Wilhelm Doru
În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul Andrei Novac, care pornește de la texte de Rainer Maria Rilke și William Totok.
nimeni nu dansează,
brațele sunt întinse pe lângă corp,
noi suntem formați din două lumi,
lumea noastră exterioară
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noştri
sunt ca întorşi şi astfel aşezaţi
parcă-s capcane-n jurul marii porţi. (1)
respiră prin pielea noastră,
urmele articulează
senzațiile de cald sau de frig,
de ură sau de iubire,
spațiile se dilată
și corpurile freamătă,
se opresc din orice mișcare.
ochii sunt singurul câmp de luptă,
ca un oraș abandonat
voci tîrzii bîntuie
rănile deschise
ideile noastre
pură geometrie (2)
în care războaiele nu se termină niciodată
ca o cetate
prin zidurile căreia nu iese nimeni niciodată,
ne putem recunoaște după gesturi,
de aici,
nimeni nu vede, nimeni nu uită,
ți-am spus!
totul fără limită, totul fără timp,
nu este nevoie să atingi ceva,
trebuie doar să respiri adânc, foarte adânc,
nu ai timp să mergi pe bâjbâite,
trebuie doar să crezi.
aceasta este libertatea,
respiră prin toți porii,
timpul meu se întinde ca pielea
uneori uniform, alteori prin riduri
univers care se deteriorează constant,
dar viața noastră este acum
și toate se închid
s-a ridicat: decorul era despărţire (3)
în ochii ei.
(1)
A opta elegie - Rainer Maria Rilke
(2)
notă pentru o posibilă poezie - William Totok
(3)
A patra elegie - Rainer Maria Rilke
