© Paralela 45
Cătălina Bălan a debutat editorial cu volumul de poezie Cutii, Editura Paralela 45 (2019). Cosmin Perța scrie despre acest volum: „Cutii ale timpului, cutii cu senzații, cu amintiri, cu mirosuri și gusturi, cu dezamăgire, pasiune, dragoste sau furie.” Am dialogat cu autoarea pentru a afla alte mici secrete despre acest volum.
Înainte de a debuta cu volumul Cutii (Ed. Paralela 45), ai fost prezentă cu poezii în antologii din Elveția, Belgia, Franța, Rep. Moldova, România. În ce spațiu cultural ți se pare că-ți găsești cel mai bine locul?
Sunt născută la Chișinău, capitala unei entități politice cu o mare confuzie indetitară, etnică și politică. În ciuda aceste confuzii, în familia me a fost întotdeauna clar că suntem români, că vorbim limba română și că aparținem, în primul rând, spațiului cultural românesc. Așa că mi-am găsit locul atunci când am obținut cetățenia română și am simțit că mi s-a făcut, oarecum, dreptate, deși sentimentul apartenenței la un spațiu cultural nu e condiționat de deținerea unui act de identitate. Spațiul cultural și identitar la care am râvnit dintotdeauna este, în primul rând, cel românesc. Apoi, odată ce am început să învăț limba franceză din ce în ce mai bine, am plonjat într-un spațiu cultural francez, în care mă simt foarte natural. Dar acesta e un spațiu cultural de adopție, chiar dacă în Franța și în lumea francofonă din România nu m-am simțit niciodată străină. Țin mult la multiculturalism. Cu cât ești mai deschis către alte culturi, cu atât devii mai liber, mai tolerant, mai conectat la realitate și la diferitele perspective asupra lumii.
Ceea ce ai depozitat în cutii și compartimente pe care nu le mai deschizi, ar putea deveni la un moment dat un ceas cu bombă?
În cutiile pe care nu le mai deschid pun mai ales lucrurile de care mi-e rușine, episoadele de care-mi amintesc întâmplător și care mă fac să mă rușinez de mine și de felul în care le-am gestionat. Unele dintre aceste cutii se regăsesc și în carte. Pe altele am ales să nu le expun public până când ceasul cu bombă explodează și pot să trag, ulterior, niște concluzii. Dar cutiile mă ajută mai ales la dezamorsat bombe și dacă efectul e opus, înseamnă că nu le-am închis bine.
Cum reacționezi atunci când lucrurile problematice nu se rezolvă de la sine?
Dacă nu se rezolvă de la sine, de obicei pun eu mâna, rezolv eu sau măcar încerc. Să-mi suflec mânecile și să fac eu însămi ceva este primul impuls în asemenea situații, mai ales în ceea ce ține de universul meu personal. Dar și când vine vorba de polis nu mă dau în lături, chiar și cu minimele mijloace pe care le am la dispoziție ca simplu cetățean. Încă nu m-am blazat într-un asemenea hal, încât să cred că ceea ce pot eu să fac la nivel individual n-ar mai putea rezolva nimic.
A cui cutie ți-ai dori să fii, dacă nu ai fost până acum?
Deși nu pare, sunt o introvertită. Cu greu îmi fac prieteni și țin mult la cercul meu de oameni apropiați și foarte apropiați. Ceea ce mă leagă de ei e că, la nevoie, putem deveni cutii unii pentru alții. Cutii, adică mecanisme de rezistență, de supraviețuire, de adaptare pentru a face față situațiilor imposibile Am fost cutie de mai multe ori pentru oamenii care-mi sunt cei mai apropiați. Doar pentru ei aș putea fi vreodată cutie.
Care a fost momentul în care ai golit cel mai repede o cutie? A fost ușor?
Îmi amintesc perfect un asmenea moment. A fost un impuls, o decizie care m-a surprins și pe mine. Și atunci am golit mai multe cutii deodată. Am șters tot-tot. N-a mai rămas nicio urmă, nicio amprentă digitală, nimic. Iar ce nu s-a putut șterge propriu-zis, a intrat într-o cutie cât se poate de fizică, cu capac, pe care în mod sigur nu o voi mai deschide prea curând.
Procesul meu de vindecare prin literatură e un proces de digitalizare a unor chestiuni materiale în două etape: mai întâi umplerea cutiilor fizice și apoi transformarea lor în cutii pe hârtie. Sunt în trend, digitalizez, salvez spațiu vital. S-ar putea chiar să contribui la salvarea planetei.
Dacă s-ar putea ca propria profeție să se împlinească, ce ți-ai dori?
Am nevoie de lucruri bazice ca să fiu fericită. Îmi doresc o viață tihnită, în care să am timp și energie pentru proiectele mele. Sănătate, evident, bani cât să am o viață decentă. Altfel, pentru omenire, pace și o distribuire echitabilă a resurselor naturale și financiare.
