#cititde Iulian Tănase

Am 42 de ani. Sînt tată și scriitor. Copiii mei, Adora și Sacha, sînt cele mai importante personaje din viața mea.

Îți amintești prima carte pe care ai citit-o de un autor din spațiul vorbitor de germană?
E destul de greu să îmi amintesc care a fost prima carte citită, dar îmi amintesc foarte bine că, în liceu, știam pe dinafară poemul Erlkönig al lui Goethe, îmi amintesc și că povestirea Mein teures Bein a lui Heinrich Böll mi-a picat la examenul de Bacalaureat. E posibil ca prima carte a unui autor din spațiul german să fi fost, totuși, Romanul de cinci parale al lui Bertolt Brecht. Sînt mari șanse ca acesta să fie răspunsul corect la întrebarea ta.

Ai o carte preferată din zona asta literară care ți-a mers la inimă?
Sînt mai multe care mi-au mers la inimă. Pana de automobil a lui Friedrich Dürrenmatt mi se pare o bijuterie, Orbirea lui Elias Canetti a lăsat urme adînci în mine, la fel și Lupul de stepă și Siddhartha ale lui Hermann Hesse, Jurnalul lui Max Frisch mi-a plăcut mult, la fel și prozele stranii ale lui Ernst Jünger, apoi poezia lui Oskar Pastior și-a lui Ernst Jandl, după cum și Animalul inimii și Leagănul respirației ale Hertei Müller. Probabil că sînt mult mai multe, doar că nu îmi vin acum în minte. Uite că mi-a mai venit în minte Amintiri, vise, reflecții a lui C.G. Jung.

O povață ”nemțească” culeasă dintr-o carte din același context.
Nu sînt colecționar de povețe, însă, într-o vreme, știam pe dinafară zeci de proverbe nemțești, rețin Hunger ist der beste Koch și Außen blank, innen stank – sînt două proverbe folositoare în viață.

Un personaj inconfudabil sau de neuitat pe care l-ai găsit în literatura aceasta.
Peter Kien, din Orbirea lui Canetti. Îmi place mult. M-am regăsit în el.

Dacă unul din personajele tale ar fi trăit în vreo țară din spațiul vorbitor de limbă germană, ce trăsătură i-ar fi fost puternic modificată? De ce? Poți să faci un exercițiu de imaginație și să îmi spui un exemplu concret?

În romanul meu Oase migratoare apare, chiar în prima pagină, o gospodină din Edenkoben.

„Cînd închidem ochii, vedem cum trecutul, prezentul și viitorul se topesc într-o pastă gălbuie, de consistența mierii de albine, și ne e foame. O gospodină din Edenkoben, ultima reîncarnare a celui căruia i se spunea Einstein, pune timpul topit în borcane și le leagă bine la gură, noi o urmărim cu toate cele 365 de priviri ale noastre (366, în anii bisecți), și ni se face foame.“

Într-o altă carte a mea, Abisa, care în toamna asta va apărea în Germania, cu titlul Abgründe, în traducerea lui Ernest Wichner, există niște localități inventate de mine, Kindheim și Nudenberg, care, chiar dacă nu sînt personaje, deși și locurile pot fi personaje, un exemplu ar fi Macondo, denotă atașamentul meu față de zona germană a literaturii și chiar a vieții.
Cred că acest personaj pe care îmi propui să mi-l imaginez ar fi superb în exactitatea lui, și n-am nici o îndoială că ar suferi de o traumă adîncă, abisală, de care nici măcar nu ar fi responsabil în mod direct decît în calitate de moștenitor al ei.