Ce ne învață Goethe (III) nu se-nvață în școli

Speriați la gândul că e vechi, îmbâcsit, dar mai ales că poveștile pe care le spune nu mai sunt relevante, mulți dintre cei chestionați au mărturisit că nu văd de ce l-ar citi pe Goethe astăzi, când problemele sunt altele.

Mai jos, direct de la sursă (astăzi, Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister), câteva argumente să o facem; pentru că, deși mai conectați ca oricând, încă pierdem din vedere lucruri esențiale, bine și foarte bine spuse cu secole în urmă.

Despre greșeala începătorului:
Niciodată nu trebuie să mărturisim unei femei entuziasmul ce-l simțim pentru alta.

Indicație pentru profesori, traineri, consilieri și facilitatori de orice fel:
Cel ce vrea să învețe pe alții poate adesea să-și ascundă bună parte din cele ce cunoaște, însă nu se cade să știe lucrurile pe jumătate.

Despre arta moartă a rutinei:
Multe am încercat în lumea asta și n-am găsit decît atît: că singura mulțumire a omului se află numai în obișnuință; nu renunțăm ușor, chiar și la un lucru neplăcut, dacă sîntem obișnuiți cu el. Odată, m-am chinuit multă vreme cu o rană, care nu se mai vindeca și, cînd în sfîrșit m-am făcut bine, mi-a fost cît se poate de neplăcut că nu mai venea chirurgul să mă panseze și să luăm gustarea împreună.

O perspectivă sănătoasă asupra nefericitelor OUG-uri:
Cît drum n-a trebuit să străbată omenirea, pînă să ajungă a fi clementă și cu vinovații, indulgentă și cu criminalii.

Când trebuie să cumperi un cadou:
Dacă vrei să-i desfeți pe oameni, trebuie să cauți a le oferi ceea ce ei nu pot să-și procure decît rareori, sau poate niciodată.

NU încercați asta acasă:
Mă supraveghez și greșelile mele nu se mai năpustesc unele peste altele, ca apele unui torent de munte.

Despre utilitatea unui lucru care pare să-și fi pierdut utilitatea:
Religia însăși rămâne un lucru intim, individual, căci ea are de-a face numai cu conștiința; ea trebuie trezită sau potolită. Trezită, când se tocește, când e inactivă și ineficace; potolită, când amenință să amărască viața cu tulburările căinței.

Adevărul crud:
De îndatoririle apăsătoare nu putem scăpa decât îndeplinindu-le conștiincios.

GIF cu învingător:
Printre cei din casă se mai afla un bărbat foarte bătrân, dar sănătos și binevoitor, tăcut, distins, înțelept, care-și trăise traiul și acum putea fi de folos unora și altora cu sfaturile lui.

O ipoteză bună de lucru:
Numai un părinte știe cât respect datorezi unui părinte.

Nevroza, trei pași simpli:
O impresie violentă este ca și o rană; nu o simți în clipa cînd o capeți. Abia mai târziu începe să te doară și să coacă.

De ce e bine să păstrezi penarul din gimnaziu:
O atenție plină de dragoste față de ceea ce posedă îl face pe om bogat, prin faptul că își adună un tezaur de amintiri, legate de niște obiecte indiferente.

Ce nu ți se spune în biroul de orientare profesională:
Orice viață, orice activitate, orice artă trebuie să fie precedată de un meșteșug, care nu poate fi învățat decît prin specializare. Să știi să faci un singur lucru, dar bine, te formează mai deplin decît dacă ai avea o sută de preocupări, dar în care nu te-ai pricepe decît pe jumătate.

Despre respect, altfel decât și-ar dori direcțiunea:
Teama e conformă cu natura, dar nu și respectul; te temi de o ființă puternică, fie că e cunoscută, sau nu; cel tare caută să se lupte cu ea, cel slab s-o evite; amîndoi nu doresc decît să scape de această ființă și se simt fericiți dacă au înlăturat-o pentru scurtă vreme, iar natura lor și-a căpătat întrucîtva libertatea și independența. Omul repetă această operație de o sumedenie de ori în viața sa; cînd e cuprins de teamă, năzuiește spre libertate; din libertate recade în teamă și așa se învîrte în loc. E ușor să-ți fie frică, dar e penibil; să respecți e dificil, dar liniștitor. Omul se hotărăște anevoie să respecte, sau mai degrabă nu se hotărăște niciodată; respectul e un simț superior, pe care trebuie să-l adauge naturii sale și care nu se dezvoltă de la sine decît la anumiți oameni favorizați; ei au fost socotiți totdeauna din această pricină drept sfinți, drept zei.

La care se adaugă ziare, televiziuni, social media, care pun fără îndoială umărul:
De asta gloata e nenorocită, pentru că se complace în rea-voință și bîrfeală; cine se lasă în voia lor ajunge repede la indiferență față de Dumnezeu (n.r. – univers, ecosistem, a se citi în propria cheie), la disprețuirea lumii, la ura față de semeni iar adevăratul, autenticul, necesarul amor-propriu degenerează în vanitate și aroganță.

Despre mine, omul care vrea să bucurați alături de el de cărțile lui Goethe:
Gîndește-te, prietene, că omul simte o plăcere deosebită să facă prozeliți, să aducă și pe alții să prețuiască ce prețuiește el, să se bucure și alții de bucuriile lui, să se regăsească și să se multiplice în ei.

Traducerea cărții Anii de drumetie ai lui Wilhelm Meister sau Cei ce renunta îi aparține Valeriei Sadoveanu; ediția folosită este cea tipărită de Univers în 1972, cu o postfață de Romul Munteanu.