Rumänische Ecke: Andrei Pintea, 3 poeme

Mulaj

M-a atins şi mi-au crescut flori otravitoare şi
obscene, cu care foarte greu mă obişnuesc
M-a sărutat şi în momentul acela un necunoscut
fluid mi-a dezintegrat spinarea
Mi-a stins toate gândurile ca ţigarile, şi le-a aruncat
într-o baltă de sînge coagulat
M-a îmbrăţişat o singură dată, şi chiar şi atunci
fiind aproape de ea am realizat ca e frumoasă
doar în mulaje.

Poate că într-o zi îşi va rupe încheieturile, gîtul,
picioarele, se vor răsuci toate legăturile din corpul ei
de zeci de mii de ori
Poate că va zbura cu o viteză ameţitoare printr-un parbriz
şi va ramane cu mici sclipiri de diamant pe chip
Poate că se va deteriora perfect, încât nimeni nu
o va mai recunoaşte, numai eu deoarece îi voi spune ca e
unică şi de neînlocuit
Poate că mă voi narcotiza cu simpatia ei la infinit, şi într-o zi
voi obosi să o mai descriu

Dar un singur lucru ador în toată situaţia asta, ştiu ca doar
cînd are vînătăi o pot îmbraţişa şi doar când e inflamată o pot săruta.

Vârtej

Damnaţi iubiţi
Trîntiţi de pămînt
Tînjind dupa vremelnicie
Ca şi când avalanşa unei nopţi apune

Culoare neagră, chiar de negură la păr
Stînd în jurul focului încins
Urmărind fumul spre cer
Avînd miasma unui chef de ieri

Vârtej, mare vârtej
Prins într-un roşu stupid
Exact ca visele mele despre ea

Panasonic Youth

O să ajungem să ne căutăm identitatea la morgă
Să ne îmbălsămăm trupurile în alcool, pentru a suporta viața de dincolo
Suntem buni doar pentru prezent, ne reducem la un graffiti.
Ne-am spălat zîmbetele, care au prins contur doar în conducta ce duce spre nicăieri.

Dar suntem anxioși, avem atacuri de panică, la teatru, la cenacluri, în baie, la locul de muncă
Ne spunem unul altuia ironii prea fine, pentru a ușura impulsul unui suicid în masă
Fără să ne dăm seama că pe zi ce trece suntem măcelăriți în eliciile vieții, bucăți din noi zburînd spre
Locuri necunoscute și detestabile.

Ne-am scris propriile planuri, și am realizat arhitecturi, cu figuri geometrice imposibile
Aici ne-am electrizat cu acel sulf al perfecțiunii, și am devenit umani în toată regula.
Păcatele noastre sunt ca niște neoane stricate, palpabile și mereu pe punctul de a fi schimbate.
Evoluția ne-a tratat ca pe infanți.