„Nu citesc nimic în afară de ce sunt nevoiţi să citească pentru şcoală.” – ...

în primul rând, e clar că foarte mulţi copii suferă din cauza faptului că nu sunt luaţi în serios de către adulţii din viaţa lor şi nu sunt deloc încurajaţi, ba dimpotrivă, să intervină în discuţiile adulţilor sau să îşi spună părerea în legătură cu diverse subiecte mai importante. pe de o parte, părinţii încearcă să îi protejeze, să le prelungească forţat copilăria, în timp ce, pe de altă parte, nici nu au încredere în opiniile lor. iar dacă nu au încredere, nu au din start nici răbdarea să le asculte. iar toate astea se întâmplă în contextul în care copiii sunt expuşi la tot felul de poveşti agresive sau doar complicate prin intermediul canalelor media, din real life, prezentate uneori într-o manieră mai degrabă isterică sau excesiv de dramatică, la tot felul de filme de acţiune sângeroase sau jocuri video pline de violenţă

prin urmare, iniţial m-am gândit să le duc cărţi esenţiale pentru adolescenţi, clasice deja, cum ar fi De veghe în lanul cu secară a lui Salinger, Împăratul muştelor a lui William Golding, Ferma animalelor a lui Orwell, plus o serie de proze scurte de la care să pot porni dezbateri pe marginea unor subiecte actuale. cam aşa cum am făcut la prima întâlnire de genul atelier. m-am şi „documentat” un pic, în sensul că am întrebat o prietenă profesoară de română la gimnaziu dacă i se par ok alegerile mele pentru clasele a 7-a şi a 8-a şi ea a zis că, da, sunt ok, să stau liniştită. apoi mi-am amintit ce lecturi aveam eu în clasa a 8-a, de genul Dostoievski sau Hesse cu Jocul cu mărgele de sticlă şi tot ce prindeam, efectiv, pentru că pe vremea aia citeam fără discriminare şi îmi şi plăcea cam tot, aşa că nu mi-am mai făcut deloc probleme că ar fi prea mici pentru ce aveam în cap să fac cu ei

doar că a mai trecut o zi şi am realizat că, de fapt, eu nu aveam, pur şi simplu, atât de multe cărţi pentru copii şi adolescenţi interesante la dispoziţie, când aveam vârsta lor. împrumutam ce puteam de la bibliotecă, în timpul anului, iar vara la bunici îmi epuizam rapid stocul pe care reuşeam să mi-l fac. ceea ce însemna că nu era OK şi nu avea sens pentru ei nici să sară peste etapa asta. mai ales că foarte multe dintre aceste cărţi destinate vârstei lor, dintre cele, destule, pe care le cunosc foarte bine, pentru că am am tot urmărit să văd ce apare, pentru Natalia, dar şi pentru mine, pun probleme importante, de o manieră foarte prietenoasă


am ales, aşadar, până la urmă, pentru întâlnirea la care mi-am propus să vorbesc despre cărţile pentru copii Emil şi detectivii, de Erich Kästner, Matilda, de Roald Dahl, Rostogol, de Lavinia Braniste, şi Punci şi porunci de Michael Ende, Piticuţ zis şi Cinbaru, de W.T. Hoffman

m-am gândit şi la faptul că, probabil, unii dintre ei au şi citit deja măcar una dintre cărţile astea sau poate alte titluri de aceiaşi autori, prin urmare şi conexiunea dintre noi urma, iarăşi, să se stabilească relativ uşor. am şi început prin a le povesti câte ceva despre Natalia şi despre cărţile pe care le-am citit împreună cu ea şi ce mai plănuiam să citim, prin urmare am mai găsit şi alte puncte comune cu câţiva dintre ei

am început prin a citi împreună partea introductivă din romanul lui Erich Kästner , în care autorul le explică cititorilor săi cum şi-a construit romanul, cum i-au venit în minte personajele şi cum s-a legat în cele din urmă totul. era pentru prima dată când ne aflam într-o sală de clasă şi nu în biblioteca şcolii, aşa că m-am şi dus şi am încercat să reproduc pe tablă desenul care îl înfăţişa pe Emil, personajul principal din roman. mi-a ieşit binişor şi cred că momentul a ajutat atmosfera să se mai destindă încă un pic. câţiva au încercat şi ei să deseneze

pentru că, trebuie s-o spun, faptul că ne aflam într-o sală de clasă, că ei stăteau aşezaţi în bănci şi eu le-am vorbit (în majoritatea timpului) de la catedră, s-a simţit ca o mică distanţă care nu păruse să existe înainte între noi. chiar dacă biblioteca nu era chiar terenul de fotbal, cel puţin era un spaţiu neutru. atât pentru mine, străină în şcoala lor, cât şi pentru ei, care nu prea aveau ocazia să treacă des pe acolo. şi, oricum, chiar dacă ar fi trecut mai des, nu se compara cu sala de clasă în care îşi petreceau zilnic câteva ore bune

am trecut apoi la Matilda lui Roald Dahl şi am discutat un pic despre cât de mult se aseamănă sau nu situaţia în care se află micuţa protagonistă cu propria lor situaţie. pentru că Matilda, care este o fetiţă de doar câţiva ani, este pasionată mai mult decât orice pe lume de cărţi, în timp ce părinţii ei o ironizează şi o persecută pentru asta. cu alte cuvinte, părinţii Matildei ar prefera să o vadă mai degrabă petrecându-şi tot timpul în care se află cu toţii acasă alături de ei la televizor. practic povestea prinde foarte bine la toţi copiii, atât la cei proveniţi din familii din medii defavorizate, care se identică perfect cu ea, pentru că păţesc şi ei acelaşi lucru acasă, în cazul în care îşi manifestă vreun interes pentru lectură, cât şi la cei proveniţi din familii din clasa de mijloc, care de obicei îşi îndeamnă copiii să citească şi să petreacă cât mai puţin timp la televizor. în acest din urmă caz copiii empatizează şi ei cu Matilda şi devin cumva mai conştienţi de situaţia fericită în care se află ei înşişi
când am ajuns la Rostogol deja am preferat să ne relaxăm şi să ne jucăm un pic, le-am atras atenţia doar asupra numelor personajelor, superb alese, asupra unor mici artificii şi am citit câteva fragmente amuzante

Punci şi porunci am ales pentru că era un pic mai dark atmosfera acolo şi dialogul dintre corbul vrăjitoarei şi motanul vrăjitorului era mai mult decât savuros. în plus, Michael Ende este un scriitor strălucit, pe care ţineam neapărăt să-l introduc copiilor

La Piticuţ ... al lui W.T. Hoffman din păcate nu am mai ajuns, dar a rămas recomandarea

spre final, cu câteva trucuri de creative writing în cap, am schiţat împreună cadrul foarte sec pentru o poveste pe care ei trebuiau să o dezvolte ulterior


pentru această din urmă activitate m-am înarmat şi cu roata emoţiilor, a lui Plutchik, pe care le-am dus-o printată, sugerându-le să se ajute de ea în construcţia personajelor sau, cu alte cuvinte, să aibă grijă să nuanţeze un pic lucrurile, în loc să înşire telegrafic minime sau zero trăsături de caracter ale personajului

nu am putut să nu observ nici faptul că, de data asta, mai mulţi copii aveau cărţi în mâini, probabil tocmai le venise o comandă în ziua aia de la o editură cu care colabora şcoala. i-am întrebat ce făceau cu ele, pentru că mie îmi spuseseră cu ocazia celor două întâlniri anterioare, că ei nu citesc nimic în afară de ce sunt nevoiţi pentru şcoală. nu mi-a răspuns nimeni, dar câţiva mi-au zâmbit. pentru că, nu-i aşa, de ce să-mi fi făcut ei mie sarcina uşoară?

mai târziu, după ce aveam să închei toate cele cinci întâlniri cu copiii de la Focşani şi am devenit prietenă cu câţiva pe Facebook, am observat că una dintre fetiţe, care mi-a devenit tare dragă, între timp, postase mai multe mesaje în care spunea că oriunde merge are grijă să aibă o carte alături, în cazul în care ar întâlni oameni plictisitori, sau că uneori iubeşte mai mult cărţile decât iubeşte oamenii. nu era în niciun caz efectul întâlnirilor noastre, dar un zâmbet plin de afecţiune tot mi-a smuls, pentru că nu mă lovesc în fiecare zi de copii care adoptă poziţii radicale vizavi de lectură şi care fac asemenea declaraţii teribiliste pornind de la cărţi

17 aprilie
pentru cea de-a patra întâlnire am ales poezia şi am luat-o cu mine şi pe Cosmina Moroşan, cu ajutorul căreia cred că am reuşit să construiesc o sesiune de lecturi suficient de interesantă pentru copii

în primul rând, am făcut acasă o selecţie generoasă pentru timpul avut la dispoziţie, ceea ce înseamnă că, practic, le-am dus o sacoşă întreagă cu cărţi de poezie

am citit, pe rând, eu şi cosmina, şi ne-am bucurat să vedem cât de bine reacţionează copiii la poezie, cu hohote de râs la poezia Elenei Vlădăreanu din spaţiu privat, cu zâmbete, dar şi uimire, la jurnalul absurd pe care îl ţine Stelian Müller în Aerostat, cu bucurie la poezia despre muzici pe care le-a citit-o Cosmina din dispars, de Vlad Moldovan, şi cu la fel de multă atenţie la poezia lui Andrei Doboş, Ionuţ Chiva, Dmitri Miticov, Andrei Dósa şi a celorlalţi poeţi tineri pe care i-am ales. foarte mult le-a plăcut şi poezia pe care le-am citit-o din volumul Doinei Ioanid cele mai mici proze. am lăsat deoparte de data asta poeţii neoexpresionişti, viscerali, afirmaţi în primul val an generaţiei 2000, dar am citit în schimb ceva din Gottfried Benn, una dintre sursele lor majore de influenţă

la final le-am citit şi propriile noastre cărţi, eu din 40. să înceapă jocurile şi Cosmina din beatitudine (eseu politic)

nu s-au foit şi nu au părut nicio clipă să-şi piardă răbdarea, dimpotrivă


după fiecare scurtă lectură dintr-un autor am încercat să le explic câte ceva, să le atrag atenţia la câte un artificiu, să îi încurajez să se gândească despre ce ar putea fi poezia respectivă, la modul impresionist, lejer, ca un simplu exerciţiu de imaginaţie

le-am sugerat şi un mic exerciţiu, mai mult în glumă, un studiu, şi anume să urmărească timp de 1 minut-2 ce face o muscă, când dau cu ochii peste una, să îi urmărească zborul şi să facă observaţii despre locurile în care se aşază. le-a plăcut ideea, dar s-a dovedit în cele din urmă că nu m-au luat nici ei în serios sau au uitat pur şi simplu cu totul de ea

le-am returnat micile povestiri, cu comentariile mele mele scrise pe bileţele colorate, împrăştiate printre file. toţi s-au străduit să scrie bine. unii dintre ei mi-au prins paginile astfel încât să pară că am în mână o carte adevărată, le-au umplut de culoare şi sciplici, mi-au făcut desene (multe foarte reuşite), după cum le-am sugerat. majoritatea s-au străduit să complice un pic povestea, dar cei mai mulţi au asamblat pur şi simplu cele câteva repere pe care le stabilisem împreună. pot să spun acum că, deşi m-au bucurat cu scrierile lor şi cu modul de prezentare, şi am avut şi ocazia să mă amuz în câteva rânduri, mi-a părut rău că i-am lăsat să aleagă ei totul (chiar dacă a existat acolo şi ghidajul meu) şi nu am ales eu din start o temă care să îi afecteze mai mult, în mod direct, şi care probabil i-ar fi şi determinat să se implice mai mult, mai clar
pe drumul de întoarcere ne-am oprit un pic la buzău. ne-am plimbat un pic pe bulevardul principal, apoi am luat-o pe o străduţă lăturalnică şi ne-am oprit să bem o cafea. părea un bar mic, care a cunoscut şi vremuri mai bune. barmanul, probabil şi patron, a părut să fie foarte derutat de vizita noastră neaşteptată, dar a servit-o pe Cosmina cu una dintre puţinele sticle de suc rămase pe rafturi şi pe noi doi cu câte o cafea micuţă şi extrem de dulce, pe care am băut-o în întregime, în amintirea glorioşilor ani ’90, decorul adolescenţei noastre

imediat după scurta oprire la bar, am intrat un pic în parcul Crâng din acelaşi oraş, unde am putut asculta unul dintre cele mai spectaculoase concerte de broaşte pe care l-am auzit vreodată



10 mai
am înnodat puţin, pentru a face totul rotund, cu prima întâlnire, şi am început prin a discuta despre scopul literaturii şi în acelaşi timp utilitatea ei, şi unde anume ne întâlnim cu ea

am vorbit apoi despre cum s-a spus că cinematograful îi va lua iremediabil locul literaturii, dar nu s-a întâmplat aşa, pentru că cinematograful se hrăneşte cu poveşti, iar cele mai de succes filme (blockbustere) pe care le-au văzut şi ei au la bază cărţi de mare succes, cum ar fi de exemplu Harry Potter de J.K. Rowling

am citit apoi fragmente din mai multe cărţi de proză, fără a insista prea mult să discutăm despre fiecare în parte, doar ca o demonstraţie de data aceasta, ca un fel de paradă, şi ca o ultimă strategie din partea mea prin care încercam să le arăt cât de uşor pot relaţiona şi ei cu multe dintre lucrurile întâlnite prin cărţi

le-am citit din T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, din Băiueţii, de Filip Florian şi Matei Florian, din Ovidiu Verdeş, muzici şi faze, dar şi din Ernest Hemingway, din Scurta şi fericita viaţă a lui Francis Macomber şi din Raymond Carver, Despre ce vorbim când vorbim despre iubire

dar cel mai mult, în confirmarea unei teorii de mai sus, le-a plăcut fragmentul pe care l-am citit din Tim Thaler sau râsul vândut, de James Krüss

apoi am coninuat să discutăm liber şi din când în când să mai facem câte un scurt exerciţiu de imaginaţie, iar la final le-am mai lăsat o listă de recomandări de lectură, nici prea lungă, nici prea scurtă, pe care am strecurat autori de la Alice Munro la Elena Ferrante, Lavinia Branişte şi W.T. Hoffman Terry Prettchett etc., ca să fiu sigură că acopăr toate gusturile


concluzia mea este că este la fel de greu pe cât este de frumos să lucrezi cu copiii. cam la fel de greu pe cât este probabil să lucrezi cu orice alt grup, de vârstă, profesional, din orice clasă socială, atunci când încerci să îi scoţi dintr-o anume rutină (şi să o faci şi tu personal în acelaşi timp) şi să îi covingi să citească. pentru că cititul poate ajuta în atât de multe feluri. şi n-aş spune că e neapărat cu mult mai greu în mediile defavorizate, atâta timp cât variantele şi tentaţiile se înmulţesc clar pentru copiii din clasa de mijloc, doar mult mai radical diferit. un proiect din care am învăţat şi eu, cred, destul de mult

Jurnal de Scriitor este un proiect implementat de Școala de Valori, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat cu susținerea partenerilor Avis, Forbes, Goethe Institut și Radio România Cultural.