Dumitru Bădița © privat
La Editura Paralela 45 a apărut volumul
Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi, de Dumitru Bădița, despre care Octavian Perpelea scrie pe coperta a patra: „În acest volum, Dumitru Bădița se mișcă plin de suplețe șăgalnică prin istoria lumii de la Adam încoace fără un alt scop decât acela de a-i face pe cei care mai iau lucrurile prea în serios să se simtă, măcar pentru o perioadă, ambarasați.”
Obama, Socrate, Napoleon, Iulius Cezar, Rimbaud, Di Lampedusa etc. devin personaje în poemele tale. Te-ai dezice de vreunul în favoarea altei personalități, dacă ar fi o bătălie pe viață și pe moarte?
Sunt nume pe care le-am folosit să dau o perspectivă istorică unor poeme cu enunțuri luate din industria publicitară. Tind uneori să fug mental din împrejurările date și dacă nu pot să fac asta ca jurnalist, fiindcă discursul jurnalistic mă ține legat de prezent, o fac, atunci când pot, când am resurse, când stabilesc o oarecare legătură cu celălalt tip de sursă, o fac în poezie. Întrebarea ta implică o alegere. Ca să ies din dilemă, nu mă dezic de niciunul. Cei mai mulți dintre ei sunt acolo unde sunt, în memoria umanității, adică în bibliotecă. Stau bine acolo. Bătăliile, poate nu chiar extreme, dar nu mai puțin solicitante, le dăm cu cei vii și uneori pentru cei vii, pentru aceia dintre ei pe care-i iubim.
Poemele au la bază conflicte gastronomice uneori, dorințe care cer să fie satisfăcute, fie că e dulceața de portocale, ceaiul de ghimbir, rodiile, clementinele, fructele și legumele noi.
Adevărul este că m-am cam îngrășat, sunt undeva pe la 95, fără să fiu un gurmand. Trece o zi și habar nu am ce am mâncat. Sper să nu creadă cititorul că aș fi cumva vreun mâncău care caută insistent să pună un fel de aură poetică îngurgitării, deși teoreticienii literaturii vorbesc și despre acest lucru, despre semnificația mistică a masticației. Poemul cu dulceața de portocale e un poem de dragoste, printre puținele pe care le-am scris, dar este un produs exclusiv al reveriei. O doamnă mi-a scris cândva pe facebook că prepară dulceață de portocale și eu am reacționat ca un menestrel. Ai făcut un inventar corect al referințelor culinare. Observația mea este că în epoca noastră nutriționiștii/dieteticienii le-au cam luat fața psihanaliștilor. Ce mănânci ziua parcă a devenit mai important decât ce visezi noaptea. Cred că n-am dat chiar pe lângă scriind poeme cu sufleul de dovlecei și cu supa de linte, deși unii cititori de pe la noi au surplus de ipocrizie: pretind poezie cu suflet, nu cu sufleu și asta în timp ce nu mai zic ce meniuri li se mai prăjesc în minte. Fiecare face însă ce vrea cu ipocrizia lui.
Dacă ar fi să dobândești puteri noi și un refresh mental, cu ce anume ai alege să faci asta?
Uite, întrebările tale mi-au produs deja un refresh mental și parcă mi-au dat puteri noi. Ar trebui poate să mai trimiți, dar fără să-mi publici răspunsurile.
Cu ocazia citirii acestui volum, cititorul face și o incursiune culturală: elemente istorice, conducători, președinți, locuri și evenimente care au marcat omenirea. Cât de tentat ai fost să inserezi și referințe care n-au legătură cu realitatea sau adevărurile? Te-ai abținut?
Dacă mi-ar fi trecut prin minte vreun nume nou, de negăsit altundeva, l-aș fi folosit, dar nu mi-a trecut. Invenții sunt, recunosc. Toate acele trimiteri la istoria lumii sunt în mare parte enunțuri cu referent fals. În poezie, fake news sunt permise. Nu le acceptăm în presă, în discursul politic, dar în poezie merg. Am comis un fake news scriind că Napoleon le-a cerut soldaților să evite excesul de sare, zahăr și grăsimi. În registru jurnalistic ar fi o informație falsă, dacă nu ar avea suport documentar. Poezia e însă altceva, e libertate a enunțării. Plăcerea mea (există și o plăcere a comunicării, nu numai a receptării) a fost să mă joc cu informația culturală, luând un îndemn din publicitate și plimbându-l prin istoria lumii, până la elohimi, extratereștrii menționați în Vechiul Testament.
Cum ți-ai petrece o zi întreagă cu balena albastră?
Mai bine cu balena albastră, decât cu halena noastră. Vietatea asta internautică a fost vânată mai întâi în Rusia, o țară unde internetul este supus unei stricte supravegheri. Au fost publicate niște articole care dezvăluiau că ar fi pus unii în mișcare un joc virtual care i-ar fi împins la gesturi necugetate pe câțiva dintre adolescenții participanți. S-a întâmplat apoi ca niște adolescenți din România să facă un astfel de gest și imediat au apărut în spațiul public acuzații că ar fi fost victime ale Balenei Albastre. A fost chiar o acțiune derulată de două doamne ale politichiei dâmbovițene, doamne care au mers prin licee și le-au cerut elevilor să se ferească de periculosul cetaceu virtual. Lipsă de tact. Eu, dacă aș fi fost unul dintre elevi, ajuns acasă, aș fi deschis calculatorul și aș fi căutat înfrigurat tocmai Balena Albastră. Aceasta ar fi fost o reacție firească, fiindcă tocmai ceea ce interzic adulții, adolescenții caută. În mod deloc surprinzător, cercetările efectuate de procurori au dus la concluzia că nu există nicio legătură între gestul ultim al unor adolescenți români și jocul virtual numit Balena Albastră, dacă chiar o fi existând un astfel de joc. Dosarul a fost finalmente clasat. Uite ce relata anul trecut un site de presă respectabil: „Una dintre concluziile procurorilor este că jocul „Balena Albastră” a cunoscut o amploare nejustificat de mare, generată de speculațiile și informațiile furnizate de mass-media care, din dorința de a avertiza asupra pericolelor la care se expun minorii în mediul online, a escaladat cazuistica, generând o adevărată psihoză în rândul adulților.” Adevărul este că unele state caută să controleze total internetul și pentru asta au nevoie de anumite narațiuni justificatoare. Culmea este că tocmai în acele țări care cenzurează sau controlează accesul cetățenilor la internet, activează grupări care fac campanii vaste de dezinformare pe internet, având ca țintă publicul din țările democratice. „Balenă Albastră! Balenă Albastră... Totuși este trist în lume!”
Dacă Escher i-ar da un semn divei Eva, ai aproba acest lucru cu un like?
Depinde de semn. Mă gândesc însă la un semn complicat ca unul dintre desenele lui, dar să lase posibilitatea unei ieșiri, fie și spre deșertul Nevada, unde diva Eva ar avea șansa să slăbească preparând salata de andive.
N-ai inserat și tu în seria de portrete feminine o femeie la care să visăm într-un spațiu idilic din Germania...
Merit un reproș. Dar am un poem cu Nora, pe care o invit la ciorbă de linte, iar una dintre Norele pe care le știu este Nora Iuga, o foarte bună cunoscătoare a ceea ce numești tu „spațiul idilic al Germaniei”, dar mai ales a spațiului literar. Deși nu știu boabă de germană, am frecventat operele acestei mari literaturi, prin intermediul traducătorilor profesioniști. Nora Iuga e unul dintre ei. Să mai precizez că într-un poem, Obama îi spune Angelei Merkel “my deer”, „căprioara mea”. Mai idilic de atât nu am fost în stare.
Dumitru Bădița (n. 1972, com. Polovragi, jud. Gorj) a absolvit Facultatea de Jurnalistică, Sibiu, 1997. A publicat următoarele volume:
unghii foarte lungi și cumsecade, poeme, Ed. Vinea, București, 2005;
poeme prerafaelite, poeme, Ed. Pontica, Constanța, 2008;
Invitat la Săvârșin, proză, Ed. Casa de pariuri literare, București, 2010;
faze și emfaze, note/reportaje, Ed. Tracus Arte, București, 2011;
confesive, poeme, Ed. Vinea, București, 2013;
Rute ocolitoare, reportaje, Ed. Tracus Arte, București, 2014;
Cu I. L. Caragiale prin București, ghid literar-turistic realizat cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române, 2016;
Cu Tudor Arghezi prin București, ghid literar-turistic realizat cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române, 2017.
