„Traducerea este limba Europei“

Recent, ați participat la Festivalul Internațional de Poezie București. Care au fost evenimentele care v-au plăcut cel mai mult? Ați participat la lecturi, la dezbateri, la mese rotunde.
Întâlnirile între „evenimente“ au însemnat cel mai mult pentru mine. Mi-am revăzut vechi prieteni cu care nu m-am întâlnit de decenii – și a fost de parcă n-ar fi trecut nici măcar o zi. Pe de altă parte am câștigat numeroși prieteni. Sunt convins că adevăratul câștig al unor astfel de Ocazii (cu „O“ mare!) se adeverește, cum ar veni, în pauze! „Evenimentele“ ca atare au fost bine „puse la punct“, un mare compliment organizatorilor! Sunt puține țări/capitale care pun un astfel de Festival pe picioare în mod atât de convingător…

Au fost poate chiar prea multe puncte de program, personal nu am putut asista la unele care mă interesau, din motive de concomitență. Pe de altă parte, știu că unii ne-participanți s-au simțit cumva excluși. Este, desigur, foarte dificil să-i împaci pe toți cei care ar merita să ia parte.

Deosebit de reușite consider interferențele cu alte genuri de artă precum dramaturgia, artele plastice și – muzica, cu atâția reprezentanți de frunte prezenți aici.

În cadrul FIPB, ați fost invitat la masa rotundă „Traducerea literară, între world literature și global market”. Ce vă apropie și ce vă desparte de globalizare?
Este un termen operant mai ales în domeniul social-economic. Ca literat și traducător nu mi l-am însușit; altfel pun prioritățile, chiar dacă, după cum spunea Umberto Eco, „traducerea este limba Europei“, un citat pe care Michel Deguy, prezent la Festival, l-a extins spunând „limba lumii“.

Personal cred că traducerea literară este o operă de sine stătătoare, singulară, care are ca fond personalitățile autorului – și traducătorului. În această privință, sunt un individualist ferm!

Ați tradus în limba germană numeroși poeți români contemporani: Ion Pop, Rodica Draghincescu, Emil Hurezeanu, Nora Iuga, Mircea Ciobanu, Emilian Galaicu-Paun, Ioan Flora, Robert Șerban, Matei Vișniec. Se aseamănă gusturile publicului german cu gusturile publicului din România? Cum sunt receptați scriitorii români în Germania?
Care, cum. Cifrele de vânzare vorbesc însă o altă limbă decât ceea ce unul sau altul consideră a fi „drept“. Și acest fenomen numit „reglarea prin piață“ nu este unul numai al operelor traduse.

Cred, iarăși, că: Cu cât un autor (și traducătorul său) sunt mai conturați, mai clar individualizați, cu atât șansele lor de a „da lovitura“ cresc. Iar – dacă vrem să fim extrem de optimiști – cu timpul adevăratele valori vor triumfa într-o bună zi…

De-a lungul timpului ați fost recompensat cu premii atât pentru volumele dvs., cât și pentru traducerile pe care le-ați realizat. Dintre acestea, menționăm “Würth-Literaturpreis” (2000) și “Irseer Pegasus” (2003). Care a fost prima carte pe care ați tradus-o? Care este următorul autor pe care doriți să-l traduceți?
Cu mare plăcere am tradus „Fenomenologia sexului înaripat“ de Rodica Draghincescu; apoi poezii ale regretatului Ioan Flora pentru editura Pop din Ludwigsburg; au urmat Emilian Galaicu-Paun cu „Yin Time“, Robert Șerban cu „Cinema la mine acasă“, și alții, și alții.

Următorii autori traduși sunt 36 de poeți și poete: o antologie de anvergură a poeziei române contemporane în limba germană cu titlul (în traducere, dat de mine) „Poduri suspendate din hârtie“; cea mai reprezentativă colecție de acest gen după „biblia poeziei românești contemporane“ „Serpentine periculoase“ a lui Dieter Schlesak din 1998, care, la rându-i, a decedat spre nenorocirea noastră în 29 martie a.c.

Ce este intraductibil?
Tot ce își trage seva din valențele intrinseci ale limbii din care se traduce; deci jocuri de cuvinte bazate pe polisemie; sau versuri al căror farmec se bazează pe ritmicitate, sonoritate sau muzicalitate.