Ce ne învață Goethe (II) – vorbe de duh de la swingeri castelani

Speriați la gândul că nu e deloc prietenos stilistic vorbind, dar mai ales că poveștile pe care le spune nu sunt relevante în lumea de astăzi, mulți dintre cei chestionați au mărturisit că nu văd de ce l-ar mai citi pe Goethe.

Mai jos, direct de la sursă (astăzi, Afinități elective), câteva argumente să o facem; pentru că, deși mai conectați ca oricând, încă pierdem din vedere lucruri esențiale, bine și foarte bine spuse cu secole în urmă.


În afaceri:
Tatăl să-l ridice pe fiu la coproprietate, să-l lase să participe la construire, la plantare și să-i permită, așa cum își permite lui însuși, o fantezie inofensivă.

Cu privire la „asistații social”:
Îi certăm pe săraci, mai ales pe cei nevârstnici, când hoinăresc și cerșesc pe drumuri. Nu observăm oare că aceștia se apucă de lucru, de îndată ce găsesc ceva de făcut? Abia își desfășoară natura prietenoasele comori, că-i și vedem pe copii alergând după ele ca să-și găsească o meserie; nici unul nu mai cerșește, fiecare îți oferă un buchet; l-a cules cu mâna lui, înainte ca tu să te trezești din somn și, îmbiindu-te, privirea lui e tot atât de ademenitoare ca și darul.

În imobiliare:
Facem cu mult prea multe cheltuieli pregătitoare pentru viață. În loc să ne simțim bine de la început într-o situație modestă, căutăm să ne extindem tot mai mult sfera de existență, ca să sporim neîncetat propria noastră incomoditate.

În amor:
Nimic nu e mai plin de riscuri în orice situație decât intervenția unui al treilea. Am văzut prieteni, frați, îndrăgostiți, soți ale căror relații au fost cu totul schimbate, a căror situație a fost complet răsturnată prin venirea, întâmplătoare sau voită, a unei noi persoane.

În discuțiile duminicale despre politică:
Părerile oamenilor sunt cu mult prea diverse pentru a putea fi făcute să coincidă, chiar și prin cele mai raționale argumente.

În general:
În ziua de azi nu mai poți învăța nimic pentru toată viața. Înaintașii noștri se puteau ține de învățătura pe care o primiseră în tinerețe; noi însă trebuie să ne înnoim cunoștințele la fiecare cinci ani, dacă nu vrem să fim cu totul demodați.

În cuplu:
Nu poți să te familiarizezi îndeajuns de repede cu caracterul oamenilor cu care urmează să trăiești, pentru a ști ce poți aștepta de la ei, ce poți educa în ei, sau ce trebuie o dată pentru totdeauna să le îngădui sau să le ierți.

Tot în cuplu:
Condiția umană se situează la o asemenea altitudine în ce privește suferințele și bucuriile, încât nici nu se poate calcula cât se îndatorează doi soți unul față de altul. E o datorie fără margini pe care numai veșnicia o poate stinge.

În cuplurile prietenilor:
În comedie vedem căsătoria înfățișată ca țintă supremă a unei dorințe, a cărei împlinire este amânată prin piedicile ivite în cursul mai multor acte și, în clipa când această țintă este atinsă, cortina cade și satisfacția momentului se prelungește în sufletul nostru. În lume lucrurile se petrec altfel; aici jocul continuă după cortină și, când aceasta se ridică iarăși, ai prefera să nu mai vezi și să nu mai auzi ceva din el.

În sfârșit:
Căsătoriile au, în genere, ceva neghiob: ele strică relațiile cele mai tandre și, de fapt, totul nu se datorează decât greoaiei securități pe care o urmărește cel puțin una din părți. Totul se înțelege de la sine și soții par a se fi unit doar pentru ca, de atunci încolo, fiecare în parte să-și vadă de drumul lui.

În cabinetul psihoterapeutului:
Iubirea este astfel făcută încât își recunoaște drepturi numai sieși, toate celelalte drepturi dispărând în fața ei.

În politică și în fotbal:
Ura este părtinitoare, dar iubirea încă și mai mult.

Pe rețelele de socializare:
Nimeni n-ar vorbi mult în societate, dacă și-ar da seama cât de des îi înțelege greșit pe ceilalți.

În educație:
Luați un obiect, o materie, un concept, oricum vreți să-i ziceți; rețineți-l bine; lămuriți-l foarte precis pentru dumneavoastră înșivă în toate părțile lui; vă va veni ușor după aceea să aflați, stând de vorbă cu un grup de copii, ce anume cunosc ei dinainte din el și ce trebuie încă sugerat, transmis.

În vacanță:
Nimeni nu se plimbă nepedepsit pe sub palmieri.

Traducerea îi aparține lui Eugen Filotti; ediția folosită este cea tipărită de Polirom în 2013.