Rumänische Ecke: Trei poezii de Olga Ștefan

Nediscriminatoriu. Aglomerez. Unde tu vezi artificiu, jucărie și epitet ornant, eu văd rost, incantație, acel cerc obsesiv de chemări, de ademeniri care leagă și dezleagă improbabilități.
Zice Giorgio Agamben într-un eseu din Stanțe că „lucrurile care nouă ni se par jucării erau la început obiecte atât de serioase, încât se cuvenea să fie puse în mormânt ca să-l însoțească pe defunct în călătoria sa către lumea de dincolo”. Mi-a plăcut mult ideea asta ca metaforă pentru ceea ce vreau eu să fac. Să marchez, adică, o graniță, să-mi asum că nu merită să scriu doar ca să spun cvasi-povești delicate.

FATĂ FRURIOASĂ ÎN STAȚIE

când se uita la bijuterii; înainte de cancer:
iată părul ei lung
pe care și-l înfășura
în jurul gâtului. te-au deconectat?

e iarnă
în ciuda frumuseții duse
la termen
și iarna incomodează.

ați fost împreună
o jumătate de an

și n-a rămas nimic
la etajul social,

o însemnare jenantă pe blog
în feb.2007.

din casă te scoate
singurătatea autohtonului
care știe pe toată lumea și
dă cu fiecare
examene pline de roșu,

mici violuri emoționale
la avizier.

duduie sobele.
se vindecă amintirile gimnaziale
cu nasul spart,
corpurile strânse de elemenții caloriferelor,
blugii distruși
pe suprafețe rustice din teracotă
și solitudinile superficial diagnosticate/
discuția de rutină
la cabinetul școlii.

apropierea e un accident pe stradă
din care nu te trezești imediat.

un pat mic din mănăștur
până la gară și
pe strada paris, sunete de sirenă
peste ce fusese liniște: rușinea/
regresul/ să te lași
dus de nas; tăiat în două de fierăstraie magice.

când adormi,
pe retină e copilul rău
din ultima bancă și viața lui
despre care n-ar fi trebuit să știi nimic
niciodată. (cât de prost te-au izolat!)
fără curent și fără căldură,
vocea tăioasă a sopranei
din cramă
rămâne cu tine ca iminența
celui de-al treilea infarct.

(dacă e să furnizezi detalii vibrante
în caz că azi se întâmplă
să dispari, fii mica vedetă xerox
a stâlpilor de înaltă tensiune: pune-ți
mănuși fără degete și dispune în straturi
un corp artizanal

o dată cu care,
din clipă-n clipă, ca-n fiecare decembrie
dictatorial, stă să-nceapă
revolta.)

LAVA

te visez: cum să-ţi zic.
în ceva la confluenţa dintre un hotel
accomodating large groups& pet friendly,
o parcare subterană unde se fac concursuri
de skate

(I. participă întotdeauna, iar tu nu
-ţi poţi dezlipi
ochii)

şi cabina căptanului unui vas militar.

e proiectul meu
pentru un infern
în care să gust expert

din fructul dinainte mușcat

al consecinţei.

ies din casă pe beznă.

sunt tot
ţinuta singulară a zilei. toamna care nu se mai termină
şi căldura ei condiţionată de curenţii
de la răsărit. embrion de succes în clujul care construia
frenetic
înainte de criză şi
strălucea dystopic
la ultimul etaj.

is this a city of sinners?
no, it s not.

la ora când
prietenii noştri separaţi de ziduri din bca
înghit pe stomacul gol
sfârşitul lumii, ajung la tine.

memoria

dintre tronsoanele pe care ne circulă sângele
intoxicat de dorinţă (şi se
opreşte pentru totdeauna
în câmpul avertismentelor tari
şi-al respingerii) ţi-au făcut
un decor de rezervă.
un loc
cum în realitatea diurnă nu ai.

în pozele de pe fb ai îmbătrânit şi eşti gras.
acolo nu vei îmbătrâni niciodată,

proiectul meu

pentru un infern personal

umilindu-mă iar şi iar
cu frumuseţea ta interzisă
de acum zece ani

care îmi curge încă pe degete

ca lava.

ca mierea.
ca mierea.
ca lava
ca mierea.

DESPRE EȘECURILE RELAȚIONĂRII

love, dar ca unei verișoare îndepărtate
de la voi de la țară

cu care te-ai distrat în vacanța
dintre a cincea și-a șasea.

planul era să te ții
departe de gudronul urban,
să-ți faci cât reușești din temele
la mate,
să te înalți câțiva centimetri
și să slăbești puțin

și așa a și fost.

incipit nostalgia

se crease acolo o legătură:

natura corectă, aerul curat
și exotismul muncilor la care participai formal
erau pentru tine
întoarcere-n literatura utilă
a anilor de școală primară
și pentru ea,
probabil, rușinoasă corvoadă.
(tu o vedeai ca pe-o egală; chestia asta,
realizezi acum, o rănea. cine știe ce-i spuneau ai ei
după ce te duceai tu la culcare.
câți bani le-or fi trimis ai tăi pentru
feeriile tale?)

acasă, buimăcită de despărțire,
și prima dintre voi cu probleme lunare,
vreo trei zile, ai plâns.

se instalase
codependența.

(pe pagini dictando cu ”eu îs bine”/
”plictiseală”, ”toți băieții îs fraieri”,

scrisul ei ceva mai dezastruos
decât al tău
ciuntea din entuziasmul
aventurii voastre pastorale.)

ador, dar și trădare.

că-n 2002 fusese un băiat mai sărăcuț din vecini
care se îndrăgostise de tine,
super-țăran și pre-excitant, din cauza asta,
cu care aveai ceva idei acum, mai femeie
și mai empancipată,
doar că ori era prost,
ori anul trecut fusese ceva pariu și
se făcea că nu vă știți, iar ea
nu era interesată să vă reînnoiți
tatonările penibile
(o scenă sordidă în bucătăria de vară, la pus
conserve; alta, cu mai mult
consimțământ, în spatele șurii).
foarte trist, foarte trist, și-n plus,
câte erori în corporalitate.
nicio bucurie la hiturile românești
difuzate cu religiozitate îndârjită
care făceau sângele mai fluid și creierul, o rană cu potențial
purulent, caldă și
proaspătă.

love, dar să-i amintești cumva și sincopele,
umilința/
în anul următor,
manierele rurale care te
usturau. DTT cu dezamăgire
pe un strat gros de vulgaritate și
i-uri devenite î.
fundația visului unei case-n livadă
unde să prosperați ridicol independente
și foarte furioase fusese
abandonat; la plecare
v-ați salutat șoptit
cu ciao, relațiile s-au rupt, ale voastre erau amuzament,
dacă nu cumva o mică stânjeneală, vinovăție
(le-am despărțit)/ irelevanță:

când ai ei i-au țepuit
pe ai tăi cu ceva terenuri, acte notariale
și bani,
dintre pulpele voastre curgea deja
sucul nedemn
al ambiției.