În spațiul german, literatura pentru copii este luată foarte în serios

„În spațiul german, literatura pentru copii este luată foarte în serios, la fel cum și copiii sunt luați foarte în serios. Există cronică de carte pentru copii la radio, la televiziune și în ziare, bibliotecile pentru copii sunt repere importante în geografia orașelor, există festivaluri de literatură pentru copii, întâlniri cu scriitori în grădinițe, în școli etc.”, scrie autoarea.

Se spune despre literatura pentru copii că este cel mai greu de scris. Alteori, literatura pentru copii este considerată o soră vitregă și minoră a literaturii. Ce crezi tu, cum este receptată în spațiul german literatura pentru copii?
În spațiul german, literatura pentru copii este luată foarte în serios, la fel cum și copiii sunt luați foarte în serios. Există cronică de carte pentru copii la radio, la televiziune și în ziare, bibliotecile pentru copii sunt repere importante în geografia orașelor, există festivaluri de literatură pentru copii, întâlniri cu scriitori în grădinițe, în școli etc. Eu scriu literatura pentru copii dintr-un rămășag: Am de spus povești care trebuie spuse neapărat? Și pot găsi limbajul potrivit pentru copii, pentru niște cititori fără experiență, dar nu și fără sensibilitate și intuiție?

Ce carte pentru copii adorai când erai mică?
Zdreanță de Tudor Arghezi și Mica vrăjitoare de Otfried Preußler.

Recent, ai publicat volumul Die Namen der Blumen (editura Baeschlin), cu ilustrații realizate de artista poloneză Katarzyna Bukiert. Nu este primul volum pentru copii pe care l-ai scris. Cum ai scris acest volum, se aseamănă procesul de scriere cu cel al scrierii romanelor tale, de exemplu?
Die Namen der Blumen (Numele florilor) este povestea a doi frați care se ceartă și se împacă într-o grădină. Sora mai mare cunoaște numele florilor și-și ia fratele mai de sus, iar fratele înciudat se apucă să joace fotbal în grădină ca să strice florile. Cartea este bineînțeles o pledoarie pentru împăcare și armonie între frați, arată că nu e bine să-ți sară imediat țandăra și să reacționezi violent când te simți jignit. Pentru adulți scriu altfel, fără țel educativ.

Te-ai fi gândit vreodată că vei scrie și literatură pentru copii? Când ai cochetat pentru prima dată cu ideea aceasta?
Există foarte puțini scriitori pentru adulți care să scrie și pentru copii, îi poți număra pe degete. Sunt două lumi paralele. Debutul meu în literatura pentru copii s-a întâmplat datorită unei cine la care, fiind puțin aghesmuiți, am dat cu toții în spiritul ludic. A doua zi am primit un e-mail de la o ilustratoare care fusese la masă și care îmi trimitea în attach desene cu lupul de care povestisem. Așa s-a născut cartea noastră Stingeți luna, o poveste de adormit copiii. Cartea are între timp și un CD cu povestea lupului insomniac spusă pe muzică de Bach, Enescu, Mussorgsky etc. în interpretarea nemaipomenitei pianiste Ana Silvestru.

Care sunt reacțiile copiilor după o lectură? Se aseamănă publicul format din copii cu publicul adult?
În Franța, de exemplu, se aseamănă, sau în Serbia: Copiii au stat acolo la fel de cuminți ca adulții. În spațiul german copiii se manifestă cu mai mare dezinvoltură, mai ales în Elveția: râd, comentează, vin pe scenă să vadă mai bine, sunt parcă mai dezghețați decât copiii din alte părți. Mai ales la matineele literare la care a venit și Ana Silvestru să cânte la pian a fost veselie mare. E tare frumos să vezi copii entuziasmați, să mai vină la sfârșit și câte un copil serios să-ți dea mâna și să-ți spună: „Țin să vă mulțumesc! După cum vedeți, ne-a plăcut.“

Urmează ilustrațiile textul sau textul ilustrațiile? Care este aportul fiecărui domeniu asupra finalizării cărții?
Am lucrat până acum cu trei ilustratori și de fiecare dată cam după același tipar: eu scriu povestea și îi spun ilustratorului cum îmi imaginez personajele și decorul, ilustratorul îmi trimite niște schițe pe care le comentăm împreună, apoi împărțim textul în pagini. Ilustratorul îmi trimite pagină cu pagină ce desenează, câteodată și câte două pagini, dacă am un sigur text la două pagini, și comentăm, eventual modific propoziții, dacă alăturarea imagine-text e prea repetitivă. Colaborarea cu un ilustrator e puțin asemănătoare colaborarii cu un traducator: ilustratorul traduce textul într-o altă artă.

***
Dana Grigorcea (n. 1979, București) este o scriitoare româno-elvețiană. Laureată a unor prestigioase premii de literatură din spațiul german, dintre care cel al televiziunii culturale germano-austriaco-elvețiene 3sat, ea este tradusă în română, italiană, franceză, engleză, olandeză, bulgară, slovacă și albaneză. Trăiește cu soțul și cu cei doi copii la Zürich.

Bibliografie: „Baba Rada. Das Leben ist vergänglich wie die Kopfhaare“, roman, 2010; „Das primäre Gefühl der Schuldlosigkeit“, roman, 2015 („Sentimentul primar al nevinovatiei“, Huma-nitas 2016); „Mond aus!“, carte de copii, 2017; „Die Dame mit dem maghrebinischen Hündchen“, nuvelă, 2018; „Der Nase nach“, carte de copii, 2018; „Frau Mani auf dem Nachhauseweg“, carte cu editoriale din revista operei din Zürich, 2018; „Einmal Haare schneiden, bitte!“, carte de copii, 2018.