Michael Astner_CDPL_Michael Astner Neptun 2011 |© foto Mihai Cucu
Michael Astner a participat în proiectul multimedia de poezie Polifonic, creat și curatoriat de Simona Nastac, proiect care a fost prezentat recent la Berlin, Bruxelles, Londra, St Andrews și București. Scriitor și traducător, Michael Astner are în lucru un volum de poezie în limba germană, „într-o variantă „veşnică“ de lucru“, iar poeții Anemone Latzina și Franz Hodjak l-au influențat de-a lungul timpului.
Spectacolul multimedia de poezie Polifonic a ajuns și în Germania, fiind prezentat la Haus für Poesie. A fost prezentat, de asemenea, la Bruxelles, Londra, St Andrews și București. În ce spațiu v-ați simțit cel mai bine, mai ales că dvs. sunteți familiarizat cu publicul german, iar debutul dvs. s-a produs mai întîi în limba germană, în 1985, în revista Neue Literatur din Bucureşti?
O să-ncep cu o precizare, de fapt, două: personal n-am participat cu
Polifonic decît la Londra şi la Bucureşti, iar în ce priveşte publicul german n-aş putea afirma că sînt familiarizat cu el – am avut eu câteva lecturi în Germania (ultima în 2011, la Künstlerhaus Edenkoben, alături de poetul O. Nimigean şi romanciera Liliana Corobca, unde eu unul am ajuns însă în calitate de… fotograf!) şi în Austria (care s-au întâmplat şi mai în trecut, la începutul anilor 2000).
Cum vă simțiți ca scriitor în spațiul german? Textele dvs. au fost incluse în diferite publicații. De exemplu, în antologia Europa erlesen: Siebenbürgen (Klagenfurt, 1999) și în revista manuskripte (Graz, nr. 2/2006).
Parte din răspuns e inclus în cel precedent. Practic, mi-e greu să presupun că exist ca poet în spaţiul german, oful meu cel mare tocmai acesta fiind, anume că nu m-am învrednicit până acum să scot şi un volum în limba germană, cu toate că el există-n manuscris, într-o variantă „veşnică“ de lucru, dar parcă nu-i mai găsesc rotunjimea optimă, ca să zic aşa. Concret, am fost relativ aproape de-a fi publicat de Droschl Verlag, dar varianta de volum n-a convins şi editorul, iar ulterior redactorul Rainer Götz mi-a publicat o selecţie de poeme în germană şi-n săseşte în manuskripte.
V-a influențat literatura germană traiectoria literară? Ce vă place astăzi foarte mult din poezia contemporană din spațiul german?
Ar fi fost culmea să n-o fi făcut-o. Dar trebuie să precizez că din punct de vedere al poeziei, cea mai puternică influenţă (explicită, dar mai ales implicită) a venit dinspre poeţii germani din România, preferaţii mei fiind regretata Anemone Latzina (1942-1993) şi poetul Franz Hodjak (*1944).
Cît priveşte poezia contemporană germană, spre ruşinea mea trebuie să spun că-s prea puţin la curent cu ce şi cum se mai scrie poezie prin Germania (sau Austria).
Atunci cînd traduceți există anumite obișnuințe provenite din realitatea românească sau din spațiul în care vă aflați în acel moment? Se produce o infiltrare a contextului în munca dvs.?
Dacă m-aţi fi întrebat de „o infiltrare a contextului“ în poezia mea, aş fi răspuns cu un da, normal. Însă în munca de traducere nu-mi dau seama dacă-i cazul. Când traduc din germană-n română, desigur că mă ajută contextul traiului înlăuntrul limbii române. Când traduc din română-n germană, evident că mă poticnesc uneori taman de reversul situaţiei. Din fericire, mă mai ajută cei cîţiva ani trăiţi în Germania (1992, 1994, 1996-1999) şi faptul că, avînd toată familia (mama, cît a trăit, pînă-n 2016, surorile mele, toate rudele) în Germania, orice vizită însemnând mereu cîte-un proaspăt contact binevenit cu limba vie. Sigur, există accesul direct la distanţă de cîte-un click sau două, via internet, la cam tot ce se scrie-n limba germană, dar trebuie să recunosc că sînt mai degrabă un cititor de print.
Volumul de poezii Țara transformată în vânt (CDPL, 2011) conține poezii scrise mai întîi în limba germană și poeme scrise direct în română. Unele texte sunt scrise în perioada studenției. Cum a fost arcul peste ani, ce vă apropie de studentul Michael Astner și ce vă desparte?
Hm, grea întrebare.
O să încep cu un mini-excurs privind poeziile mele: am scris poezii în limba germană şi am scris poezii în limba română. Parte din cele scrise-n germană mi le-am tradus şi în limba română, parte din cele scrise-n română mi le-am tradus şi în limba germană. Ca atare, mica mea „operă“ (poetică) se compune din patru categorii de poeme: cele doar în variantă germană, cele doar în variantă română şi cele două variante de autotraduceri – din germană-n română respectiv din română-n germană. (În paranteză fie spus, libertatea în traducere exploatând-o uneori din plin, alteori mai puţin, în funcţie de ce-mi oferea limba-ţintă, au rezultat, la o adică, rescrieri/recreări de poeme. Dar, vorba aceea, sînt poeziile mele, fac ce vreau cu ele, nu?) Evident, au rămas netraduse textele ce se hrănesc aproape exclusiv din limba în care au fost scrise…
Cît priveşte invocatul arc peste timp, desigur că de despărţit de studentul care am fost mă despart nu doar anii ce-au trecut (peste 30, de acum), ci şi lumile prin care am trecut de atunci încoace – cea comunistă din România închisă, cea post-comunistă din România întredeschisă, cea germană (Freiburg, Tübingen), cea a tranziţiei care părea să se-ncheie odată cu aderarea la Uninea Europeană în 2007, dar care, după cum tocmai avem iarăşi ocazia să constatăm că pare avea ca model coloana infinită a lui Brâncuşi, astfel încât sfîrşesc într-un paradox: am retrăit în lunile din urmă şi retrăiesc în contextul politic actual senzaţii şi sentimente încercate ca student la Iaşi în plin comunism naţional-ceauşist. Ştiu, răspunsul pare să fi pierdut din vizor poezia, dar iată conexiunea: ce poezie mi-a marcat sentimentul de exil interior în studenţie? Poemul
Brot und Weinal marelui Friedrich Hölderlin. Citez un pasaj celebru din strofa a 7-a:
Indessen dünket mir öfters
Besser zu schlafen, wie so ohne Genossen zu sein,
So zu harren und was zu tun indes und zu sagen,
Weiß ich nicht und wozu Dichter in dürftiger Zeit?
Ei bine, parcă s-au întors „vremurile de restrişte” (sau „timpurile sărace”, în altă variantă) de atunci. Ca poziţionare istorică, parcă ne aflăm fix în acelaşi punct, doar că sîntem cu 30 de ani mai sus pe spirala istoriei.
Prin anii 1990, am scris un poem (pe care l-am preluat din primul volum şi-n cel de-al doilea graţie valorii sale nu atît estetice, cît actualităţii sale politice), poem ce se termină cu întrebarea asta:
„roata istoriei
ce face roata istoriei –
se rostogoleşte înainte
înapoi
ori doar se învîrte”?
(
aceste lucruri mărunte)
Iată, avem anul 2019 şi 12 ani ca membri UE, dar, din păcate, de-ar fi să scot un al treilea volum acum, aş fi tentat să preiau poemul acesta (pe care l-aş fi dorit datat, citeşte: caduc) şi pentru a treia oară...
