29 septembrie
Prin fața noastră trece un vas de croazieră demodat și pustiu. Curând valurile încep să miște micul ponton; fetița care s-a oprit lângă mine se pierde cu firea, iar sora ei mai mare o ia în brațe. Tatăl lor se întoarce spre ele cu dispreț, cu o grimasă de băiețel.
Rămân acolo până se întunecă. Pe malul celălalt, bulgarii fac focul în fiecare seară.
3 octombrie
49% din copiii din România trăiesc în sărăcie sau în risc de excluziune socială. Pe vremea mea eram mai mulți, n-avea sens să ne numere.
30 ianuarie
Am cunoscut un electrician care seamănă izbitor cu Zidane. Când îl văd la cantină nu mă opun, nu mă chinui să ies din proiecție – las să mă inunde onoarea pe care mi-o face.
2 februarie
Ceva reținut dintr-o discuție: poți să cari mai multe dintr-un hypermarket dacă nu te jenezi să mergi cu geamantanul la cumpărături.
3 februarie
Atunci când am o oră liberă, ce-mi doresc cu adevărat e să întăresc legătura cu oamenii. Dar nu pot; așa că mai învăț câte ceva, mâzgălesc la un roman, să nu treacă ora degeaba. Și ora trece degeaba.
5 februarie
Constantele eșec, ghinion și prostie intră într-un bar.
9 februarie
I’ve noticed you don’t trust people, mi-a spus prietena mea belgiancă. Abia ieșisem din Gerlingen, unde fusesem la Lidl, și aveam de mers o bucată de drum prin pădure, așa că am glumit în legătură cu asta.
Fix când credeam că m-am descurcat mai bine în ultimul timp, când mă gândeam că o să păstrez cumva deschiderea asta și după ce mă întorc la București.
11 februarie
E duminică, personalul castelului e liber. Ieri au plecat și fetițele cu trompetele, și tatăl lor care cânta la pian când se-mbăta.
16 februarie
Cu prietena mea belgiancă și Tom la cafea în studioul lui Tom, despre filmele pe care le fac, chinuiți de tehnologie. Literatura pare rușinoasă în comparație cu filmul – atât de elastică, atât de ușor de întreținut. E arta săracilor, cu un pix și-un caiet o faci cât de spectaculoasă și de sofisticată te ține.
17 februarie
Oamenii terminați nu vorbesc în propoziții întregi, rareori își duc gândurile până la capăt. Au pierdut deprinderea asta, să și le exprime; sau poate că suferințele timpurii au săpat în jurul lor, dând la iveală o mlaștină, izolându-i de ceilalți.
În familia extinsă despre care scriu nu se face conversație nici măcar de complezență, fiecare a eșuat pe insula lui, în felul lui, și rar găsește o aparență de salvat. Zilele se duc în tăcere; mormăieli și comenzi, mici cereri; saluturi sunt adresate doar vecinilor, oficialităților, niciodată membrilor propriei familii, care sunt pe aceeași treaptă cu animalele. Sunt foarte greu de scris dialogurile în aceste condiții.
18 februarie
Mirosul dulceag de transpirație care câștigă lupta cu deodorantul în a doua parte a zilei – The Smell of The Unemployable.
2 martie
Simt că iarna asta în sfârșit am citit pe săturate. Ce mai era de făcut? Irina, de exemplu, îmi cere să fac lucruri, dar nu reușesc să le fac. Nu pentru că nu vreau sau nu pot, pentru că merg pe pilot automat. De azi am început să le notez pe bucăți de hârtie, pe care le lipesc pe perete. Să mergem la sushi. Să ieșim în lume. Să îi scoatem pe ai mei la restaurant. Să îi rog să schimbe ușa de la baie, care nu oferă intimitate. N-o să le dau jos decât atunci când, unul câte unul, n-o să mai fie valabile. Cum să fac altfel?
15 aprilie
Dimineață am ieșit să dau o tură de Herăstrău. În prima parte am dus calcule în minte și am aranjat lucrurile de care urma să mă ocup în ordine – am mult de muncă, în sfârșit pe bani adevărați; în a doua parte n-am reușit să mă concentrez la nimic, am cedat foamei, nevoilor.
16 aprilie
Cum mă asigur că fac mereu ce trebuie să conserv independența celuilalt? Am cum?
1 mai
Vara asta, Campionatul Mondial. Din ce-am văzut, Anglia arată bine, are nume, dar echipa pare frânta, nu-mi închipui cum o să funcționeze. Columbia are un atac foarte bun, cu mijlocași muncitori. Italia nu are soluții în banda stângă. Italia nici nu s-a calificat (haha). Uruguay e heart-breaking, cu Suarez și Cavani, dar fără noroc la mijloc. Brazilia, fără un om în centru de talia celorlalți jucători, o să se miște tot pe lângă tușă, repede-repede, și n-o să impresioneze pe cât și-ar dori. Argentina, la fel, de la mijloc în sus o să se calce degeaba pe picioare. Franța o să fie foarte arogantă, ea e cu vedetele anul ăsta, Spania sucks, iar Germania, deși fără vârfuri de calitate și cam obosită, rămâne favorita nr. 1.
7 mai
Am visat ceva luminos, dar n-am fost atent după ce m-am trezit, așa că s-au împrăștiat (și visul, și starea de bine).
21 mai
Nu știu să numesc grația când o văd, dar o recunosc și sunt fascinat de ea. E lucrul care se opune cel mai puternic anxietății (care curentează).
30 mai
Tata e paranoic. Crede că cineva îi poartă pijamalele.
18 iunie
Tata întreabă surprins, „dacă nu i-a convenit, de ce n-a zis nimic?” Cum să zică, mă gândesc, când el striga mereu, cu ochii bulbucați de furie, la mine mai ales, dar și la mama, să închidem gura...
4 iulie
La mare, frustrat și obosit, citesc Proust.
Merge foarte încet, e aproape ca și când n-aș citi – ceea ce-i grozav. De citit bolnavilor.
6 iulie
Am luat de la tata ce era mai prost, ce l-a ținut la sapă de lemn, singur cuc. De exemplu, faptul că s-a crezut mai important decât era; că s-a temut să greșească, să riște, să pară ridicol, să fie văzut, auzit, să se vorbească despre el, în general, să vorbească, să facă un pas cât de mic care să demonstreze că nu se pricepe, că nu știe. Sunt buruieni pe care trebuie să le smulg, altfel o să trăiesc și eu chinuit și degeaba.
7 iulie
Sentimentul că ceilalți fac parte din tine (ca o durere de dinți, ca un căscat).
8 iulie
Tata, care părea să nu mă suporte tocmai pentru că nu avea unde să se ducă din calea mea – când nu e posibilă o minimă distanță devine imposibil orice fel de intimitate, o combinație care te mănâncă de viu.
26 iulie
I-am scris lui tata, care e tot mai fragil, suicidar, să se lase de băut, primul și cel mai important pas; tocmai ce nu poate să facă, și nu am alte recomandări. Aici e toată dragostea mea.
16 august
Am fost măgar, am avut pretenții neîntemeiate, am fost malițios și am încercat să profit de pe urma unei situații. Asta am făcut astăzi.
4 septembrie
A nu-ți revendica meritele e reconfortant, pare că se face dintr-o dată loc în jur.
13 septembrie
Impresia că, atunci când merg pe stradă, oamenii se uită la mine. Dar de ce s-ar uita oamenii la mine? Nu sunt un rege mic, gras, care-și târâie mantia roșie de pluș după el prin noroi. E tata, el se uită la mine de peste tot. (La el cine s-a uitat?)
26 septembrie
Aș fi învățat chineză cât timp am frecat menta pe net în toți anii ăștia.
28 septembrie
Am revăzut The Return, Zviaghînțev. Am suspinat în momentul în care tatăl, căzând de pe turnul de observare, a lovit pământul. Am dat afară tot aerul din piept. Corpul a luat-o înainte, nu cumva să-l păcălesc din nou, să-i pun limite, și-am plâns la un loc cu copiii care tocmai rămăseseră orfani până s-a terminat scena.
3 noiembrie
Pe terenul de sport al școlii Sf. Silvestru e un chenar de lumină – paralelă cu fereastra biroului meu, unica sală de clasă în care mai sunt elevi. Un bărbat în cămașă a desenat ceva pe tablă, un plan înclinat, îmi imaginez, dar poate că e doar un triunghi, și acum dă din mâini înspre și dinspre el; mi-ar plăcea să fiu într-una din bănci, dar sunt norocos că măcar pot să citesc pe Wikipedia despre lucrurile astea.
