|© Ariana Vulpe
Scriitor, cercetător științific, critic literar, Șerban Axinte ne povestește despre influențele pe care le-au avut asupra lui scriitorii germani și nu numai, despre mentalități și percepții în spațiul cultural românesc, despre alternanța pronominală și simultaneitatea de perspective în propriul scris.
Când ai scris prima cronică literară sau prima poezie, ai avut ca trigger vreo carte, melodie, întâmplare, situație aparte?
Când am început să scriu serios și să mă iau în serios frecventam un cenaclu condus de prozatorul Șerban Alexandru. Eram în clasa a IX-a și mi se păreau toate lucrurile foarte greu de înțeles. Mă confruntam cu limbajul critic și cu o poezie din care nu înțelegeam nimic. Din acest motiv am început să scriu poezii ermetice care comunicau chiar neputința de a înțelege. M-am debarasat greu de acel tip de a scrie.
Ai coordonat, împreună cu Lia Faur, volumul colectiv „Cum citesc bărbații cărțile femeilor” (Polirom, 2017). Crezi că în funcție de spațiul cultural, se schimbă percepțiile bărbaților? Ce te vulnerabilizează pe tine?
Într-adevăr, spațiul cultural schimbă percepțiile pentru că avem de-a face cu mentalități diferite. În România misoginismul a persistat multă vreme. Acum lucrurile s-au mai îmbunătățit. Lia și cu mine am vrut să vedem care este starea actuală de fapt. Din multe puncte de vedere ne-am edificat. Există multe scriitoare remarcabile și sunt percepute ca atare. Eu însumi am scris o monografie critică dedicată unei femei, Gabrielei Adameșteanu.
Care ai fi perspectiva unui bărbat cititor din Germania, de exemplu, în opinia ta, asupra cărților scrise de femei?
Un răspuns precis nu pot da. Totuși, având în vedere situația mentalitară, mă gândesc că sunt preferate cărțile bune, indiferent de sexul autorului. Mai mult de atât nu știu ce aș mai putea spune.
Ce scriitori germani te-au influențat și în ce fel?
M-au influențat mai mulți scriitori și filosofi germani, mai ales în prima perioadă a scrisului meu. Făceam eforturi să înțeleg, să mă deprind cu conceptele. Dar felul meu actual de a scrie a fost influențat și de Günter Grass, cel din
Toba de tinichea. Acolo Oskar vorbește despre sine și la persoana întâi și la persoana a III-a. Și asta în interiorul aceleiași fraze. Și la mine alternanța pronominală e foarte importantă. Creez o senzație de simultaneitate de perspective, cea a mărturisirii directe și cea a așa zisei obiectivări. Și asta ajută mult pentru ce vreau să comunic.
Cum ar arăta cartea ideală pentru tine? Ai colaborat cu Ioana Miron la un moment dat, care a realizat un melanj între poezie și colaje poetice.
Îi mulțumesc foarte mult Ioanei Miron și pe această cale pentru ce a făcut pentru cartea mea
My murderer’s chant and other poems (2006-2016): traducerea în engleză și conceptul grafic. Cum ar arăta o carte ideală? Nu știu cu exactitate. Acum multe edituri scot cărți în condiții grafice foarte bune: Casa de editură Max Blecher, Vinea, Casa de pariuri literare, Nemira ș.a. Cartea trebuie gândită bine. Grafica trebuie să fie în acord cu textul. Dar astea sunt oricum banalități, toată lumea știe. Importat e ca aceste cărți să circule, să ajungă la cititori ușor. O carte ideală trebuie să fie o carte citită și apreciată de cât mai multă lume.
Poemele tale au fost traduse în mai multe limbi. În ce spațiu cultural ți-ai dori să pătrunzi, știind faptul că Germania este una dintre cele mai ofertante și puternice spații editoriale din Europa...
Sigur că aș vrea să pătrund pe piața germană. Dar mi-aș dori ca volumele mele să pătrundă și în Franța, Italia și, foarte important, în țările din Estul Europei, vecinele noastre.
***
